pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Anonimă din Bacău întreabă:

Sunt căsătorită civil și religios la ortodocși, iar soțul meu a mai fost căsătorit de două ori... Eu am dorința cea mai mare pe care o poate avea un creștin catolic să primească Sfânta Împărtășanie și nu pot... Plânge sufletul în mine când de sărbători nu pot lua Sfânta Taină. Merg la biserică duminică de duminică și în toate sărbătorile, țin posturile și nu fac păcate de moarte. Oare problema mea se poate rezolva?

Răspunde pr. Maximilian Pal:

Mult stimată doamnă, am primit la redacție scrisoarea dumneavoastră prin care ne solicitați să vă dăm un răspuns cu privire la primirea Sfintei Împărtășanii. Din cele scrise nu reiese clar dacă soțiile din căsătoriile anterioare ale soțului mai trăiesc încă. Dacă ele nu mai sunt în viață, atunci sunteți liberă și vă puteți pune în ordine și cu taina căsătoriei, dar dacă soția din prima căsătorie a soțului dumneavoastră mai trăiește încă, atunci situația devine puțin mai complicată.

Biserica Catolică în principiu nu admite a doua sau a treia căsătorie așa cum se întâmplă în Biserica Ortodoxă, deoarece conform doctrinei Bisericii căsătoria între două persoane botezate este sacrament (cf. canonul 1055, & 1, din Codul de Drept Canonic), iar Taina Căsătoriei odată celebrată în mod valid nu poate fi desfăcută de nici o putere omenească (cf. canonul 1144). De fapt, în temeiul acestui text legislativ căsătoria dumneavoastră este nulă din punct de vedere canonic, întrucât soțul dumneavoastră a mai fost căsătorit (cf. canonul 1085, && 1-2). Paragraful 1 al canonului 1085 afirmă: "Cine este ținut de legământul unei căsătorii anterioare... atentează invalid căsătoria". Cu toate acestea, Biserica îi îndeamnă pe credincioșii care se află în această situație să nu-și piardă curajul și spiritul de rugăciune, dar să participe activ la Sfintele Liturghii, la catehezele care se țin în Biserică, la explicarea și meditarea Cuvântului lui Dumnezeu. Credincioșii divorțați și recăsătoriți se găsesc într-o stare ce contrazice indisolubilitatea căsătoriei însăși, pentru care unirea lor într-o altă căsătorie nu este validă, iar preoții nu au nici o putere să le administreze sacramentele fiindcă i-ar induce în eroare și pe ceilalți credincioși. Totuși, credincioșii divorțați și recăsătoriți, asemenea tuturor credincioșilor care au și altfel de probleme, rămân membri ai poporului lui Dumnezeu și sunt chemați să experimenteze în viața lor iubirea lui Cristos și apropierea maternă a Bisericii. Cei divorțați și recăsătoriți nu sunt excomunicați, și-au păstrat credința și comuniunea cu comunitatea parohială. Iar ceilalți creștini sunt chemați să împărtășească suferințele lor și să-i ajute în drumul lor uman și creștin pe care și l-au ales.

În ceea ce privește preocuparea dumneavoastră pentru primirea Sfintelor Sacramente vă redau mai jos câteva pasaje din Scrisoarea Cardinalului Ioseph Razinger, Prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, adresată Episcopilor Catolici din lumea întreagă cu privire la primirea Sfintei Împărtășanii din 14 septembrie 1994. "Datorită situației în care trăiesc, credincioșii divorțați și recăsătoriți (propriu-zis, soțul se află în această situație, pe care o împărtășiți totuși și dumneavoastră) nu pot fi admiși la Sfânta Împărtășanie și nici ei nu se pot apropia de Sfânta Taină din proprie inițiativă. Prin hotărârea lor de a se recăsători dau stabilitate unei neascultări a Mântuitorului și provoacă în comunitatea bisericii dezechilibru și suferință. Datorită acestei situații obiective în care trăiesc, sunt incapabili de a primi Sfânta Împărtășanie care prin natura ei produce comuniune în Trupul Mistic al lui Cristos. Pentru aceasta, Biserica nu poate să-i admită în mod oficial la sacramente și nici ei nu pot decide în conștiință să le primească".

Aici nu este vorba despre o normă disciplinară, dar de o concluzie pe care o puteți trage din situația obiectivă în care vă aflați. Vă îndemn, de aceea, să vă adresați personal, prin viu grai, parohului catolic din orașul în care locuiți sau la sediul Episcopiei din Iași. Sunt sigur că veți găsi înțelegere în a discerne, cu prudență și înțelepciune, ce e de făcut în cazul dumneavoastră.

Rugați-vă în continuare Sf. Anton de Padova, pentru ca prin mijlocirea lui la Tronul Tatălui ceresc să puteți găsi rezolvare la toate problemele inerente vieții. Și să nu uitați niciodată că Dumnezeu nu ne abandonează niciodată, chiar dacă uneori ne dojenește.

Pace și Bine!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire