pregateste pagina pentru tiparire

































 
 ISTORIE 

Antichitatea și Evul Mediu
pr. Ioan Bota

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PARTEA II
EVUL MEDIU (800-1517)

23. SCHISMA LUI FOTIE (867)

Schisma sau dezbinarea Bisericii Răsăritene de cea Apuseană a fost pregătită cu mult înainte, de numeroși eretici și împărați certați cu Biserica; a fost declanșată în secolui al IX-lea de Fotie, pentru ca să se încheie la 1054 cu patriarhul Mihail Kerularie.

Cauzele acestei dezbinări au fost:

a) Deosebirea de rasă, antipatia între greci și latini, primii socotindu-se superiori celorlalți în cultură.

b) Amestecul continuu al împăraților bizantini în problemele Bisericii, considerându-se superiori episcopilor și patriarhilor și având pretenția să decidă ei în problemele de credință și canoane, dar întâlnind mereu rezistența Papilor.

c) Formarea Statului Papal prin desprinderea de la Imperiul Bizantin a anumitor teritorii pentru a apăra creștinii de invazii.

d) Ambiția patriarhilor Constantinopolului de a fi egali episcopilor Romei, ca rezidenți în capitala Imperiului - Roma Nouă, Constantinopolul, Bizanțul. La finele veacului VII, Ioan IV se declara "patriarh ecumenic" universal, fără să țină seama de protestele Romei.

Autorii Schismei au fost patriarhii Photius (Fotie) și Mihail Kerularie (Făclierul).

Schisma lui Fotie a apărut imediat după înfrângerea iconoclasmului, din cauză că patriarhul Ignație, antiiconoclast, fiu de împărat, călugăr, numit patriarh în 847 ca succesor al lui Metodiu, depuse pe Grigore Asbestas, arhiepiscopul Siracuzei, care urmărea să uzurpe cu partizanii lui scaunul patriarhal. În 853, la cererea lui Ignație de a fi confirmat patriarh și din cauza depunerii lui Grigores Asbestas, Papa Leon IV a propus o discuție între ambele partide pentru a se putea decide. Ignatie, neprimind confirmarea depunerii, o ceru noului Papă, Benedict III, urmașul lui Leon IV, dar primi în 858 același răspuns, pe care-l refuză. În 23 noiembrie 858, din ordinul guvernului, Ignatie este ridicat din scaunul patriarhal și exilat în insula Terebinthului din Arhipelagul Principilor. Această măsură nu avu nimic în comun cu afacerea Grigore Asbestas; motivul era că, la sărbătoarea Bobotezei din 857, patriarhul Ignatie refuză să-l cuminece pe unchiul împăratului adolescent Mihail III, regentul Bardas (fratele mamei împărătesei Teodora), fiindcă trăia în nelegiuire publică împreună cu nora sa. Acest împărat, necopt și cu purtări scandaloase, protejat de unchiul său Bardas, voia să închidă în mănăstire pe împărăteasa Teodora și pe o fiică a acesteia, Tecla, lucru la care se opuse patriarhul Ignatie. Din ordinul lui Bardas, patriarhul Ignatie este exilat, iar în locul său este adus laicul neofit Photius Protasecretis, om învățat, autorul lucrării Myriobiblion (Biblioteca) - o culegere de studii și eseuri de gramatică, logică, dialectică, exegeză, filosofie, teologie (extrase din 280 de opere citite). Prin mâinile lui Grigore Asbestas, acest neofit Photius a fost consacrat, de la treapta ipodiaconatului până la patriarh, în 7 zile. Ignatie, împreună cu Metrofan, episcopul Smirnei, și Stylen al Neocezareei, proclamară nulitatea investirii lui Fotie, fapt ce agravă exilul lui Ignatie, mutat acum în insulele Mytilene și depus de un Conciliu ținut la Catedrala "Doisprezece Sfinți Apostoli", în 859, iar partizanii lui maltratați, exilați și uciși. Fotie ceru, printr-o scrisoare, recunoașterea din partea "primului scaun" al Romei, scriind Papei că a fost silit de starea sănătății lui Ignatie să primească patriarhatul, iar acesta ar avea o situație onorabilă. Papa Nicolae I, bănuitor, trimise la Constantinopol o comisie de anchetă compusă din doi legați: Rodoald, episcop da Porto, și Zaharia, episcop de Agnani; aceștia au transmis două scrisori din partea Papei: una lui Fotie, în care își exprima regretul că nu-l poate recunoaște imediat, fiind neofit și canoanele nu prevăd o astfel de acceptare, cealaltă adresată basileului Mihail III, în care arăta că sinodul de la "Cei Doisprezece Sfinți Apostoli", care a depus pe Ignatie fără știrea și aprobarea Papei, a fost nelegitim, iar alegerea lui Fotie este necanonică. În plus, Papa scria împăratului despre problema Bulgariei, ca domeniu de încreștinare al Romei și toate răpirile teritoriale necanonice făcute de iconoclastul Leon III Isaurul, luând Romei patrimoniul Calabriei, Siciliei, Ilyricului cu Vicariatul apostolic al Tesalonicului, - care cuprindea cele două Epiruri, Ilyricul, Macedonia, Achaia, cele două Dacii, Moesia, Dardania și Prevalitana. Această legație papală sosită de la Roma s-a lăsat influențată de partida lui Fotie și a basileului, acceptând ca în sinodul din anul 861 Ignație să fie degradat în ședință publică și depus. "Trăiască Papa! Trăiască Fotie! Trăiască delegații romani!". Cu acestea se încheie sinodul, iar Bardas reuși să obțină de la Ignatie o adeziune la aceste hotărâri, spre a-și ușura exilul. Mihail III, Fotie și Bardas deveniră învingători, dar pentru puțin timp. Reîntorși la Roma, legații papali au fost rău primiți de Papa și, în sinodul roman ținut în 862, Papa anulă, în prezența a doi legați imperiali, procedura condamnării lui Ignatie și îl respinge pe Fotie ca "neofit", împotriva canoanelor de a putea fi patriarh, avansat rapid în toate treptele preoțești și instalat în scaunul patriarhal care nu era vacant. Această hotărâre a făcut-o cunoscută prin trei scrisori trimise patriarhilor Egiptului, Antiohiei și Ierusalimului, cerându-le să-l condamne fățiș pe Fotie și să-l recunoască pe Ignatie ca veritabil patriarh.

În aprilie 863 s-a ținut în Catedrala Sfântul Petru un nou conciliu roman, transferat la Lateran, în care legatul Zaharia s-a recunoscut vinovat și a fost depus, iar actele lor au fost casate. Prin cinci capitole, acest conciliu roman preciza: l) Fotius, neofit, consacrat de un episcop depus și corupător al legaților romani, este despuiat de toate gradele sacerdotale și obligat, sub pedeapsa excomunicării, să restituie scaunul patriarhal lui Ignatie. 2) Grigore Asbestas, consacratorul lui Fotie, este suspendat de la ordurile sacre. 3) Toți clericii promovați de Fotie sunt suspendați de la ordurile sacre. 4) Ignatie este repus deplin în toate drepturile sale, depunerea sa fiind nulă. 5) Toți clericii pedepsiți de Fotie se repun în drepturile lor. Reîntors de la Metz la Roma, Rodoald își recunoaște vinovăția, este depus și excomunicat. Sentința conciliului roman din 863, prin care Fotie a fost excomunicat, a rămas definitivă.

Paralel cu acestea, apare problema încreștinării Bulgariei și a organizării ei bisericești, la care papalitatea ținea mult să nu se amestece bizantinii. Primele învățături creștine le primi țarul Boris de la un roman, preotul Paul, care l-a îndrumat spre Roma. Prin ambasada bulgară trimisă la Roma, în august 866, Papa Nicolae I îi trimise, în toamna aceluiași an, pe doi episcopi, Formosus de Porto și Paul de Populonia. Aceștia au sosit la țarul Boris cu instrucțiuni religioase, unele mult diferite de ale bizantinilor, ceea ce l-a mirat pe țar. Formosus și ai săi au fost bine primiți, iar misionarii greci au fost alungați. Țarul îl voia pe Formosus arhiepiscop al Bulgariei, dar Papa Nicolae I nu a vrut să renunțe la regula interzicerii transferării unui episcop dintr-un scaun în altul. Din aceste motive a apărut disputa între Boris și Sfântul Scaun, ceea ce va duce, peste puțin timp, la ruptura între Roma și Bulgaria și, prin aceasta, la urmări imprevizibile pentru desfășurarea ulterioară a istoriei în Balcani și la Dunăre (67. Fliche-Martin, Histoire de l'Eglise, Tome 6, Bloud et Gay, 1937, p. 465; Euseviu Popovici, Istoria Bisericească universală, I, Mănăstirea Cernica, 1926, p. 288). În 867, Fotie, lipsit de protectorul său Bardas, ucis în 866 de Vasile, omul lui Mihail III, s-a aliat cu Mihail III contra misiunii papale în Bulgaria și, în sinodul din vara lui 867 de la Constantinopol, acuză pe Papa de amestec în problemele Bisericii Orientale. Îl judecă și excomunică pe Papa, asmuțindu-l pe Ludovic II, regele Franciei, și pe soția acestuia, să-l alunge din Biserica sa pe Papa Nicolae I, căci așa va fi recunoscut rege de către Constantinopol. Papa Nicolae I muri în noiembrie 867, iar în noaptea de 23/24 septembrie 867, Vasile Macedoneanul ucide pe împăratul Mihai III și garda sa, proclamându-se împărat. L-a înlăturat pe Fotie, l-a închis într-o mănăstire, ca omul lui Mihail III, anunțând despre aceasta pe Papa Hadrian II. Îl readuce pe Ignatie în scaunul patriarhal, ceea ce Papa Hadrian II acceptă, respingând conciliul fotian din 867, prin care principiul: "primul scaun nu este judecat de nimeni", a fost încălcat de Fotie. În sinodul din 869-870, ținut la Constantinopol, sub conducerea delegaților papali, conduși de diaconul Marin, Fotie este afurisit, iar Ignatie recunoscut de toți ca patriarh legitim, afirmându-se în fața delegaților Papei: "Petru a vorbit prin gura lui Agathon!". Este al VIII-lea Conciliu Ecumenic recunoscut de Biserica Romană (869).

Deoarece Papa a refuzat să-l confirme pe Formosus arhiepiscop al Bulgariei (ce greșeală!), Boris s-a reîntors spre Bizanț. Ignatie a consacrat pentru Bulgaria un arhiepiscop și zece episcopi, ceea ce Hadrian II a considerat o uzurpare a autorității papale, lucru ce-l supără; acesta murind (noiembrie 872), urmașul său Ioan VIII a trimis în aprilie 878 o delegație să-l oblige - sub grave pedepse - pe Ignatie să-și retragă misiunea greacă din Bulgaria, cu toți episcopii greci. Ajunsă la Constantinopol, misiunea papală îl găsi pe Ignatie mort încă din octombrie anul precedent. Fotie este readus în scaunul patriarhal și apoi recunoscut de Papa Ioan VIII, cu două condiții: să-și exprime în public regretele pentru faptele anterioare și să renunțe la orice activitate misionară în Bulgaria. Toate acestea Fotie le-a îndeplinit în conciliul din noiembrie 879/880, Papa trimițându-i însemnele demnității patriarhale (paliul, toiagul etc.). În desfășurarea acestui sinod s-a ridicat și problema adăugării lui "Filioque" la Simbolul credinței. Sinodalii, inclusiv delegații papali, au votat împotriva completării cu "și de la Fiul", lucru ce-l aprobă ulterior și Papa Ioan al VIII-lea. În Bulgaria, însă, țarul Boris nu mai accepta misiuni papale, latine. Urmașii lui Ioan al VIII-lea, papii Marin (869-870), Adrian III și Ștefan V, nu aveau încredere în Fotie. Basil I Macedoneanul a murit în 28 august 886, iar Fotie a fost depus de pe tronul patriarhal într-o chilie de la mănăstirea Armeniacă, unde, în restul vieții, a scris "Mystagogia Spiritului Sfânt" cu purcederea "de la Tatăl prin Fiul". Fotie a murit, neglijat de toți, la 6 februarie 897, devenind portdrapelul Bisericii Bizantine refractare față de jurisdicția Romei; deși muri împăcat cu Scaunul papal, el a fost considerat promotorul ruperii definitive din 1054. De altfel, papalitatea îi cunoștea prea bine pe bizantini ca să nu accepte dominația lor spirituală asupra noilor popoare care se încreștinau. Iată cum exprima Papa Ioan al VIII-lea (872-882) punctul de vedere papal asupra grecilor în scrisoarea sa adresată bulgarilor: "Dacă veți urma pe greci, a căror obișnuință este de a cădea în schismă și erezie, vă expuneți a vă rostogoli cu ei în prăpastia greșelii (ereziei). Ei au un gust înnăscut pentru sofistică și sunt maeștri neîntrecuți în viclenie și șiretlicuri". (68. Dom Guy-Marie Oury, op. cit., p. 114). Profeția Papei Ioan VIII s-a împlinit curând, căci apariția bogomilismului în Bulgaria a dus la distrugerea primului țarat bulgar, iar mai târziu, odată cu prăbușirea imperiului bizantin sub turci, și al doilea țarat bulgar, slăbit de intrigi, s-a prăbușit sub același jug otoman. Schisma religioasă cu Roma a fost fatală și pentru bulgari și, din nefericire, și pentru noi, românii.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire