pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Lucian din Cluj întreabă:

Ce sunt: Parimii, Litie, Polieleu și Pripele?

Răspunde Redacția:

Draga Lucian,

Nu am solicitat pe cineva să îți răspundă găsind în biblioteca noastră lucrarea pr. prof. dr. Ene Braniște, "Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase". Iată deci definițiile din acest dicționar pentru termenii despre care ne-ai întrebat.

LITIE (liti, i = rugăciune, procesiune) - este un serviciu religios (ortodox), care se săvârșește în mănăstiri, în cadrul slujbei de seară (Vecernie sau Priveghere) și mai rar la slujba de dimineață (Utrenie). Rugăciunea Litiei are un caracter penitențial (rugăciune de implorare). De la litie derivă litanie, adică rugăciune lungă, repetată, stăruitoare și plângătoare, în care se invocă Mântuitorul, Maica Domnului și toți sfinții. Litaniile erau, în primele veacuri ale Bisericii, rugăciunile obștești făcute de mulțimea credincioșilor, în frunte cu clerul, sub formă de procesiune solemnă, afară din biserică sau chiar afară din sat sau oraș. Această formă de litie - procesiune se făcea în vechime mai ales în cazuri de mari nenorociri sau calamități (secetă, inundații, molime, războaie, cutremure etc.) când, prin cântări religioase și rugăciuni, se invoca mila și îndurarea lui Dumnezeu pentru îndepărtarea nenorocirilor. Asemenea litanii sau procesiuni cu rugăciuni ocazionale (ex. sfeștanii pentru ploaie, când e secetă) le face și azi Biserica Ortodoxă. Litii (litanii) se numeau și procesiunile de noapte, organizate de Sf. loan Gură de Aur (când era patriarh la Constantinopol), precum și de alți mari ierarhi din sec. IV-V, pentru combaterea ereziilor cu ajutorul imnelor ortodoxe, cântate de credincioși. La rugăciunile vechilor litii procesionale, s-a adăugat, cu timpul, un cer¬emonial nou, în cadrul căruia se binecuvântează artosele (pâinile) aduse de credincioși la biserică împreună cu puțin vin și untdelemn, la sfârșitul slujbei Vecerniei din ajunul marilor praznice, spre cinstirea și pomenirea sfinților sărbătoriți. Slujba Litiei se săvârșește în naos, spre deosebire de trecut, când prima parte a acestei slujbe se săvârșea în pronaos, unde ședeau penitenții, simbolizând starea omului alungat din rai, iar revenirea credincioșilor și preoților în naos, pentru a doua parte a slujbei, simboliza redeschiderea porților raiului și a milostivirii lui Dumnezeu față de om. Artosele care se binecuvântează, numite și litiile, simbolizează cele cinci pâini cu care, în chip minunat, Mântuitorul a săturat mulțimile în pustie. Simbolismul acesta îl reliefează și textul rugăciunii de binecuvântare: "Doamne... care ai binecuvântat...". Preotul care binecuvântează cu artosul și îl împarte, închipuie pe Isus care a făcut minunea înmulțirii pâinilor, după cum istorisesc cei patru Evangheliști (Mt. 14,15-21 ș.a.). Vinul, untdelemnul și grâul care se aduc de credincioși la slujba Litiei și se binecuvântează împreună cu pâinile (artosele) simbolizează ofranda pe care credincioșii o aduc lui Dumnezeu din roadele pământului, pentru ca Dumnezeu să înmulțească pe pământ aceste roade necesare existenței omului. Untdelem¬nul mai simbolizează și minunea Sf. Prooroc Ilie, în casa văduvei din Sarepta Sidonului (III Regi 17, 12-16) (LS). În Liturghierul ortodox, la slujba Litiei se arată, la sfârșitul ei, care sunt calitățile și folosirea prinoaselor binecuvântate la Litie: "...pâinea, care s-a binecuvântat este izbăvitoare de toate relele pentru cel ce o va da cu credință..." și adresându-se preotului, spune: "untdelemnul acesta de este candelă la tetrapod unde stă sfânta icoană... punându-l în candelă, să miruiești cu el pe popor; și poți să-l mănânci și în bucate. Iar vinul să-l bei cu bună cucernicie... iar grâul sau să-1 semeni sau cu altul să-1 amesteci și cu mulțumită să-1 întrebuințezi...". Pentru pomenirea morților se face la mănăstiri Litia-procesiune sau Litia mică sau Parastasul mic, care este o pre¬scurtare a Parastasului pe larg.

PAREMIE sau PARIMIE (paroimia = proverb, pildă, parabolă) - denumire pentru lecturile biblice (pericopele) care cuprind în general Proverbele (Parimiile) sau Pildele lui Solomon, din Vechiul Testa¬ment. Cu timpul, termenul de parimie s-a extins la toate lecturile biblice folosite la slujba Vecerniei, pentru că de cele mai multe ori aceste lecturi se iau din Proverbele lui Solomon; de aceea conținutul lor e plin de înțelepciune. Cartea de slujbă care cuprinde aceste lecturi biblice (paremii) se numește Paremiar sau Parimiar. Parimiarul a fost tradus în limba română de Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, la Iași în 1683. Din Paremiar se citește la Vecernia sărbătorilor din perioada Octoihului și a Penticostarului și la Vecernia zilelor de rând din perioada Triodului (miercuri și vineri seara, din săptămâna premergătoare Postului Mare și în toate zilele din Postul Mare).

POLIELEU (polieleos = mult milostiv) - este o cântare de laudă, din slujba Utreniei, care, la praznicele Mântuitorului și sărbători ale sfinților (cu polieleu), înlocuiește Binecuvântările Învierii de duminica. La sărbătorile Mântuitorului și ale sfinților, polieleul este alcătuit din versete alese din Psalmii 134 ("Lăudați numele Domnului...") și 135 ("Lăudați pe Domnul că este bun..."), psalmi care preamăresc în chip deosebit și laudă milostivirea lui Dumnezeu. După fiecare verset al Ps. 135, se repetă refrenul "Că în veac este mila Lui". Acest refren a dat și numele cântării "Polieleu" adică "Mult milostiv, multă milă". La sărbătorile Sfintei Fecioare, Polieleul este format din versete ale Ps. 44 ("Cuvânt bun răspuns-a inima mea..."), după care se repetă un fel de refren (pripeală), care începe cu "Bucură-te..." și care reprezintă frânturi din diferite imne și rugăciuni pentru Maica Domnului. În trei din duminicile Triodului (duminica "Fiului risipitor", a "Lăsatului sec de carne" și a "Lăsatului sec de brânză") se adaugă la Polieleul obișnuit al sărbătorilor (adică la Psalmii 134 și 135) și Psalmul 136 ("La râul Babilonului..."), care exprimă plângerea și nos¬talgia poporului evreu după Țara Sfântă, atunci când se afla în robia babiloniană, iar la creștini simbolizează plângerea pentru raiul pierdut. Un Polieleu, datând din sec. XV și păstrat în copii, îl are ca autor pe Pilotei monahul, fost mare logofăt la curtea lui Mircea cel Bătrân (sec. XIV-XV).

PRIPEALE (slv. pripăla = cântare grăbită) - ca parte componentă a troparului, se numește stihul scurt de invocare (ex. "Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi") care precede textul troparelor din rânduiala Aghiazmei mici (ex. la troparul "Ceea ce ai primit bucurie prin înger"). Pripeala este și un fel de refren care se repetă (slv. priveave - cântare cu refren doxologic), care începe cu "Bucură-te" și reprezintă frânturi din diferite imne și rugăciuni pentru Maica Domnului. Tot pripeale sunt imnele care se cântă după Polieleu, în cinstea sfinților. Aceste imne se formează din stihuri culese din diferiți psalmi (psalmi aleși, cum se mai numesc aceste imne) și prin care se preamărește, potrivit sărbătorii, numele lui Dumnezeu, al Sf. Fecioare ori al sfântului respectiv. Pripeala se cânta odinioară în mănăstiri, înaintea icoanei sfântului prăznuit, spre a se sublinia că slujba respectivă e drept mulțumită pentru binefacerile acelui sfânt. Pripelele încep de obicei cu: "Veniți toți credincioșii"; aceste compoziții se atribuie unui imnograf român, din sec. XIV, Kyr Filotei Monahul (probabil de la Cozia), fost logofăt al lui Mircea cel Bătrân.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire