pregateste pagina pentru tiparire

































 
 LITURGIE 

Despre Anul liturgic catolic si ortodox, dupa ritul apusean si rasaritean

Cuprinscapitolul anterior ANUL LITURGIC

Ciclul sanctoral

Cultul sfinților a început în Biserică prin cultul adus martirilor. Ei au fost considerați eroi ai credinței care au sigilat cu sângele lor fidelitatea față de Cristos. Printre martiri erau și apostolii. Creștinii din Smirna (azi Izmir, Turcia) scriau despre episcopul lor, Sfântul Policarp, ars pe rug pentru credință în anul 154:

Doar mai târziu am putut să-i culegem oasele, mai prețioase decât pietrele nestemate, mai alese și mai vrednice de cinste decât aurul, și le-am așezat într-un loc potrivit. Pe cât ne va fi cu putință ne vom aduna acolo în bucurie și veselie pentru a celebra cu ajutorul Domnului ziua de naștere a martiriului său, pentru a ne reaminti de cei care au luptat înaintea noastră și pentru a-i ține antrenați și pregătiți pe cei care vor trebui să înfrunte lupta.

Martiriul Sfântului Policarp

Pe mormintele martirilor s-au construit capele, apoi biserici unde creștinii se adunau în ziua de naștere pentru cer a acestora și celebrau Sfânta Liturghie. De cult s-au bucurat și mărturisitorii, adică acei creștini care au suferit tortură, închisoare, exil pentru credință fără însă a fi uciși. O dată cu încetarea prigoanelor împotriva Bisericii, în numărul sfinților au fost admiși episcopii, călugărițele, călugării cu viață pioasă, viața lor de înfrânare fiind considerată drept un martiriu zilnic. Sfânta Fecioară Maria primise cult liturgic chiar de la începutul creștinismului, însă împreună cu Fiul ei, Isus Cristos. Din secolul al IV-lea încep să apară sărbători, bazilici, celebrări liturgice speciale în cinstea ei. Ulterior, în numărul sfinților au fost și sunt în continuare admiși și alți creștini care practică în viață virtuțile în mod eroic.

Până în Evul Mediu nu exista vreun proces canonic de beatificare sau canonizare făcut de Scaunul Apostolic din Roma. Episcopii vegheau ca nu cumva creștinii să fie induși în eroare și să cinstească drept sfânt pe unul care nu a dobândit acest drept prin merite și virtuți excepționale. În anul 1170, Papa Alexandru al IlI-lea a decis ca nimeni să nu fie cinstit ca sfânt, chiar dacă ar fi făcut minuni, fără autorizația Papei. Decizia a fost luată în urma unui abuz grav: la o mănăstire din Lisieux (Franța) începuse să fie cinstit ca sfânt martir un om mort în stare de ebrietate. De atunci, în continuare, pentru ca cineva să fie proclamat fericit sau sfânt se face în prealabil un proces riguros din care să rezulte nu numai o viață creștină eroică, dar și un anumit număr de minuni săvârșite după moarte.

În calendarul romano-catolic avem următoarele categorii de sărbători ale sfinților: solemnități (solemnitas), sărbători (festum), comemorări obligatorii (memoria obligatoria), în care în mod obligatoriu trebuie celebrată Liturghia și recitat oficiul (Liturgia Orelor) în cinstea sfântului din acea zi și comemorări facultative (memoria facultativa) în care Liturghia și oficiul în cinstea sfântului respectiv sunt facultative. Solemnitățile sunt următoarele: Sfântul losif (19 martie), Nașterea Sfântului loan Botezătorul (24 iunie), Sfinții Petru și Pavel (29 iunie), Toți Sfinții (1 noiembrie), Neprihănita Zămislire (8 decembrie), Buna Vestire (25 martie), Adormirea Maicii Domnului (15 august).

În ordinea importanței, urmează sărbătorile (festum). Sunt în număr de 17, printre care sunt sărbătorile apostolilor, Nașterea Sfintei Fecioare Maria etc. Comemorările obligatorii sunt în număr de 50 și aici intră sfinții care au o anumită importanță pentru întreaga Biserică: astfel sunt comemorarea Sfintei Fecioare Maria Regină (22 august), Sfântul Francisc de Assisi (4 octombrie) etc. Comemorările facultative, în număr de 88, privesc sfinții care au importanță deosebită pentru o anumită Biserică locală.

În afară de Calendarul universal al Bisericii, există calendare speciale ale unor țări, dieceze sau ordine religioase în care sărbătorile anumitor sfinți se bucură de un grad liturgic superior. Cultul adus sfinților nu este nici într-un caz cult de adorație, un asemenea cult de adorație fiind datorat numai lui Dumnezeu.

Noi cinstim moaștele martirilor pentru a-l adora pe Acela ai cărui martiri sunt. îi cinstim pe slujitori, pentru ca cinstea slujitorilor să ajungă la Domnul.

Sf. Ieronim

Prin exemplul lor eroic, sfinții sunt modele de urmat pentru toți creștinii și în același timp mijlocitori la Dumnezeu în favoarea fraților și surorilor lor pe pământ.

Sfânta Biserică o venerează cu o iubire deosebită pe Fericita Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, care este indisolubil unită cu Fiul ei în opera mântuirii; în Maria, Biserica admiră și preamărește rodul cel mai ales al Răscumpărării și contemplă cu bucurie, ca într-o icoană preacurată, ceea ce ea însăși dorește și speră să fie în întregime... În același timp, Biserica a introdus în ciclul anual comemorarea martirilor și a altor sfinți... În ziua nașterii lor pentru cer, Biserica proclamă Misterul Pascal realizat în sfinții care au suferit cu Cristos și cu El împreună sunt preamăriți; ea pune în fața credincioșilor exemplele acestora care îi atrag pe toți prin Cristos la Tatăl și pentru meritele lor ea dobândește binefacerile lui Dumnezeu.

Conciliul Vatican II, SC, 103-104


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire