pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Ionel P. din Brasov întreabă:

Am auzit recent că a fost revelionul la evrei, că au intrat în anul 5000 și ceva (poate greșesc). M-ați putea lămuri cum calculează ei anii de sunt așa de mulți, și cum de nu îl încep la 1 ianuarie? Anii lor au tot atâtea zile ca anii noștri, sau este un sistem complet diferit?

Răspunde pr. Cristian Văcaru:

Calendarul evreiesc începe de la crearea lumii. Conform indicațiilor biblice, crearea lumii a avut loc în anul 3760 înainte de era noastră, adică înainte de Cristos. Astfel, pentru anul 2004 corespunde în calendarul evreiesc anul 5764 (3760+2004). Anul nou în calendarul evreiesc nu coincide cu 1 ianuarie ci cu prima zi a lunii Tișri, așadar, de pe 17 evreii au intrat în anul 5765.

Nici lunile nu corespund cu lunile noastre. Lunile sunt calculate după sistemul lunar, dar periodic puse în concordanță cu sistemul solar. Astfel, la doi sau trei ani, la cele douăsprezece luni se adaugă încă o lună, repetându-se ultima lună a anului religios, Adar. Această a treisprezecea lună poartă numele de we-Adar. Așadar, anul evreiesc numără douăsprezece sau treisprezece luni. Și cum sărbătoarea numită Purim cade în luna Adar, atunci când anul numără treisprezece luni, sărbătoarea amintită se ține de două ori.

Iată numele pe care le poartă lunile calendarului evreiesc și perioada corespunzătoare din calendarul nostru:

Tișri   septembrie-octombrie
Mar-Heșvan   octombrie-noiembrie
Kislev    noiembrie-decembrie
Tevet    decembrie-ianuarie
Șevat    ianuarie-februarie
Adar (we-Adar)    februarie-martie
Nisan    martie-aprilie
Iyar    aprilie-mai
Sivan    mai-iunie
Tamuz    iunie-iulie
Av    iulie-august
Elul    august-septembrie

Calendarul civil evreiesc nu corespunde cu cel religios. Calendarul religios începe cu luna Nisan, a șaptea din calendarul civil, potrivit dispoziției din Exod, 12, 2: "Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului". Sărbătorile evreiești, deși adaptate la noile situații sociale, urmează străvechile tradiții ale Scripturii și sunt observate astăzi exact cum erau ele observate pe vremea lui Isus. Trebuie menționat și faptul că în uzul comun de astăzi, în lumea ebraică se folosește anul universal acceptat, adică Anul Domnului, respectiv acum 2004. Există (nu vă mirați) destui evrei, chiar în Israel, care nu știu în ce an (evreiesc) sunt.

Pentru acest răspuns am folosit cartea "Pelerin în Țara Sfântă", scrisă de pr. Claudiu Dumea, Editura Presa Bună, 1999.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire