pregateste pagina pentru tiparire

































 
 ISTORIE 

Antichitatea și Evul Mediu
pr. Ioan Bota

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PARTEA II
EVUL MEDIU (800-1517)

36. CONDUCEREA BISERICEASCĂ. VIAȚA RELIGIOASĂ ÎN EVUL MEDIU

Conducerea bisericească. De la Grigore al VII-lea (1073-1085) și mai ales, de la Concordatul de la Worms (1122), papii își rezervă tot mai mult dreptul de a conduce Biserica. Astfel, ei au dreptul de a înscăuna arhiepiscopi și mitropoliți, care trebuie să depună jurământ de fidelitate. În cele judiciare au posibilitatea de a judeca în ultima instanță. La ei, ca fiind forul suprem, se apelează de la forurile inferioare (episcopale, mitropolitane și sinodale). Papii își rezervă dreptul de a convoca sinoadele ecumenice. Capitlurile dobândesc și ele dreptul de a-și alege conducătorii lor spirituali. Aceste drepturi papale crează o procedură unitară în întreaga Biserica Apuseană, unitate înlesnită prin culegerea de legi bisericești făcută de călugărul din Bologna, Gratianus, numită "Decretul lui Gratianus".

Alegerea papilor se face după dispozițiile papei Nicolae II (1059), pe cât se poate din clerul roman. Alegerea o vor face cardinalii. Împăratul și poporul iau numai cunoștintă de alegerea făcută de cardinali. Astfel, aceștia, la început clerici la curtea papei (diaconi, presbiteri, episcopi), ajung oameni cu mare influență. Sinodul al III-lea ecumenic din Lyon (1279) prescrie că alegerea trebuie făcută cu două treimi din numărul total al cardinalilor. Sinodul al II-lea ecumenic din Lyon (1274) cerea ca, la zece zile după moartea Papei, cardinalii să se adune în orașul unde a murit, într-un local închis (conclav), de unde nu au voie să iasă până nu fac alegerea. Împărații, și după aceste restricții, încearcă să influențeze alegerile papale. Împăratul Carol al V-lea, printr-un veto, oprește pe unul din cardinalii săi să ocupe scaunul papal. Acest "veto" l-au moștenit urmașii săi germani, spanioli și austrieci. Ultimul suveran care a exercitat acest drept a fost împăratul - rege austro-ungar Franz Iosef I, care a înlăturat de la candidatură pe vrednicul Rappolla. Noul Papă, Pius al X-lea (Giuseppe Sarto), desființează acest drept al împăratului jignitor pentru Biserica.

În ceea ce privește alegerea Papei, în ultimul timp s-au făcut unele modificări. Papa Pius al XII-lea a prevăzut ca papa să fie ales cu două treimi din voturi, din numărul cardinalilor care intră în conclav. Papa Paul al VI-lea (1963-1978) a cerut ca acei cardinali care au împlinit vârsta de 80 de ani să nu mai aibă dreptul de a intra în conclav pentru a alege noul papă. Alegerea Papei este arătată mulțimii, care așteaptă în Piața Sfântul Petru, prin fumul alb care iese pe un coș vizibil în piață.

Viața religioasă se vede din:

Cultul euharistic foarte răspândit în Evul Mediu. Ereziile acestui timp ajută și ele la dezvoltarea lui. Berenger din Tours tăgăduia prezența reală a lui Isus în Sfânta Euharistie. În opoziție cu această învățătură greșită, se proclamă dogma schimbării substanței pâinii și a vinului în Trupul și Sângele lui Cristos.

Împărtășania nu era prea deasă în Evul Mediu. Sinodul ecumenic al IV-lea din Lateran (1215) poruncește, sub pedeapsa excomunicării, ca fiecare creștin să se spovedească și să se împărtășească cel puțin o dată pe an, la Paști. În Apus se introduce o schimbare practică în felul de primire a Sfintei Împărtășanii. Din secolul al XII-lea nu se mai administrează sub ambele specii euharistice (pâine și vin), ci numai sub una, ostia. Spiritul de pocăință este încă o dovadă grăitoare a religiozității. În locul pocăinței publice se introduc indulgențele.

Și în Biserica veche se întâmpla ca păcătoșii să fie iertați înainte de termenul împlinirii canonului sau a pedepsei ce au primit-o. Ei erau grațiați, fie pentru marea lor râvnă, fie pentru că a mijlocit pentru ei vreun martir sau mare binefăcător al Bisericii. Asemenea iertări de pedepse sunt și indulgențele. Pentru a le obține se cere, pe lângă starea harului sfințitor, primirea Sfintei Împărtășanii și fapte bune: contribuții bănești pentru clădirea de biserici, mănăstiri, tipărirea de cărți, participarea la cruciade etc. Papa Bonifaciu al VIII-lea (1303) introduce indulgențele jubiliare, la fiecare sfert de veac, pentru cei care, fiind spovediți și împărtășiți, vizitează mormintele Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Cultul sfinților și al moaștelor se dezvoltă și ei în acest timp. În cinstea Maicii Domnului se introduc noi sărbători. Tot din acest timp datează și rugăciunea Născătoare de Dumnezeu ("Bucură-Te, Marie"), apoi "Angelus" (secolul al XVII-lea), de asemenea și rugăciunea Rozariului. Înmulțindu-se numărul sfinților, Carol cel Mare stabilește că numai episcopii pot declara cine poate fi cinstit ca sfânt. Din secolul al XII-lea Sfântul Scaun își rezervă acest drept, introducând cu acest prilej procesele de canonizare.

Existau și superstiții - ca ordaliile și credința în strigoi. Numele de ordalii vine de la germanicul "Urteil" = judecată. Era o veche superstiție a germanilor păgâni, că Dumnezeu nu poate lăsa pe cel nevinovat să piară nici în foc, nici în apă fierbinte, nici în duel. Mintea sănătoasă și descoperirea dumnezeiască arată contrariul. Sfântul Pavel spune: "Pe care-l iubește, Domnul îl ceartă" (Evr. XII, 6). Tot o astfel de superstiție e și credința despre strigoi, pe care zadarnic au combătut-o papii și sinoadele.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire