pregateste pagina pentru tiparire

































 
 ISTORIE 

Antichitatea și Evul Mediu
pr. Ioan Bota

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PARTEA II
EVUL MEDIU (800-1517)

32. INCHIZIȚIA

Inchiziția, ca instituție bisericească, se găsește în Apus, mai întâi organizată în sinodul din Toulouse (1229), la sfârșitul războiului împotriva albigenzilor. În conformitate cu hotărârile acestui sinod, episcopul însărcinează în fiecare parohie pe un preot și 2-3 mireni să-i caute pe eretici, cu scopul de a-i readuce în sânul Bisericii. Dacă aceștia nu vor, sunt dați pe mâna autorităților civile, care îi condamna la moarte. Papa, de asemenea, organizează un fel de inchiziție, încredințând cu executarea ei pe călugării dominicani, oameni foarte învățați. Provincialul acestor călugări este, de obicei, inchizitor general. Aceasta-i inchiziția papală. Pentru vremurile de atunci, ea a fost necesară pentru a scăpa statul și Biserica de ereticii anarhici periculoși, unii vinovați de crimă și trădare. Învățătura "catharilor" (cei perfecți), albigenzii, susținea, de exemplu, că lumea este un teatru al luptei dintre două principii: Binele și Răul. Răul este determinat în așa fel încât responsabilitatea omului nu este angajată; este rău tot ceea ce este material sau se referă la materie. Cei care ascultă perfect de bine doctrina eretică, perfecții, trebuie să practice o viață extrem de severă, refuzând, pe cât posibil, contactul cu materia. Cei simpli credincioși se bucură de o totală libertate de moravuri; pentru ei este suficient ca în ceasul morții să primească sacramentul "consolamentum" (mângâierii) ca să-i curețe integral; libertatea sexuală este preferabilă căsătoriei, care asigură continuitatea speciei în materie și prelungește astfel domnia răului. Catharismul este deci o erezie antisocială care tinde la ruinarea familiei și a moralității publice. Ea a fost adusă de nobilimea apuseană aflată în Cruciade, la reîntoarcerea prin Balcanii infectați de bogomilismul bulgar și s-a răspăndit repede în Franța (Languedoc), Flandra, Germania, Spania, Italia, Anglia, sub formă de biserici secrete, cu adunări prin poduri, case etc. Întrucât era o ofensă adusă lui Dumnezeu, o pedeapsă care atrage blestemul asupra societății, ereticii fiind asimilați otrăvitorilor publici, antisociali, inchiziția a fost cerută și de laici ca necesară.

INCHIZIȚIA ca instituție politică a fost întrebuințată de capetele încoronate și pentru distrugerea dușmanilor lor. Astfel de inchizitori politici sunt: împăratul Frederic II, Ferdinand Catolicul, regele Spaniei, Pombal, ministrul Portugaliei. În Spania, ea se explică prin împrejurările sociale deosebite de atunci. Unindu-se regatul Castiliei cu al Aragoniei, Spania devine mare putere. Ferdinand Catolicul (sec. XII) consideră ca proprie datorie să convertească la catolicism pe toți maurii (arabii) și evreii. De frică, mulți se botează. De fapt, sunt tot mahomedani. Aceștia se numesc "moriscos". Tot așa fac și unii evrei, creștinați numai în aparență. Ei se numesc "maranos". Pentru cercetarea și pedepsirea lor, regele numește inchizitor suprem pe călugărul dominican Toma Torquemada (1481-1494). Papa protestează de mai multe ori împotriva neomeniei inchizitorilor (într-o vreme inchizitorii vor să pedepsească pe însuși mitropolitul primat al Spaniei, așa că, a fost nevoie de intervenția Sfântului Scaun). Din nefericire, inchizitorii se considerau funcționari de stat și ascultau mai mult de rege decât de Papa. În ceea ce privește persecuția evreilor din acest timp, să nu se uite că ea s-a datorat, mai cu seamă, cauzelor economice. Harnici și deștepți cum sunt, ei acaparează viața economică a statelor. De aceea, Cruciadele încep de obicei cu pogromuri împotriva evreilor. A fost nevoie de legi speciale pentru înfrânarea lor. În Franța, de pildă evreii nu aveau voie să ia dobândă mai mare de 300 %, iar în Bohemia de 170 %. Împotriva lor și a ereticilor albigenzi și valdenzi, s-a impus Inchiziția, căci, atacând Biserica și Statul, biruința lor ar fi însemnat reîntoarcerea la barbarie, sălbăticia păgână. Credința trebuie impusă cu frumosul, spunea Sfântul Bernard, dar încă ea nu pătrunse curată în toate inimile creștinilor. Arderile pe rug, sfâșierile de vii etc., pedepse aplicate de inchizitori sunt condamnabile, dar le-au practicat și reformatorii religioși Luther, Calvin, care s-au ridicat împotriva "obscurantismului medieval", ca apărători ai libertății. Luther îndemna nobilimea să-i ucidă pe țăranii răzvrătiți, iar Calvin cerea ca ereticii lui să fie pedepsiți prin sabie.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire