pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Amalia B. din Zalău întreabă:

La biserica am auzit in repetate randuri ca se pot impartasi doar cei in starea "harului sfintitor". Imi puteti explica ce inseamna aceasta? Cum pot sti daca sunt in aceea stare? Am 42 de ani si am revenit la biserica abia de cativa ani si cu siguranta nu stau foarte bine la capitolul cunostinte religioase. Va multumesc anticipat.

Răspunde pr. Alois Moraru:

Întrebarea pe care ne-ați adresat-o este bine venită, mai ales în zilele noastre când foarte mulți creștini trec printr-o criză religioasă profundă și tind să piardă "simțul păcatului" și "noțiunea harului". Și probabil ne întrebăm: "De ce este posibil așa ceva? Care sunt factorii care duc la această situație?" Trăim într-o lume aflată mereu în mișcare și schimbare, în care secularismul și modernismul își pun o amprentă din ce în ce mai pronunțată. Oamenii renunță foarte ușor la tradiție și credință, călăuzindu-se după diverse curente ideologice și "religioase" promovate atât de ușor de mijloacele de comunicație socială. În acest context, mulți creștini ignoră legile lui Dumnezeu și ale Bisericii și se orientează după legile plăcerii și ale consumismului, în care noțiunea "harului sfințitor", despre care doriți dv. să aflați mai multe aspecte, nu-și găsește locul. Dar nu trebuie să fie așa, căci se comite astfel o mare greșeală.

Dar ce este harul? Așa cum sperăm să vă amintiți din anii copilăriei, harul este un dar suprafiresc pe care ni-l dă Dumnezeu spre mântuirea noastră, pentru meritele lui Isus Cristos. Aceste daruri suprafirești sunt de două feluri: lucrătoare (adică ajutoare trecătoare prin care Dumnezeu ne luminează mintea și ne întărește voința ca să facem binele și să fugim de rău) și sfințitoare (adică daruri suprafirești prin care din păcătoși devenim drepți, fii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai împărăției cerului).

Probabil este greu să înțelegeți aceste definiții, dar voi încerca să fiu puțin mai practic. În viața de toate zilele, oamenii își oferă reciproc anumite daruri materiale (cadouri, flori, servicii etc.) sau spirituale (un zâmbet, o rugăciune etc.). La fel procedează și Dumnezeu cu noi, creaturile sale: ne oferă zilnic darurile de care avem nevoie pentru a trăi atât o viață materială autentică, cât și una spirituală, în conformitate cu voința sa. Dumnezeu, fiindu-ne Tată, are pentru noi o grijă părintească și dorește să nu ducem lipsă de cele necesare pentru trup și suflet. În acest sens El ne dăruiește iubirea sa, prin intermediul harurilor lucrătoare și sfințitoare. Ele au rolul de a ne întări și a ne ajuta să mergem pe drumul perfecțiunii, întrucât suntem copiii săi și moștenitori ai Împărăției cerurilor.

După cum ne prezintă Biblia și ne demonstrează teologia, Dumnezeu i-a creat pe primii oameni în stare de har sfințitor (adică fără păcat) și le-a încredințat fericirea paradisului. Influențați de Satana, oamenii au păcătuit și au pierdut această stare, această "viață divină". Ei au recăpătat-o după ce s-au căit de păcatul comis și au primit iertarea divină. Dumnezeu acordă mereu acest har sfințitor și dorește ca toți oamenii să-l posede din plin. Sfântul Augustin, doctorul harului, scria în Confesiunile sale: "Inima mea este neliniștită, până când nu se va odihni în tine, Doamne". Astfel, oamenii au datoria de a cere mereu acest har al prieteniei cu Domnul și trebuie să se străduiască să nu-l piardă, căci poate fi irosit cu foarte multă ușurință. Omul pierde harul sfințitor chiar și numai printr-un singur păcat de moarte.

Revenind la întrebarea dv., întrucât în Sfânta Împărtășanie noi primim adevăratul Trup și Sânge al lui Isus Cristos, împreună cu sufletul și dumnezeirea lui, credincioșii care se împărtășesc trebuie să posede acest har sfințitor, această viață dumnezeiască, adică să fie fără de păcate de moarte pe suflet. Dacă cineva care dorește să se împărtășească se simte vinovat de o asemenea vină, înainte de a se împărtăși trebuie să se spovedească și astfel reprimește harul sfințitor. În ceea ce privește gravitatea păcatelor, fiecare își este sieși, în fața lui Dumnezeu, judecător al conștiinței. Dumnezeu ne-a dăruit calea pe care trebuie să mergem, adică cele 10 porunci, și orice încălcare gravă a acestora constituie o părăsire a voinței sale, a drumului pe care ni l-a indicat și, implicit, a harului său sfințitor.

Eu vă doresc să vă bucurați mereu de acest har sfințitor, fiind Dvs. convinsă că numai în această stare puteți să-i fiți plăcută lui Dumnezeu și aveți asigurată fericirea cerească. Exemplul fericitei Tereza de Calcutta, ridicată recent la treapta altarelor, vă va fi cu adevărat de folos în acest drum al sfințeniei. Mult curaj!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire