pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Dorina M. din București întreabă:

Am o întrebare la care sper că îmi puteți da un răspuns: este permis femeilor ca în timpul ciclului să intre în biserică și să se împărtășească? Vă mulțumesc.

Răspunde pr. Cristian Langa:

Interdicția sau impedimentul în această problemă se datorează unui exces de zel și unui tribut prelungit plătit fricii iudaice de contaminare cu sânge menstrual, frică menționată în Vechiul Testament, în concret în cartea Leviticului 15, 19-30, unde sunt menționate următoarele prescrieri:

"De va avea femeia scurgere de sânge, care curge din trupul său, trebuie să stea șapte zile pentru curățirea sa. Tot cel ce se va atinge de ea, necurat va fi până seara. Tot lucrul pe care se va culca ea în timpul necurăției va fi necurat și tot lucrul pe care va ședea va fi necurat. Tot cel ce se va atinge de vreun lucru pe care a șezut ea, să-și spele hainele sale, să se spele cu apă și necurat va fi până seara. Iar de se va atinge cineva de ceva din patul ei sau de lucrul pe care a șezut ea, acela necurat va fi până seara... Iar când se va izbăvi ea de curgerea sa, să se curețe șapte zile și după aceea va curată. În ziua a opta să-și ia două turturele sau doi pui de porumbei și să-i aducă preotului, la ușa cortului adunării. Iar preotul va aduce una din păsări jertfă pentru păcat și pe cealaltă ardere de tot; și s-o curețe preotul înaintea Domnului de curgerea ei cea necurată."

Aceste legi au fost înăsprite și încărcate și mai mult de către tradiția rabinică succesivă. Consecințele pentru femei au fost deloc lipsite de gravitate: - în fiecare lună, pentru cel puțin șapte zile erau considerate impure; trebuiau să se purifice după naștere; după nașterea unui fiu, mama rămânea impură timp de 40 de zile, în schimb, dacă se năștea o fată, mama era considerată impură pentru o perioadă dublă, de 80 de zile (Lv 12, 1-8).

Tabu-ul aplicat femeilor în timpul sarcinii și al perioadei menstruale era comun multor civilizații antice în secolele pre-creștine. Nu doar că femeile erau considerate ființe "impure" în timpul acestor perioade, dar erau pasibile de transmiterea impurității lor și altora.

"În urma contactului cu o femeie în această stare, mustul se acrește, semințele devin sterile, copacii se veștezesc, pomii se uscă și roadele cad și numai dacă femeia se așează sub ele...; e de ajuns ca ea să privească doar un roi de albine și acesta se va prăpădi pe dată, în timp ce bronzul și fierul ruginesc imediat...; un câine care ar gusta din acel sânge, va înnebuni și mușcatura lui va deveni înveninată ca și cum ar fi turbat. În afară de aceasta, catranul care se vede plutind în anumite perioade ale anului pe suprafața lacului Galileii, poate fi redus în bucăți doar cu un fir care a fost în prealabil înmuiat în sus-menționata materie infectată. Un fir de la o haină infectată este de ajuns. Inul atins de o femeie în timpul fierberii sau spălări în apa devine negru. Într-atât de magică este puterea femeilor în timpul perioadelor menstruale, încât grindina și vijeliile sunt îndepărtate dacă sângele menstrual este expus strălucirii fulgerelor" (Pliniu cel Bătrân, Istoria Naturală , cartea 28, cap. 23, 78-80; cartea 7, cap. 65).

În primele 5 secole ale erei creștine, Biserica de limbă greacă și siriacă a avut o poziție de menajare față de femeile aflate în perioada menstruale. O poziție mai categorică a manifestat-o în 241 Dionisie, arhiepiscop al Alexandriei, care scria: "femeile în perioada menstruală nu trebuie să vină la altar, sau să se atingă de cele sfinte, nici să intre în biserică, ci să se roage în altă parte."

În sec. III Didascalia explică faptul că femeile nu sunt impure în această perioadă, că nu au nevoie de abluțiuni rituale și că soții lor nu trebuie să le părăsească. Constituțiile Apostolice au repetat acest punct de vedere. În 601 , Papa Grigore I și-a însușit această viziune. Femeile în perioda respectivă nu ar trebui ținute în afara bisericii și îndepărtate de la împărtășanie (după cum rezultă dintr-o scrisoare de răspuns adresată lui Augustin din Canterbury, cfr. Greg. Mag., Ep. 64, PL 77, col. 1183; col. 1193).

O poziție mult mai rigidă și severă la acest capitol au avut-o Părinții Latini. Așa, de pildă, Tertulian (155-245), când declară că până și căsătoria legală este 'contaminată de concupiscență'. Sf. Ieronim (347-419 ) a continuat pe această poziție, relevând în ansamblul relațiilor sexuale o notă generală de corupere, de contaminare, chiar și în cadrul căsătoriei legitime. Sf. Augustin (354-430) a continuat oarecum pe aceeași linie. Impuritatea rituală legată de perioada menstruală a femeii a fost instituită mai pregnant prin Decretum Gratiani (1140), care a devenit lege oficială a Bisericii în 1234, ca parte vitală în Corpus Iuris Canonici care rămas în vigoare până în 1916 (Menționăm câteva interdicții: o femeie nu poate distribui sf. Împărtășanie; nu poate preda; nu poate boteza; nu poate atinge vasele sfinte; nu poate atinge sau îmbrăca veștmintele sacre).

Codul de Drept Canonic, promulgat în 1917, prevede și el în unele canoane restricții legate de impuritatea rituală a femeilor, ca de exemplu: veștmintele sacre trebuie spălate de un bărbat, mai înainte ca o femeie să le atingă (Can 1306, § 1). Noul Cod de Drept Canonic (1983) prezintă o îmbunătățire a viziunii asupra statutului femeilor în Biserică, acordând o seamă de libertăți activității și prezenței acestora în Biserică, precum lectura textelor Sacre în timpul liturghiei, activitate de comentariu, de predicare, de cor, de administrare a Botezului și a Împărtășaniei, toate acestea interzise până la acea dată.

Prescrieri precum cele citate mai sus abundă în Vechiul Testament, iar creștinii, moștenitori ai tradiției iudaice, vreme îndelungată au păstrat multe elemente inspirate le legalismul iudaic, lăsând să conviețuiască uneori în chip ambiguu prescrierile vechi cu noutatea și înnoirea aduse de spiritul Noului Testament. Ca atare, cine se mai cramponează de asemenea interdicții, să știe că o face nu în baza unei normative actuale, în vigoare, a Bisericii, ci în temeiul unui spirit de "conservatorism" gratuit, perimat și ținut în viață de unele curente prezente încă în special în Biserica Ortodoxă, dar care, pe de altă parte, sunt coerente doar parțial cu cerințele respectivelor interdicții.

Astfel, dacă ar fi să fim fideli până la capăt acestor reguli vechi, impure nu ar fi doar femeile cu scurgere de sânge, ci și bolnavii, muribunzii, răniții, cei în contact cu anumite animale, ori obiecte, etc. Impuri ar fi și bărbații cu scurgeri (poluții), ș.a.m.d. Puritatea ori calitatea de a se apropia de cele sfinte nu este însă conferită decât de starea sufletească, iar pierderea ei se datorează "contaminării" cu păcatul. Singura impuritate capabilă să-l păteze pe om vine din inima sa, căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt cele care-l spurcă pe om. (Mt 15,19-20).

Altminteri se acordă mai mare importanță și putere necurăției fizice decât celei spirituale și sufletești, - pe de o parte, și decât înseși puterii purificatoare a harului, a sacramentelor. Ne putem oare permite să uităm sau să neglijăm semnificația episodului evanghelic cu femeia cu scurgere de sânge de 12 ani? Apropiindu-se ea de Isus pe la spate, "s-a atins de poala hainei Lui. Căci zicea: Numai să mă ating de haina Lui și mă voi face sănătoasă. Iar Isus, întorcându-se și văzând-o, i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit" (Mt 9, 20-22). Apropierea de Isus prezent în sfintele Taine are oare altă calitate sau efect?

De altfel, în cazul sângelui menstrual, ne spune și medicina: este un sânge cât se poate de curat, cu nimic mai impur decât sângele ce ne curge când ne tăiem la deget sau în altă parte a corpului. De fapt menstra provine din mucoasa uterină, în care, în cazul fecundării unui ovul, s-ar fi dezvoltat embrionul. Este deci vorba de sângele care ar hrăni o viață nouă!

Piedică pentru apropierea de sfintele Taine (în general și în ansamblul lor) nu există decât în baza unei sentințe explicite, exprimate de către Biserică, cu specificare nominală, pentru cazuri binedeterminate și prevăzute de dreptul canonic, chiar și acelea cu o clară nuanțare în iminența morții. Piedică pentru anumite sacramente (evident, cu diferențele specifice fiecăruia) o reprezintă starea, situația necorespunzătoare, iregulară, spirituală, morală ori eclezială a celui vizat. Ori "contaminarea" cauzată de un proces fiziologic natural nu mai este considerată o piedică nici spirituală, nici morală și nici eclezială. Contaminarea datorată păcatului, da.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire