pregateste pagina pentru tiparire

































 
 ISTORIE 

Biserica
pr. Eugen Popa

achizitionare: 22.01.2003; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior RENAȘTEREA

Între timp începe apogeul Renașterii (1500-1580), în arhitectură (Bramante, Raffael, Michelangelo), în pictură Raffael, Tizian, Dürer). În ultima perioadă (1580-1700) apare stilul baroc, tendință aristocratică ce se dezvoltă într-o formă de cultură bogată în elemente populare și devoționale; dar în arhitectură degenerează în arbitrar și spre fantastic, fără ca totuși să lipsească opere de valoare (Maderno, Bernini) și fără ca să existe un stil iezuit, chiar dacă multe din bisericile lor sunt construite după stilul arhitectonic dominant; în pictură (Guido Reni, Carlo Dolci, Rubens, Van Dyck , Rembrandt, Valesquez, Murillo).

Poate că splendoarea triumfalistică a acestui stil a făcut ca oamenii să-și închidă ochii față de spiritul sobru al științelor naturii și astfel asistăm la procesul lui Galileo Galilei, cu toate că, după tradiția creștină lumea este o realitate creată de Dumnezeu și nu de capriciul unei ființe supreme și de legile proprii primite de la Creator.

 

IARĂȘI ERORI. Cu toată hotărârea Conciliului din Trento, apar noi erori teologice: Bacius neagă libertatea omului și acordă grației valoare și în conduita naturală Jansenin afirmă, în continuare, că natura omului nu e în stare să facă nici un bine ci numai să păcătuiască; Galicanismul în Franța, curent după care Papa nu-și poate exercita jurisdicția decât ținând seama de vechile sinoade franceze; curentul Josefinism duse la suprimarea relațiilor Germaniei cu Sf. Scaun.

În secolul XVII Biserica este din nou viu combătută, iar Papii puși în situații foarte dificile. Societatea lui Isus, al cărui spirit religios și activitate apostolică întâlni mulți adversari: protestanți, ianseniști, conducători de stat, etc. fu acuzată de abuzuri, de ambiții temporale, de neascultare, etc. și după multe insistențe și presiuni se ajunse la suprimarea ei (1773), dar reabilitată mai pe urmă în 1814.

În secolul XVIII se răspândește necredința, indiferența religioasă, ale căror rădăcini adânci erau protestantismul cu libera interpretare a bibliei, cu tendința democratică și revoluționară a calvinismului, cu negarea unor adevăruri de credință, ceea ce ducea la negarea autorității lui Dumnezeu. Renașterea anticreștină s-a ridicat în primul rând contra filosofiei scolastice a evului mediu.

Se neagă apoi revelația divină, rațiunea omenească fiind socotită singurul izvor al adevărului. Apare astfel raționalismul, deismul, naturalismul, religie naturală contrară religiei supranaturale predicată de Biserica catolică. Apare și francmasoneria care lucrează pentru distrugerea religiei și a ordinii sociale.

În 1717 la Londra ia naștere o mare loje, la inițiativa arheologului Payne și a predicatorilor protestanți Teofil Desaguliers și J. Andresen, cu scopul de a restaura o religie naturală potrivită tuturor oamenilor superiori și de a distruge creștinismul, în special catolicismul. "Marelui Arhitect al universului" i se cuvenea toată mărirea și cinstea.

În francmasoneria franceză se întroduc ceremonii și solemnități mărețe ca în vremea pseudomistică, pentru toți membrii logilor masonice, împărțiți în trei grade: maieștrii, tovarăși și învățăcei.

Societatea franceză, pe timpul regelui Ludovic al XIV-lea (1643-1715), stăpânită de lux și imoralitate, acceptă ușor părerile anticreștine ale filosofilor englezi. Montesquieu combate Biserica și Statul ("Lettres persannes") și preamărește spiritul republican ("Esprit des lois"). Enciclopediștii propagă necredința.

Filosofia franceză face ca în Germania să pătrundă raționalismul. Edelmann combate Sf. Scriptură, Sf. Treime, divinitatea lui Isus Cristos; Semler neagă inspirația; Lessing neagă miracolul; Herder respinge orice dogmă socotind evoluția ca singura religie; Wieland reduce religia la plăcere, pe când Kant atacă bazele filosofiei realiste.

În Olanda, Baruch Spinoza, evreu repudiat de către evrei pentru necredință, profesează panteismul. Operele engleze și franceze ale liberilor cugetători erau răspândite de către profesorii Leclerc și Gravesande și admirate de Elisabeta Wolf și Madame de Neuville, etc.

 

IARĂȘI LUPTE. Turma mică (cf. Lc 12, 32), Biserica, trimisă în lume ca niște oi în mijlocul lupilor (cf. Mt 10,16) se văzu din nou atacată.

Revoluția franceză aduse Bisericii deposedare de bunuri, închisoare, exil și un mare număr de execuții capitale, până când Napoleon, primul consul, restabili liniștea; după ce însă ajunse la un concordat cu papa Pius al VII-lea (1808-1823) modifică înțelegerea făcută și restrânse tot mai mult libertatea Bisericii, obligând pe profesorii din seminare să propună galicanismul.

Abia după deportarea lui Napoleon în insula Sf.Elena, Pius al VII-lea avu liniștea necesară să se poată ocupa de reorganizarea și refacerea Bisericii. Succesorii săi, Leon al XII-lea (1823-1829) și Pius al VIII-lea (1829-1830) avură puține zile mai senine, dar Gregoriu al XVI-lea (1831-1846) văzu pregătindu-se în Italia revoluția. Papa Pius al IX-lea (1846-1878) cu toate concesiile făcute revoluționarilor nu-i putu mulțumi și trebui să fugă la Gaeta. Statul Papal fu declarat republică. După doi ani de zile Papa se reîntoarce la Roma, dar veni anul 1870 când Piemontezi ocupară Roma și, astfel, Statul Papal fu desființat, până când în anul 1929 se refăcu în limitele restrânse de 44 hectare, sub denumirea de Statul Vatican.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire