pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 

Răspunde pr. William P. Saunders
sursa: Catholic Herald

Cuprins INDULGENȚELE BISERICII EXPLICATE
pr. William P. Saunders

publicare în Catholic Herald: 27.01.2005
publicare pe ProFamilia: 01.02.2005

Am înțeles că Sfântul Părinte a aprobat o indulgență plenară specială pentru a marca Anul Euharistiei. Puteți să explicați puțin mai mult aceasta? De asemenea, ce diferență există între o indulgență plenară și alte indulgențe? - un cititor din Sterling

Într-adevăr, Sfântul Părinte a aprobat o indulgență plenară specială pentru a marca Anul Euharistiei (octombrie 2004 - octombrie 2005). Datat în 25 decembrie 2004, decretul a fost semnat de Cardinalul James Stafford și pr. Francis Girotti, penitențiarul major și respectiv regentul Penitențeriei Apostolice (organismul Vaticanului care tratează problemele privind Sacramentul Pocăinței). Înainte de a analiza mai profund acest nou decret, trebuie să revedem învățătura noastră cu privire la indulgențe. Din păcate, mulți oameni, inclusiv catolici, înțeleg greșit indulgențele sau în timpurile recente se poate să nu fi auzit deloc despre ele. Unii catolici cred chiar că Conciliul Vatican II le-a desființat.

Ca și catolici, respectăm doctrina indulgențelor și practica acordării lor. Datorită îndoielilor și confuziilor cu privire la indulgențe care au apărut după Conciliul Vatican II, Papa Paul al VI-lea, în Constituția sa Apostolică despre Revizuirea Indulgențelor "Indulgentiarum doctrina" (1967) a declarat: "Ele sunt puternic bazate pe Revelația divină, care vine de la apostoli". Catehismul Bisericii Catolice prezintă învățătura despre indulgențe în secțiunea referitoare la Sacramentul Pocăinței. Prin definiție, "indulgența înseamnă iertarea în fața lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice datorate păcatelor a căror vină este ștearsă deja, iertare pe care credinciosul bine dispus sufletește o obține în condiții determinate, prin acțiunea Bisericii care, în calitate de distribuitoare a răscumpărării, împarte și aplică, prin autoritatea ei, tezaurul îndestulărilor aduse de Cristos și de sfinți" (CBC, nr. 1471, citând Indulgentiarum doctrina, nr. 1). Ce înseamnă acest lucru?

Noi credem că atunci când păcătuim, comitem, cu voință liberă, o ofensă împotriva lui Dumnezeu și a aproapelui. Dumnezeu, în iubirea și îndurarea Sa, iartă vina oricărui păcat pentru care ne pare sincer rău. Totuși, în dreptatea Sa, El ne cere să ispășim păcatul, sau să vindecăm rana cauzată de păcat. Numim aceasta pedepsa vremelnică pentru păcat. De exemplu, dacă am stricat mașina vecinului meu, pot în mod sincer să îmi cer iertare și vecinul meu mă poate ierta cu adevărat; totuși, va trebui de asemenea să plătesc pentru repararea mașinii. În același sens, în timpul vieții noastre, facem acte de pocăință pentru a ispăși păcatele și a ne purifica sufletele. Dacă murim cu păcate veniale, vom ispăși aceste păcate în purgator.

Deoarece păcatul are o dimensiune comunitară, adică afectează întregul trup al Bisericii, Mântuirea are de asemenea o dimensiune comunitară. De aceea ne rugăm unii pentru intențiile celorlalți la Liturghie sau în mod privat. Încă din primele zile ale Bisericii, credincioșii ofereau rugăciuni și fapte bune pentru mântuirea păcătoșilor. În acele timpuri, iertarea nu era acordată până când nu erau făcute atât mărturisirea cât și pocăința (și pocăințele erau foarte lungi ca durată, chiar luni de zile). Penitenții le cereau adesea ajutor martirilor care se aflau în fața morții (să își ofere suferințele pentru ispășirea păcatelor penitenților) pentru ca deplina reconciliere cu Biserica și re-admiterea la sacramente să poată fi obținută mai rapid. Când un martir își oferea suferințele pentru ispășirea păcatelor unui penitent, Biserica recunoștea acest act de caritate și acorda iertarea. De exemplu, Sf. Ciprian (+258) declara: "Cei care au primit certificate de la martiri și pot fi asistați de poziția lor privilegiată înaintea lui Dumnezeu" pot fi iertați și pot veni "la Domnul cu pacea pe care martirii, așa cum se arată în scrisorile trimise nouă, au dorit să le fie acordată" ("Scrisoare către Cler", 18 (12), 1). În astfel de cazuri, penitenții primeau o indulgență care compensa pocăința lor. Aici se află o parte din fundamentul credinței noastre.

Comuniunea Bisericii îi include de asemenea și pe credincioșii din purgator și pe sfinții din cer. Acești sfinți mijlocesc în numele nostru și se roagă pentru noi. Tezaurul Bisericii include valoarea infinită, inepuizabilă, a meritelor morții și învierii Domnului nostru, și rugăciunile și faptele bune ale Preasfintei Fecioare și ale tuturor sfinților. Așa după cum, când trăiau pe acest pământ, i-au ajutat pe cei aflați pe drumul mântuirii, ei continuă să o facă și acum. Ca distribuitoare a răscumpărării, Biserica invocă ajutorul lor în sprijinul împăcării depline a penitenților și pentru ușurarea pedeapsei vremelnice datorate păcatului. Sf. Ciprian, de exemplu, spunea că meritele martirilor și faptele drepților vor fi de mare folos în fața Judecătorului, pentru toți credincioșii, în Ziua Judecății.

De asemenea, în Biserica primară, Episcopii permiteau ca pocăințele, care adesea erau severe, să fie înlocuite cu alte acțiuni (indulgențe), care puteau fi mai ușor de îndeplinit dar care promovau pietatea și întăreau spiritualitatea persoanei. În final, Papii au decretat că anumite practici pot înlocui penitențele impuse. Să ținem minte faptul că Biserica a condamnat cu fermitate orice abuz privind indulgențele, și că persoana care îndeplinește un act ce beneficiază de indulgență trebuie să aibă o inimă sinceră, plină de căință și umilă.

Potrivit acestei înțelegeri, o indulgență poate fi aplicată și credincioșilor plecați din mijlocul nostru, adică sărmanelor suflete din purgator. Privind la exemplul lui Cristos, care a murit pentru păcatele noastre, toți membrii Bisericii trebuie să se ajute unii pe alții pe drumul mântuirii prin rugăciuni și fapte bune. Așa cum ne rugăm unii pentru alții aici pe pământ și cum și noi ne bazăm pe rugăciunile sfinților din cer, sufletele sărmane se bazează pe rugăciunile și pe faptele noastre bune pentru a ajuta la ispășirea rănilor păcatelor lor. Papa Paul al VI-lea învăța: "Astfel aici există într-adevăr o legătură perpetuă de iubire și un schimb abundent al tuturor bunurilor între credincioși, fie că ei au intrat deja în casa cerească, sau își ispășesc greșelile în purgator, sau se află încă în pelerinajul lor pământesc; în consecință, toate păcatele întregului Trup mistic sunt ispășite și dreptatea divină este împăcată; iar îndurarea divină este mișcată spre a ierta, pentru ca păcătoșii care se căiesc să fie aduși mai curând la deplina rodnicie a bunurilor familiei lui Dumnezeu" (Indulgentiarum doctrina, nr. 5). Nu trebuie să uităm să oferim rugăciuni și alte acte de penitență pentru sufletele sărmane din purgator.

O indulgență este considerată plenară sau parțială dacă ea ispășește toată sau o parte din pedeapsa vremelnică datorată păcatului. Pentru a dobândi o indulgență plenară, un credincios trebuie să împlinească acțiunea legată de indulgență și să facă o sinceră spovadă sacramentală, să primească Sfânta Împărtășanie, și să se roage la intențiile Sfântului Părinte (recitând un Tatăl nostru și o Bucură-te, Marie, sau orice altă rugăciune potrivită). Condițiile pot fi îndeplinite câteva zile înainte sau după împlinirea actului indulgenței. O indulgență parțială este dobândită prin îndeplinirea cu sinceritate a actului particular. Enchiridionul Indulgențelor (1968) enumeră normele.

Papa Ioan Paul al II-lea rezumă învățătura despre indulgențe după cum urmează: "Această doctrină asupra indulgențelor așadar 'ne învață în primul rând cât de trist și dureros este să îl părăsim pe Domnul Dumnezeu. Când obțin indulgențele, credincioșii înțeleg că prin propria lor putere nu sunt în stare să îndrepte răul pe care păcătuind l-au făcut față de ei și față de întreaga comunitate, și de aceea ei sunt îndemnați la fapte mântuitoare de umilință' [citându-l pe Papa Paul al VI-lea]. În plus, adevărul despre comuniunea sfinților, care îi unește pe credincioși cu Cristos și unii cu alții, arată cât de mult fiecare dintre noi îi poate ajuta pe ceilalți - vii sau morți - să devină tot mai intim uniți cu Tatăl din Ceruri" (Incarnationis Mysterium, nr. 10).

Ținând cont de această credință, Sfântul Părinte a considerat foarte potrivit ca în timpul Anului Euharistiei să ofere indulgență plenară pentru următoarele: în primul rând, pentru acte de adorare a Preasfântului Sacrament, fie expus în mod solemn sau păstrat în tabernacol, de exemplu adorarea și binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament; și în al doilea rând, pentru rugăciunea vesperelor și a completoriului din Oficiul Divin înaintea tabernacolului. Decretul arată că scopul acestei indulgențe este "de a-i îndemna pe credincioși în decursul anului la o mai profundă cunoaștere și o mai intensă iubire a inefabilului 'mister al credinței', pentru ca să culeagă roade spirituale tot mai abundente". Dacă sunt persoane care, din cauza bolii, a dizabilităților sau din alte cauze juste, nu pot participa la un act de adorare a Preasfântului Sacrament într-o biserică sau un oratoriu, ei pot obține indulgența plenară "dacă fac o vizită în chip spiritual și cu dorința inimii, în spirit de credință față de prezența reală a lui Isus Cristos în Sacramentul Altarului, și se roagă Tatăl nostru și Crezul, adăugând o invocație pioasă adresată lui Isus din Sacrament". Condițiile obișnuite pentru obținerea unei indulgențe plenare trebuie să fie îndeplinite: o spovadă sacramentală sinceră, primirea Sfintei Împărtășanii, și rugăciunea la intențiile Sfântului Părinte. (Dacă bolnavii sau persoanele cu dizabilități "nu pot să facă nici acestea, ei vor primi indulgență plenară dacă se unesc cu dorință interioară cu aceia care îndeplinesc condițiile normale stabilite pentru indulgențe, și oferă Dumnezeului milostiv bolile și strâmtorările din viețile lor, cu intenția de a respecta cele trei condiții obișnuite cât mai curând posibil".) În toate acestea, vedem intenția fierbinte a Sfântului nostru Părinte de a promova o mai mare devoțiune față de Preasfântul Sacrament în rândul credincioșilor, precum și de a-i motiva să se folosească de harurile infinite de iertare și vindecare oferite prin această indulgență. Fie ca noi toți să ne deschidem inimile și să profităm de aceste haruri în timpul acestui An al Euharistiei.

Pr. William Saunders este preot la parohia Fecioarei Speranței din Potomac Falls și profesor de catehetică și de teologie la școala Notre Dame din Alexandria, SUA.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire