pregateste pagina pentru tiparire

































 
 ISTORIE 

Antichitatea și Evul Mediu
pr. Ioan Bota

achizitionare: 20.04.2002; sursa: Casa de Editură Viața Creștină

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior PARTEA I
ANTICHITATEA CREȘTINĂ (anii 30-800 d.Cr.)

14. MAHOMEDANISMUL

În timp ce Biserica a convertit și civilizat popoarele barbare devenite creștine, apăru islamismul, învățătura religioasă contrară iubirii și iertării creștine, care se răspândi repede în Răsărit, datorită adepților ei fanatici, convinși de necesitatea războiului sfânt împotriva creștinilor. Din Asia trecu în Africa și de acolo amenință toată Europa. Numai datorită învingerii musulmanilor de către franci la Poitiers, în 732, a fost salvată Biserica și civilizația Apuseană. Autorul acestei religii este Mahomed, născut la Mecca, spre anul 571, care în urma unei viziuni avută la 40 de ani se retrage pe un munte în apropierea orașului, pentru a se ruga; apoi se lansează într-o mare misiune de predicare (între anii 610-632), convertind arabii politeiști la credința lui Avraam. Căsătorit cu văduva unui bogat negustor, Kadija, plecă în multe călătorii și intră în relații cu creștini și evrei; din discuțiile cu aceștia, fondă noua religie: islamul. O dată pe an, fiecare arab venea obligatoriu la Mecca, unde își aveau sanctuarul (KAABA), în care erau 300 de idoli și un izvor, despre care preoții lor ziceau că e acela pe care îngerul Gavril l-ar fi arătat Agarei, când Ismail leșinase de sete, și o piatră albă, ce s-a înnegrit de sărutările credincioșilor păcătoși. Originar din tribul Koreisiților, după tată arab, după mamă evreu, Mahomed deveni monoteist. "Nu este dumnezeire afară de Allah (Dumnezeu), și Mahomed e profetul lui", spunea el. Având acea viziune la 40 de ani, în care arhanghelul Gavril i-ar fi dat misiunea de a predica, Mahomed trecu la predicarea noii lui religii, însă nu toți arabii se convertiră, cei din tribul Koreisiților i-au cerut semne și minuni ca dovezi ale misiunii lui sfinte, divine, dar el n-a putut să facă nimic. De accea a fost silit să fugă dinaintea lor de la Mecca la Medina. De la această fugă - "hegira" - întâmplată în anul 622, socoteau mahomedanii timpul, calendarul. (În Turcia, gaziul Kemal Atatürk a introdus abia în 1920 calendarul gregorian). Cât a stat în Medina, Mahomed a predicat și ațâțat poporul împotriva necredincioșilor. Cu putere armată, cuceri în 630 Mecca și întreaga Arabie. După doi ani, religia lui a fost strânsă în "Coran" (Cartea). Moare în 632 la Medina, învățătura lui fiind impusă tuturor arabilor, realizându-se astfel unitatea arabă națională. Noua religie poartă numele de islam și înseamnă supunere lui Allah și speranța păcii în paradis. Islam = "să te lași în voia lui Dumnezeu". Credincioșii se numesc "musulmani" (moslimi). În cele 114 capitole ale Coranului, considerat copia unică a textului cules de ucenicii lui Mahomed, la doi ani de la moartea lui, se cuprind învățăturile descoperite lui de către arhanghelul Gavril. Este o carte religioasă, în felul Legii evreiești, conținând normele vieții sociale islamice. Coranul este completat prin hadith, tradiție, culegerea tuturor faptelor și gesturilor Profetului și deciziile practice luate de Mahomed. Învățătura nu are nimic original, ci este luată după legea mozaică și legea creștină, un monoteism rigid din care este respins fundamentul creștinismului: învățătura Întrupării, Răscumpărarea și Sfânta Treime. Coranul prescrie rugăciunea care precede purificarea rituală, pomana (mila) legală (contribuție după intenția săracilor, răscumpărarea sclavilor, războiul sfânt și pelerinii), ajunul timp de o lună a Ramadan-ului și pelerinajul la Mecca, obligatoriu pentru fiecare musulman, o dată în viață putându-se efectua și prin înlocuitor. Atitudinea comunității musulmane (oumma) față de celelalte religii este simplă: păgânii au de ales între convertirea la Islam sau moarte. În ceea ce privește evreii și creștinii, ei beneficiază de un statut de privilegiați, condiții uneori precare care se pot schimba în caz extrem în servitute. În orice timp ispita de a-și lepăda credința pentru a îmbrătișa Islamul va fi mare, și lepădarea este fără întoarcere, căci apostazia se pedepsește cu moartea. Protejatul nu posedă decât bucuria posedării bunurilor pe care le-a avut înainte, restul vor fi ale comunității musulmane. Protejatul (creștin sau evreu) e obligat la plata unui impozit funciar, tribut, fără dreptul de a purta arme, de a călări și obligația de a considera orice musulman superiorul său. Cine se pune în afara legii - a lupta cu musulmanii, a se căsători cu o musulmană, a comite o faptă cu ea, ori încearcă să abată un musulman de la religia lui (orice prozelitism este interzis) - este pedepsit exemplar.

Mahomed a predicat și lansat fatalismul, "kismet" - predestinația la rai ori iad, fără a putea face noi ceva în fața lui Allah. Raiul (fericirea vieții viitoare) este înfățișat material cu munți de pilaf și râuri de lapte și miere. Teologii musulmani de mai târziu au introdus și vederea beatifică a lui Allah pentru cei ce ajung în rai. Morala musulmană prescrie spălări dese, de cinci ori pe zi, post și rugăciune, oprește băutura vinului, dar permite poligamia. Fiecare credincios "moslim" poate avea patru femei. Mahomed a avut nouă legitime și multe concubine sclave. Kaliful (urmașul profetului) poate avea cât de multe. Femeia este cu totul aservită bărbatului. Ca să mergi în rai trebuie să te rogi de cinci ori pe zi, să postești și să mergi o dată la Kaaba, în Mecca, centrul sfânt al tuturor musulmanilor. Prescrie și recomandă "războiul sfânt" (djihad), promițând fericirea paradisului, care constă în desfătări senzuale, celor ce mor pentru credință. Mahomedanismul admite sclavajul și răzbunările. Allah este Părinte, unicul Dumnezeu. Morala musulmană are cinci stâlpi: credința, rugăciunea, milostenia, ajunul și pelerinajul. Doctrina esențială a islamului e cuprinsă în Chahdda sau Credeul musulman: "Nu este alt Dumnezeu decât Allah și Mahomed, profetul său." Allah a trimis premergători tereștri: Adam, Noe, Abraham , Moise, Isus și, în sfârșit, Mahomed - "sigiliul profeților" - ajutat de arhanghelul Gabriel, ce se opune lui Ivvis, diavolul alungat din Paradis. Ajunul se întinde o lună, Ramadan, când de la răsăritul până la apusul soarelui este interzis: a bea, a mânca, relații conjugale, a fuma, dar noaptea totul e permis. Pelerinajul la Mecca se poate face prin înlocuitor.

Moartea lui Mahomed, în 632, îl împiedică să cucerească lumea, dar urmașii lui, "kalifii", au declanșat războiul sfânt. Venerând pe Allah și pe singurul lui profet - Mahomed -, musulmanii îl cred suit la cer pe calul lui Allah, condus de Sfântul Arhanghel Gavril, care ar fi voit să-i arate Profetului piatra sa din Templul din Ierusalim, denumită azi Moscheea lui Omar. Credincioșii Islamului s-au divizat azi între ei, în circa 83 de secte, socotindu-l toți pe Mahomed mijlocitor între Dumnezeu și om.

Răspândirea mahomedanismului prin "războiul sfânt" a fost rapidă, căci urmașul Profetului, Abour-Bakr (632-634), a lansat armatele Islamului în cucerirea Levantului, patru armate fiind împărțite în direcțiile Mesopotamiei și Siriei, a Iordaniei și Palestinei. Damascul cade în 635, Antiochia în 638, Ierusalimul în 637. Numai soldații bizantini opuseră rezistență, căci populația, sătulă de ocupația elenistă și ortodoxă, împotriva curentelor sectante și naționaliste, primi învingătorii în cântece și bătai de tobe. După cucerirea grosului centrului creștinătății îi veni rândul Egiptului, al cărui guvernator bizantin capitulă în aprilie 641, după șase luni de asediu. Musulmanii deveniră stăpânii Alexandriei, al doilea centru al Orientului creștin, cu peste 600.000 de suflete, distrugând vestita bibliotecă și transformând din 705 d.Cr. Egiptul în țară arabă, ucigând în masă pe creștinii copți, care i-au primit ca eliberatori de sub bizantini. Pătrunderea în Mesopotamia și Persia permise transferul capitalei califilor de la Damasc la Bagdad (762). Armenia rezistă, recâștigându-și independența sub dinastia Bagratizilor. Georgia a fost ocupată de musulmani, cu capitala Tiflis, dar locuitorii se opuseră islamizării și, în secolele VIII și IX, au dat mulți martiri. Asia Mică rămase provizoriu sub bizantini, după eșecul arabilor în fața capitalei, în 717. Ocupația musulmană favoriza Bisericile în revolta lor împotriva credinței ortodoxe: melkiții, rău văzuți, pierduseră teren. Având nevoie de funcționari, arabii lăsară pe cei imperiali în posturile lor, însă treptat arabizarea făcu progrese, asimilând vechea cultură greacă. Folosirea limbii grecești în actele publice a fost suprimată în 707 de Waled I, iar vechile limbi vorbite de popor (caldeeana, siriaca, iraniana) se mai mențin, pierzând însă mult teren, până la dispariția lor completă, rămânând doar ca limbi liturgice, araba fiind instrument de asimilare. Cuceriră apoi Africa de Nord, creștină romană, și impuseră islamul cu forța, rămânând doar cinci episcopate în jurul Cartaginei, pe care au distrus-o din temelii, restul episcopilor refugiindu-se în insulele Mediteranei ca "episcopi in partibus infidelium!" Ocupate din 636, Locurile Sfinte nu aveau de suferit dominația arabilor, fiind considerate sfinte monumentele și locurile de pelerinaj, iar califul Harun - al Rashid trimise împăratului Carol cel Mare cheile Sfântului Mormânt. În secolul al X-lea, sub dinastia Fatimiților, situația se schimbă prin apariția noilor stăpâni, turcii seldgiukizi conduși de teogrul bei Alep Arslan (1065-1072) și de Malek-Sal (1072-1092). Stăpâni peste Bagdad din 1055, aceștia fac mari și dese incursiuni în Asia Mică, cucerind partea răsăriteană prin trădarea armenilor monofiziți, dușmani neîmpăcați ai grecilor; își așezară capitala la Ierusalim, începând să persecute pe creștinii pelerini. Cuceriră apoi Armenia bizantină, ștergând Capadochia - în care Imperiul Bizantin avea un număr mare de ostași și de generali de cea mai bună pregătire - și făcând Sultanatul Roum, cu capitala la Iconium.

Traversând Maghreb-ul, puhoiul Islamului, comandat de generalul arab Tarik (de aici Djebel Tarik =Gibraltar), ajunse la Gibraltar, trecu în Spania stăpânită de regatul Vizigot creștin, cu 77 episcopate, îl cuceri treptat și ajunse la Pirinei, reușind chiar să cucerească părți din sudul Franței, dar Victoria lui Carol Martel la Poitiers (732) salvă Europa creștină de la un dezastru. Biserica spaniolă a fost plasată multe secole sub tutela musulmană și mulți tineri spanioli îmbrățișară islamismul prin cultura arabă înfloritoare. Așezarea arabilor la sudul și estul țărilor creștine opri orice progres al credinței în aceste două direcții, iar amenințarea militară a Islamului asupra Europei creștine fu abia la finele veacului al XVII-lea înlăturată, după alungarea turcilor din Europa. Din 1073, turcii selgiucizi, succesorii lui Seldgiuk (1030), veniți în serviciul califatului de Bagdad, tocmai din Asia centrală, au luat de la arabi religia musulmană, fondând Imperiul Otoman, care a urmărit cucerirea Europei creștine, până la 1683, când au fost învinși definitiv la Viena.

Înflorirea matematicii, geometriei, medicinei și agriculturii prin arabi a fost evidentă, iar solidaritatea creștină în fața amenințării islamice de multe ori exemplară.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire