pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Alexandra din Botoșani întreabă:

Lăudat să fie Isus! Aș avea o întrebare: care este semnificația tăierii moțului la copii din punct de vedere bisericesc? și cine taie moțul: nașa sau nașul?

Răspunde pr. Mihai Vătămănelu:

Probabil vă referiți la tunderea părului care are loc la ritualul botezului în ritul bizantin. Din punct de vedere liturgic tunderea se face de către preot sau de un alt ministru al botezului. Probabil în zona de unde ne scrieți, este obiceiul ca unul dintre nași să săvârșească acest ritual pentru a se simți părtaș la botez. Din punct de vedere catehetic este un gest important care poate servi nașilor la conștientizarea îndatoririi pe care aceștia o au de a educa copilul în ale credinței. De altfel, cei mai mulți (nași sau părinți) păstrează acele fire de păr în amintirea sacramentului care i-a făcut creștini.

Capul este locul de plecare al tuturor reacțiilor corpului. Din rugăciunea din Euhologhion (cartea care conține ritualul Sfintelor Taine), "Capul cu păr l-ai acoperit ca să nu se vătăme de schimbările aerului", aflăm și motivul pentru care se face această tundere a părului în semnul Sfintei Cruci: pentru a se binecuvânta capul și a se lumina cu Spiritul / Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Totodată, tunderea părului este un ritual (care are loc în ritul bizantin și atunci când cei care doresc să devină preoți primesc prima treapta a intrării în cler, adică tonsura), semnificând și renunțarea la omul cel vechi pentru a face loc "omului nou", adică omului care are viața nouă în Cristos.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire