pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Smid Andrei din Rădăuți întreabă:

În manualul de istorie, clasa a VI-a, termenul "indulgență" este explicat astfel: "Iertarea păcatelor, totală sau parțială, acordată de Biserica Catolică în schimbul unei sume de bani". Spuneți-mi, vă rog, dacă în decursul istoriei Bisericii existau astfel de tranzacții.

Răspunde pr. Alois Moraru:

Dragă Andrei, cu siguranță definiția pe care ne-ai redat-o te-a șocat, așa cum îi va surprinde pe unii dintre cititorii acestui răspuns. Întrucât ești elev, voi încerca să abordez explicațiile de mai jos într-un limbaj mai simplu, dar cu siguranță vei întâlni și unele expresii pe care nu le poți înțelege acum.

Așa cum ai auzit de nenumărate ori, păcătuim cu toții, căci suntem slabi și înclinați spre rău. Dar, în nemărginita sa bunătate, Domnul nostru Isus Cristos a orânduit sacramentul Spovezii, prin care ni se iartă păcatele săvârșite după Botez. În ziua Învierii sale glorioase, El a dat apostolilor - și urmașilor acestora - puterea de a ierta păcatele, spunându-le: "Primiți pe Duhul Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute".

Dumnezeu ne iartă păcatele pe care le-am săvârșit, dar noi trebuie să le ispășim într-o formă sau alta. Această ispășire o putem realiza pe pământ (prin rugăciuni și fapte bune) sau în purgatoriu. Totuși, având o putere specială din partea Mântuitorului, Biserica poate ierta pedepsele pe care noi le merităm din cauza păcatelor pe care le-am făcut. Această iertare se numește indulgență și ne este acordată în afara sacramentului Spovezii, fiind expresia cea mai frumoasă a iubirii lui Isus Cristos, care s-a dat pe sine la moarte pentru mântuirea noastră. Deși este greu de reținut, îți scriu aici definiția indulgenței: iertarea în fața lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice datorate păcatelor a căror vină este ștearsă deja, iertare pe care credinciosul dispus sufletește o obține în condiții determinate de Biserică. În calitate de împărțitoare a mântuirii, Biserica împarte și aplică credincioșilor, prin autoritatea ei, tezaurul harurilor aduse de Isus Cristos și de sfinți.

Dragă Andrei, chiar dacă ceea ce am scris până acum nu are legătură directă cu întrebarea ta, cred că nu te-am plictisit deja. Așa cum ști și ai menționat în definiția pe care ne-ai transmis-o, indulgențele sunt de două feluri: parțiale sau plenare, după cum eliberează, în parte sau în totalitate, de pedepsele pe care le merităm din cauza păcatelor pe care le-am săvârșit. Aceste indulgențe le putem aplica pentru noi sau pentru alții, vii sau răposați. Pentru ca un credincios să fie capabil să câștige indulgențe trebuie să fie botezat, să fie în comuniune cu Biserica, să fie în stare de har sfințitor și să îndeplinească anumite rugăciuni sau practici orânduite de Biserică (pomeni, fapte bune, pelerinaje).

Așadar, pentru a acorda indulgențe, Biserica cere ceva din partea celui care dorește să primească acest dar al ispășirii păcatelor. Cerințele pe care le-au impus conducătorii Bisericii (papii) au fost foarte diverse, de aceea putem parcurge împreună câțiva pași din istoria Bisericii.

În timpul persecuțiilor au fost mulți creștini care au abandonat credința și doreau să reintre în Biserică. Pentru a dobândi iertarea, aceștia trebuiau să facă o pocăință îndelungată sau anumite pelerinaje. Cu trecerea timpului și creșterea necesităților credincioșilor, papii au cerut de la aceia care au păcătuit grav și doreau să primească atât dezlegarea păcatelor cât și indulgența plenară (iertarea tuturor pedepselor meritate din cauza păcatelor) să facă opere de binefacere deosebite: să-i răscumpere pe sclavi, să ajute la construirea catedralelor, să elibereze locurilor sfinte, să viziteze orașul Roma sau alte fapte bune de acest gen.

Din ceea ce ai citit în paragraful anterior, îți dai bine seama că indulgențele erau oferite în schimbul unor fapte bune, unele dintre ele presupunând chiar investirea unor sume mari de bani sau muncă. Prin urmare, definiția pe care ai găsit-o în cartea de istorie își găsește rădăcina în această practică a Bisericii de a cere credincioșilor anumite contribuții însemnate la ridicarea unor biserici, dar nu se poate vorbi niciodată de "cumpărarea indulgențelor" sau "tranzacții". Sigur, istoria a consemnat și diferite abuzuri, dar contribuțiile credincioșilor erau benevole și nimeni nu era obligat să ceară indulgențe.

Astăzi, practica de a primi din partea Bisericii diferite indulgențe este cu totul alta. Din partea credincioșilor nu se mai cer eforturi sau costuri atât de mari, mai ales că sunt câteva modalități simple de a dobândi aceste ajutoare spirituale din partea lui Cristos și a Bisericii: participarea la exerciții spirituale și zile de misiuni populare, participarea cu credință la unele pelerinaje și vizite pastorale, practicarea Porțiunculei (2 august), recitarea unor rugăciuni în anumite zile etc. Toate aceste indulgențe sunt oferite de Biserică pentru a-i ajuta pe oameni să ajungă la mântuire și nicidecum pentru a dobândi bani sau alte bunuri materiale.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire