pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 

Răspunde pr. William P. Saunders
sursa: Catholic Herald

Cuprins ISTORIA CĂII CRUCII
pr. William P. Saunders

publicare în Catholic Herald: ???
publicare pe ProFamilia: 15.03.200

Ne-ați putea spune cum a apărut Calea Crucii? - un cititor

Una dintre devoțiunile deosebit de populare în rândul credincioșilor, practicată în parohii în special în Postul Paștelui, este Calea Crucii, care urmărește drumul parcurs de Cristos din pretoriul lui Pilat din Pont până la mormânt. În secolul al XVI-lea, acest drum a fost numit oficial "Via Dolorosa" (Calea Durerii) sau simplu Calea sau Stațiunile Căii Crucii. Vă propunem o incursiune în istoria Bisericii, pentru a urmări evoluția acestei devoțiuni.

Tradiția spune că Preasfânta Fecioară Maria mergea zilnic la locurile pătimirii Domnului nostru Isus Cristos. După ce împăratul Constantin a legalizat creștinismul, în anul 312, această cale a fost marcată cu cele mai importante stațiuni ale sale. Sf. Ieronim (342-420), trăind în Betleem în ultima parte a vieții sale, arată că mulțimi de pelerini din diferite țări vizitau aceste locuri sfinte și parcurgeau Calea Crucii.

Devoțiunea a continuat să crească în popularitate. În secolul al V-lea, a apărut în Biserică interesul pentru "reproducerea" locurilor sfinte în alte zone, pentru ca pelerinii care nu puteau merge în realitate în Țara Sfântă să o poată face într-un mod devoțional, spiritual, în inimile lor. De exemplu, Sf. Petronius, Episcop de Bologna, a construit un grup de capele la Mănăstirea San Stefano, care reprezentau cele mai importante sanctuare din Țara Sfântă, inclusiv câteva dintre stațiuni.

În 1342, franciscanii au fost numiți custozi ai sanctuarelor din Țara Sfântă. Credincioșii primeau indulgențe pentru rugăciuni la următoarele stațiuni: la locuința lui Pilat, la locul în care Cristos s-a întâlnit cu Mama Sa, acolo unde a vorbit cu femeile, unde l-a întâlnit pe Simon din Cirene, la locul în care soldații l-au dezbrăcat de hainele Sale, unde a fost pironit pe cruce și la mormântul Său.

William Wey, un pelerin englez, a vizitat Țara Sfântă în 1462 și se pare că lui îi aparține termenul de "stațiuni". El a descris felul în care un pelerin mergea pe urmele lui Cristos. Înainte de acea perioadă, calea urmată în mod obișnuit era în sens invers față de cea din zilele noastre - mergând de la Muntele Calvar la locuința lui Pilat. În acele timpuri, se pare că avusese loc inversarea - drumul mergând de la locuința lui Pilat la Calvar.

Când turcii musulmani au blocat accesul în Țara Sfântă, reproduceri ale stațiunilor au fost realizate în centre spirituale populare, multe dintre ele aparținând unor artiști renumiți și fiind considerate astăzi capodopere. În 1587, Zuallardo relata că musulmanii interziceau oricui "să facă vreo oprire sau vreun act de venerație [la stațiuni] cu capul descoperit, sau orice alt fel de manifestație", suprimând practic această devoțiune în Țara Sfântă. Cu toate acestea, devoțiunea a continuat să crească în popularitate în Europa.

În acea perioadă, numărul de stațiuni varia. William Wey a numărat 14 stațiuni, dar numai cinci dintre ele corespund cu cele din ziua de astăzi. Unele versiuni includeau casa lui Dives (bogatul din parabola cu săracul Lazăr), poarta orașului prin care a trecut Cristos și locuințele lui Irod și a lui Simon fariseul. În 1584, o carte scrisă de Adrichomius și intitulată "Ierusalim, așa cum a strălucit în timpul lui Cristos", vorbește despre 12 stațiuni care se potrivesc cu cele din varianta actuală. Această carte a fost tradusă în mai multe limbi și s-a bucurat de o largă circulație. În secolul al XVI-lea, au apărut cărți devoționale în care erau 14 stațiuni cu rugăciuni pentru fiecare dintre ele.

La sfârșitul secolului al XVII-lea, amplasarea stațiunilor în biserici a devenit tot mai populară. În 1686, Papa Inocențiu al XI-lea, datorită faptului că puțini oameni puteau călători în Țara Sfântă din cauza asupririi musulmane, a acordat dreptul de a se amplasa stațiuni în toate bisericile franciscanilor, și a dispus ca aceleași indulgențe să le fie acordate acestora și celor care li se alăturau în practicarea devoțiunii, ca în cazul unui pelerinaj real. În 1726, Papa Benedict al XIII-lea a extins aceste indulgențe la toți credincioșii.

Cinci ani mai târziu, Papa Clement al XII-lea a permis să fie amplasate stațiuni în toate bisericile, și a fixat numărul lor la 14. În 1742, Papa Benedict al XIV-lea a cerut tuturor preoților să își îmbogățească bisericile cu Calea Crucii, care trebuia să includă 14 cruci și era în mod obișnuit însoțită de picturi sau imagini ale fiecărei stațiuni în parte. Popularitatea devoțiunii a fost de asemenea încurajată de predicatori precum Sf. Leonardo Casanova (1676-1751) din Porto Maurizio, Italia, care a amplasat peste 600 de seturi de stațiuni în toată Italia.

În prezent, sunt 14 stațiuni tradiționale: Isus este osândit la moarte; Isus ia crucea pe umeri; Isus cade întâia oară sub povara crucii; Isus întâlnește pe Maica sa mâhnită; Simon din Cirene îl ajută pe Isus să-și ducă crucea; Veronica șterge fața lui Isus cu o mahramă; Isus cade a doua oară; Isus le mângâie pe femeile din Ierusalim care plâng; Isus cade a treia oară sub povara crucii; Isus este dezbrăcat de hainele sale; Isus este răstignit pe cruce; Isus moare pe cruce; Isus este luat jos de pe cruce; Isus este înmormântat. Datorită legăturii intrinseci pe care o au patima și moartea Domnului cu Învierea Sa, unele cărți de rugăciuni includ o a 15-a stațiune, care amintește Învierea. Se acordă indulgență plenară pentru aceia care, întrunind condițiile obișnuite pentru dobândirea indulgențelor, se roagă cu evlavie Calea Crucii, deplasându-se de la o stațiune la alta, acolo unde sunt amplasate în mod legitim, și meditând la patima și moartea Domnului ("Enchiridionul Indulgențelor", nr. 63).

Cei care sunt în imposibilitatea de a merge într-o biserică, pot obține aceeași indulgență citind și meditând cu evlavie patima și moartea Domnului, timp de o jumătate de oră. Continua importanță a stațiunilor în viața devoțională a catolicilor este atestată atât de către Papa Paul al VI-lea, care a aprobat în 1975 o versiune a stațiunilor bazată pe Evanghelie, cât și de către Papa Ioan Paul al II-lea, care de asemenea a scris propria sa versiune.

Pr. William Saunders este preot la parohia Fecioarei Speranței din Potomac Falls și profesor de catehetică și de teologie la școala Notre Dame din Alexandria, SUA.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire