pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

D. Petcu din Iași întreabă:

Cum credeți că ar trebui evitată ura față de evreii care l-au răstignit pe Isus?

Răspunde prof. Anton Rus:

Biserica Catolică, prin Declarația Nostra Aetate a Conciliului Vatican II, afirmă că iudeii și creștinii, ca frați ai aceleiași comunități umane, au aceeași origine și același scop ultim, pe Dumnezeu. Biserica lui Cristos recunoaște și mărturisește că are în comun cu religia ebraică Vechiul Testament și că evreii, chiar dacă în mare parte nu au primit Evanghelia, rămân iubiți de Dumnezeu. Cu toate că autoritățile iudeilor L-au dus pe Cristos la moarte, totuși cele săvârșite în timpul Patimii Lui nu pot fi imputate nici tuturor evreilor care trăiau pe atunci, nici evreilor de azi. Cristos S-a supus de bunăvoie pătimirii și morții pentru păcatele tuturor oamenilor. Biserica deplânge urile, prigonirile și toate manifestările de antisemitism, îndreptate, în orice vremuri și de către oricine, împotriva evreilor. Există un decalog în privința relațiilor dintre creștini și iudei, numit «Cele zece puncte de la Seelisberg»:

1) Amintiți-vă că este același Dumnezeu cel care vorbește atât creștinilor cât și evreilor;

2) Amintiți-vă că Isus s-a născut dintr-o femeie evreică din neamul lui David, și că iubirea sa îmbrățișează toate popoarele;

3) Amintiți-vă că primii apostoli și primii martiri au fost evrei;

4) Amintiți-vă că porunca fundamentală a creștinismului, iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui, îi obligă atât pe creștini, cât și pe evrei;

5) Evitați să diminuați iudaismul pentru a exalta creștinismul;

6) Evitați să folosiți cuvântul «iudei» în sensul de dușmani ai lui Isus și invers;

7) Evitați să prezentați patimile astfel încât monstruozitatea condamnării și a morții lui Isus să cadă doar peste evrei. Cristos a murit din cauza păcatelor tuturor;

8) Evitați să amintiți strigătul: «Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri să cadă» (Mt 27,25), fără să amintiți rugăciunea lui Isus, desigur mai ascultată: «Tată, iartă-i, că nu știu ce fac» (Lc 23,24);

9) Evitați să dați valoare opiniei potrivit căreia poporul evreu este condamnat și blestemat;

10) Evitați să vorbiți despre evrei ca și cum nu ar fi fost primii care au intrat în Biserica de la începuturi.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire