pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 

Răspunde pr. William P. Saunders
sursa: Catholic Herald

Cuprins PRIMATUL LUI PETRU
pr. William P. Saunders

publicare în Catholic Herald: 12.05.2005
publicare pe ProFamilia: 17.05.2005

Am avut recent o discuție cu un prieten protestant despre Isus, dacă l-a făcut sau nu pe Sf. Petru primul Papă. Deși i-am citat Matei 16, prietenul meu mi-a oferit o altă interpretare. Care este răspunsul bun la problema în discuție? - un cititor din Falls

În tradiția catolică, fundația ministerului Papei se găsește într-adevăr în principal în Matei 16,13-20. Aici Isus pune întrebarea: "Cine zic oamenii că este Fiul Omului?" Apostolii au răspuns: "Unii, Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții Ieremia sau unul dintre prooroci". Isus s-a întors către ei și i-a întrebat direct: "Dar voi cine ziceți că sunt?" Sfântul Petru, cunoscut ca Simon, a răspuns: "Tu ești Mesia, Fiul lui Dumnezeu Celui viu". Domnul a recunoscut că acest răspuns a fost inspirat de har: "Nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri".

Datorită acestui răspuns, Domnul i-a spus lui Petru: "Tu ești Petru (chefa, în aramaică; petra, în greacă și în latină, și înseamnă piatră) și pe această piatră voi zidi Biserica mea, și porțile iadului nu o vor birui." Schimbarea numelui din Simon în Petru indică faptul că apostolul a fost chemat la un rol special, de conducător; să ne amintim că numele lui Avram a fost schimbat în Avraam, al lui Iacob în Israel, al lui Saul în Paul, fiecare primind un rol special în conducerea poporului lui Dumnezeu. Cuvântul "piatră" are de asemenea o semnificație specială. Pe de o parte, expresia de "piatră" în concepția semitică indica fundația solidă pe care se construia o comunitate. De exemplu Avraam a fost considerat "piatră" deoarece el a fost tatăl poporului evreu (și azi îl considerăm părintele credinței noastre) și cu el a fost făcut mai întâi legământul.

Pe de altă parte, numai Dumnezeu este numit explicit "piatră", și doar pentru Dumnezeu a fost folosit "piatră" ca nume. De exemplu, în psalmul 62 ne rugăm: "Doar lângă Dumnezeu mi-e sufletul în tihnă și numai de la El îmi vine mântuirea. Da, El e stânca mea și izbăvirea mea" (trad. pr. Tertulian Langa). Dându-i numele de "piatră" lui Petru, Domnul nostru Isus Cristos ne indică faptul că i-a încredințat apostolului o autoritate specială, o autoritate împărtășită cu a Lui, reprezentând-o pe a Lui. Unele tabere anti-papale încearcă să facă jocuri lingvistice cu textul original grec al Evangheliei, unde petros, de gen masculin, însemnând "piatră mică, ce se poate mișca", se referă la Sf. Petru, în timp ce petra, de gen feminin, însemnând "piatră mare, ce nu se poate mișca", se referă la fundația Bisericii. Dar în limba aramaică, limba vorbită de Isus și care se crede că a fost limba originală a Evangheliei Sf. Matei, cuvântul kepha, însemnând "piatră", a fost folosit în ambele locuri, fără diferențiere de gen sau de semnificație. Problema de gen a apărut abia când s-a tradus din aramaică în greacă, folosindu-se evident genul masculin pentru Petru și feminin pentru Biserică.

Porțile iadului este de asemenea o interesantă expresie semitică. Cele mai puternice forțe se puneau la porți. Aici expresia se referă la puterile care se opun Bisericii înființate de Domnul. Isus l-a asociat pe Sf. Petru și slujirea acestuia îndeaproape cu propria Persoană, pentru ca să devină o forță vizibilă de protejare a Bisericii și de stăvilire a puterii iadului. Apoi Isus spune: "îți voi da cheile împărăției cerurilor". În Vechiul Testament, persoana a doua în împărăție ținea efectiv cheile. În Isaia 22,19-22 găsim o referință la Eliachim, stăpânul palatului regelui Iezechia (2Regi 18,17) și păstrătorul cheilor. Ca semn al poziției sale, cel care ținea cheile îl reprezenta pe rege, acționa în numele acestuia și conform intențiilor acestuia.

Mai mult, în Noul Testament, în Apocalipsa, Isus ține cheile raiului, iadului și purgatorului: "Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide și nimeni nu va închide și închide și nimeni nu va deschide" (Apocalipsa 3,7) și "Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, și Cel ce sunt viu. Am fost mort, și, iată, sunt viu, în vecii vecilor, și am cheile morții și ale iadului" (Apocalipsa 1,17-18). Sfântul Petru se bucură de o autoritate care penetrează și cealaltă lume.

În fine, Isus spune: "Orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri". Aceasta este o exprimare rabinică. Un rabin putea lega, declarând un act interzis sau excomunicând o persoană pentru un păcat grav; tot un rabin putea să dezlege declarând că un act este permis sau reconciliind un păcătos excomunicat din comunitate. Aici Cristos încredințează o autoritate specială Sfântului Petru, de a conserva, interpreta și învăța pe alții adevărul Său. Această autoritate este confirmată după înviere, când Isus a apărut apostolilor la Marea Tiberiadei (Galileea), după cum citim la Ioan 21,1-19. În prezența celorlalți apostoli, Isus îl întreabă pe Petru de trei ori: "Mă iubești?", la care primește răspunsul "Doamne, Tu știi că te iubesc". După fiecare răspuns, Isus îi spune lui Petru: "Paște mielușeii Mei", "Păstorește oile Mele", "Paște oile Mele". Aici Domnul Isus afirmă rolul Sf. Petru de păstor de frunte al Bisericii. La sfârșitul pasajului, Isus spune cum va muri Sf. Petru, adică crucificat, după care: "Urmează Mie".

De aceea, Petru și fiecare dintre succesorii săi reprezintă pe Domnul aici pe pământ, ca Vicar al Său, și conduc turma credincioasă a Bisericii spre împărăția cerurilor. Această înțelegere a pasajelor de la Matei 16 și Ioan 21 a fost acceptată universal până când liderii protestanți au dorit să își justifice respingerea de către ei a autorității papale și a ministerului Papei. Chiar și Bisericile Ortodoxe îl recunosc pe Papa ca succesor al Sf. Petru; dar ele nu recunosc jurisdicția sa asupra întregii Bisericii, doar o poziție de "primul între egali".

Noi, catolicii, credem în autoritatea dată Sfântului Petru, care nu s-a încheiat odată cu viața acestuia, ci a fost dată mai departe succesorilor. Scrierile din primele secole de creștinism atestă aceasta. Sf. Irineu (+202), în "Adversus haereses" descrie cum Biserica Romei a fost fondată de Sfinții Petru și Paul, și trasează linia ministerului petrin de la Petru, prin Linus, Cletus și alți succesori până la Papa de atunci, Eleuterie. Tertulian (+250), în "De praescriptione haereticorum" susține același lucru, ca și Origene (+254) în "Comentariile la Ioan", sau Sf. Ciprian de Cartagina (+258) în "Unitatea Bisericii Universale", și mulți alți scriitori creștini.

Desigur, expresia autorității papale devine mai evidentă după legalizarea creștinismului, și în special după căderea imperiului roman. Cu toate acestea, Biserica are o succesiune neîntreruptă începând cu Sf. Petru. Trebuie să ne amintim întotdeauna că unul dintre titlurile oficiale ale Papei, prima oară exprimat de Papa Grigore I (+604) este "Slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu". Gândindu-ne la acest titlu, să ne gândim la Papa Benedict al XVI-lea și să ne rugăm la intențiile sale.

Pr. William Saunders este preot la parohia Fecioarei Speranței din Potomac Falls și profesor de catehetică și de teologie la școala Notre Dame din Alexandria, SUA.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire