pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 

Răspunde pr. William P. Saunders
sursa: Catholic Herald

Cuprins CRED CATOLICII ÎN PURGATORIU?
pr. William P. Saunders

publicare în Catholic Herald: 27.10.2005
publicare pe ProFamilia: 22.11.2005

Foarte puțin mai aud vorbindu-se despre purgatoriu. Am auzit chiar unii catolici spunând că noi nu mai credem în existența lui de la Conciliul Vatican II încoace. Care este învățătura corectă? - Un cititor din Reston

La 17 septembrie 2002, regretatul și preaiubitul nostru Papa Ioan Paul al II-lea a subliniat nevoia de a ne ruga pentru sufletele din purgatoriu. El a spus: "Prima și cea mai înaltă formă de caritate pentru frați este dorința fierbinte pentru mântuirea lor veșnică... Iubirea creștină nu cunoaște granițe și merge dincolo de limitele spațiului și timpului, permițându-ne să-i iubim pe aceia care au părăsit acest pământ." Prin urmare, nu doar credința în purgatoriu ci și datoria spirituală de a ne ruga pentru suflete de acolo, rămân părți ale credinței catolice.

Contrar la ceea ce unii pot crede în mod eronat, Constituția dogmatică despre Biserică a Conciliului Vatican II, a afirmat "Conciliul primește cu mare pietate venerabila credință a înaintașilor noștri despre comuniunea noastră de viață cu frații aflați în mărirea cerească sau cu aceia care, după moarte, se mai află încă în purificare; el reafirmă decretele celui de al doilea Conciliu din Niceea, ale Conciliului din Florența și ale Conciliului Tridentin" (nr. 51).

Mai mult, Catehismul afirmă clar credința Bisericii cu privire la purgatoriu și la purificarea sufletului după moarte: "Cei care mor în harul și prietenia lui Dumnezeu dar imperfect purificați, deși sunt siguri de mântuirea veșnică, suferă după moarte o purificare ca să dobândească sfințenia necesară pentru a intra în bucuria cerului. Biserica numește purgatoriu această purificare finală a celor aleși, care este cu totul deosebită de pedeapsa celor osândiți" (cf. nr. 1030-32).

După cum afirma Conciliul Vatican II, Biserica a crezut în permanență în purificarea sufletului după moarte. Această credință își are rădăcinile în Vechiul Testament. În Cartea a doua a Macabeilor, citim cum Iuda Macabeul oferea sacrificii și rugăciuni pentru soldații care muriseră purtând amulete ce erau interzise de Lege; Scriptura spune: "s-au rugat pentru păcatul ce s-a făcut, ca de tot să se șteargă" (12,42) și "a adus jertfă de curăție pentru cei morți, ca să se slobozească de păcat" (12,46). Acest pasaj evidențiază practica iudaică de a oferi rugăciuni și jertfe pentru curățarea sufletelor celor decedați.

Interpretarea rabinică a Scripturii atestă de asemenea această credință. În Cartea Profetului Zaharia, Domnul a spus: "Două treimi vor pieri, și vor muri, iar cealaltă treime va fi lăsată acolo. Iar pe aceasta a treia o voi pune în foc; îi voi curăți ca pe argint și îi voi încerca cum se încearcă aurul" (13,9); Școala Rabinului Shammai a interpretat acest pasaj ca o purificare a sufletului prin mila și bunătatea lui Dumnezeu, pregătindu-l pentru viața eternă. În Sirah 7:35, cuvintele "chiar și morților fă-le parte de dărnicia ta" au fost interpretate ca a-l implora pe Dumnezeu să curețe sufletul. Rezumând, Vechiul Testament atestă cu claritate un anume fel de proces de purificare a sufletului credinciosului după moarte.

Noul Testament face puține referiri la purificarea sufletului sau chiar la cer în această privință. Scopul este mai degrabă acela de a predica Vestea cea Bună și a aștepta cea de-a doua venire a lui Cristos, despre care scriitorii Sfintei Scripturi au înțeles abia mai târziu că ar putea avea loc după moartea lor. Totuși, în Matei 12,32, afirmația lui Isus că anumite păcate nu vor fi iertate "nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie", sugerează cel puțin o purificare a sufletului după moarte. Sfântul Papă Grigore (+604) afirma: "Cât despre anumite păcate mai ușoare, trebuie să credem că, înainte de Judecata Finală, există un foc purificator. El care este Adevărul spune că blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată nici în această viață nici în cealaltă. Din această frază înțelegem că anumite ofense pot fi iertate în această viață, iar altele în viața de apoi." Conciliul de la Lyon (1274) afirmă de asemenea această interpretare a învățăturii Domnului nostru.

Cheia acestui răspuns este însă aceea de a vedea frumusețea din doctrina purgatoriului. Noi credem că Dumnezeu ne-a dat o voință liberă, astfel încât să putem alege între ceea ce este drept și greșit, între bine și rău. Voința noastră liberă ne permite să facem alegerea fundamentală - a-L iubi pe Dumnezeu. Un act al voinței libere atrage după sine responsabilitatea. Când alegem să nu îl iubim pe Dumnezeu și prin urmare păcatul, suntem responsabili pentru acest păcat. Dumnezeu în dreptatea Sa ne face răspunzători pentru astfel de păcate, dar în iubirea și îndurarea Sa dorește să fim împăcați cu El și cu aproapele nostru. În timpul vieții noastre pe acest pământ, dacă îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, ne examinăm conștiințele, ne recunoaștem păcatele, ne exprimăm părerea de rău pentru ele, le mărturisim și primim iertare pentru ele în Sacramentul Pocăinței. Facem penitențe și alte jertfe pentru a vindeca rana cauzată de păcat. Făcând astfel, noi spunem în continuu "da" lui Dumnezeu.

Într-un fel, sufletul nostru este asemenea unei lentile - când păcătuim, întunecăm lentila; se murdărește, și pierdem raza lui Dumnezeu din viețile noastre. Prin mărturisire și ispășire, Dumnezeu curăță "lentila" sufletului nostru. Când murim, dacă părăsim această viață iubindu-L pe Dumnezeu, murind în harul și prietenia Lui, și eliberați de păcatul de moarte, vom avea mântuirea veșnică și vom ajunge la viziunea beatifică - îl vom vedea pe Dumnezeu așa cum este El. Dacă murim cu păcate veniale sau fără a fi ispășit suficient pentru păcatele noastre, Dumnezeu în iubirea, îndurarea și dreptatea sa va purifica sufletele noastre, "va curăța lentila", să spunem așa. După o astfel de purificare, sufletul va fi apoi unit cu Dumnezeu în Rai și se va bucura de viziunea beatifică.

Reflectând la înțelegerea frumoasă a purgatoriului, nu trebuie niciodată să uităm importanța faptului de a ne ruga și de a oferi Liturghii pentru odihna sufletelor celor dragi ai noștri. Papa Leon al XIII-lea în Enciclica sa "Mirae caritatis" (1902) a elaborat minunat acest subiect și a subliniat legătura între comuniunea sfinților și Liturghia: "Harul iubirii reciproce dintre cei vii, întărită și sporită prin Sacramentul Euharistiei, se revarsă, în special în virtutea Jertfei Liturghiei, asupra tuturor celor care aparțin comuniunii sfinților. Deoarece comuniunea sfinților este pur și simplu... împărtășirea reciprocă a ajutorului, a ispășirii, a rugăciunilor și a beneficiilor între credincioși, între aceia care deja sunt în patria cerească, aceia încredințați focului purificator, și aceia care încă merg pe drumul pelerinajului lor pe acest pământ. Toți aceștia formează un întreg, al cărui cap este Hristos, și al cărui principiu fundamental este iubirea. Credința ne învață că deși Jertfa Liturgică poate fi oferită numai lui Dumnezeu, poate cu toate acestea să fie celebrată în cinstea sfinților care acum domnesc cu Dumnezeu în Cer, care i-a încoronat, pentru a obține mijlocirea pentru noi, și de asemenea, conform tradiției apostolice, pentru a spăla păcatele celor care au murit în Dumnezeu dar fără a fi pe deplin purificați.

De asemenea, Catehismul afirmă: "Încă din primele timpuri, Biserica a cinstit amintirea celor morți și a oferit sufragii pentru ei, îndeosebi Jertfa euharistică, pentru ca, purificați, să poată ajunge la vederea fericitoare a lui Dumnezeu" (nr. 1032). Astfel, când avem de-a face cu moartea cuiva, chiar a unei persoane care nu este catolică, oferirea unei Liturghii pentru odihna sufletului său și oferirea rugăciunilor noastre sunt mai benefice și mai folositoare decât orice telegramă de condoleanțe sau coroană de flori. Cel mai important, trebuie să ne amintim mereu de cei dragi ai noștri plecați dintre noi în timpul Sfintei Liturghii, și prin rugăciunile și jertfele noastre să îi ajutăm să dobândească odihna eternă.

traducere: Diana Suciu

Pr. William Saunders este preot la parohia Fecioarei Speranței din Potomac Falls și profesor de catehetică și de teologie la școala Notre Dame din Alexandria, SUA.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire