pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Paul din București întreabă:

Sunt un băiat în vârstă de 21 de ani și aș dori să știu un lucru; vă rog mult să îmi răspundeți. În caz că doresc să donez un organ contra unei sume de bani ce trebuie făcut? Un aspect: am voie să fac așa ceva? Dacă puteți vă rog să mă ajutați deoarece sunt disperat. Vreau să fac acest lucru. Vă mulțumesc și vă rog să nu ocoliți emailul meu. Vă mulțumesc din suflet.

Răspunde pr. Cristian Langa:

Documente și poziții oficiale ale Bisericii:

1. Referitor la donarea organelor, Catehismul Bisericii Catolice (CBC) prevede următoarele la nr. 2296:

Transplantul organelor nu este moralmente acceptabil dacă donatorul sau rudele sale (cu drept de decizie) nu și-au dat în mod explicit consensul. Transplantul organelor este conform cu legea morală și poate fi considerat meritoriu dacă daunele și riscurile fizice și psihice pe care le înfruntă donatorul sunt proporționale cu binele care se urmărește pentru destinatar. Este moralmente inadmisibilă provocarea în mod direct a mutilării invalidante sau a morții unei ființe omenești, chiar și dacă aceasta se face pentru a întârzia decesul altor persoane.

2. În afara Catehismului, Papa Ioan Paul al II-lea consideră transplantele "o mare cucerire a științei în slujba omului" [1] grație căreia "nu sunt puțini cei care în zilele noastre supraviețuiesc" [2]. Din perspectiva unei autentice culturi a dăruirii și a solidarității, medicina transplantelor se revelează a fi un "instrument prețios pentru atingerea primei finalități a artei medicale, servirea vieții omenești" [3].

Deja în Enciclica Evangelium vitae Papa afirma că, printre gesturile care concurează la promovarea unei autentice culturi a vieții "merită o apreciere deosebită donarea organelor efectuată în forme acceptabile din punct de vedere etic, pentru a oferi o posibilitate de sănătate și chiar de viață bolnavilor lipsiți uneori de speranță" (n. 86).

Considerații etice și antropologice

În general, problematica legată de acest subiect al transplantului și donării organelor, cu speranța de sănătate și de viață pe care o oferă, se concentrează în jurul câtorva puncte "critice" care trebuie abordate pornind de la o reflecție antropologică și etică ce are drept criteriu fundamental de apreciere pentru medicina transplantelor "apărarea și promovarea binelui integral al persoanei umane" [4]. Aceasta înseamnă că sunt anumite limite care nu se reduc la eventuala imposibilitate tehnică de realizare, ci privesc respectul aceleiași naturi umane, înțeleasă în semnificația ei integrală: "Ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic, nu este automat, doar pentru acest motiv, și admisibil din punct de vedere moral" [5].

1. La originea oricărei intervenții de transplant se află o decizie de mare valoare etică: "decizia de a oferi, fără recompensă, o parte din propriul trup, pentru sănătatea și binele altei persoane" [6], gest nobil care se prezintă ca un autentic act de iubire.

Nu se donează doar ceva personal, ci se donează ceva din propria ființă, din moment ce "datorită uniunii sale substanțiale cu un suflet spiritual, corpul omenesc nu poate fi considerat doar ca un complex de țesuturi, organe și funcțiuni..., ci este parte constitutivă a persoanei, care prin intermediul lui se manifestă și se exprimă" (Congregația pentru Doctrina Credinței, Donum vitae, 3) [7].

Din aceasta rezultă că este moralmente inacceptabilă orice folosire obiectuală (care transformă în obiect) de comercializare, schimb sau vânzare de organe, întrucât violează însăși demnitatea persoanei. Așadar corpul omenenesc nu poate fi obiect de comercializare, nici în întregul său, nici în parte.

2. Un alt aspect fundamental pe care-l ridică hotărârea de a dona sau de a primi organele este necesitatea unui consens informat. Aceasta presupune că persoana a fost informată în mod corespunzător astfel ca refuzul sau consensul său să fie conștient și liber. "Eventualul consens al soților are valoarea sa etică atunci când lipsește alegerea donatorului. Desigur, un consens cu caracteristici analoage va trebui exprimat de cel care primește organele donate" [8].

3. Un alt aspect pe care nu-l vom dezvolta acum, deoarece nu face obiectul celui interesat, și pe care îl vom menționa doar, este că recunoașterea valorii persoanei comportă o ulterioară consecință și anume că "organele vitale individuale nu pot fi prelevate decât de la ex cadavere, cu alte cuvinte de la corpul unui individ în mod cert decedat" [9].

4. Nu toate organele sunt donabile din punct de vedere etic. "Se exclud de la transplant encefalul și organele sexuale, care asigură identitatea personală și respectiv procreativă a persoanei. Este vorba de organe în care se manifestă în mod specific unicitatea inconfundabilă a persoanei, pe care medicina este obligată să o tuteleze." [10]

Concluzie

Singurul motiv pentru care este considerată acceptabilă din punct de vedere moral donarea organelor este un act de iubire în favoarea unui bolnav, în vederea ameliorării sănătății și/sau vieții acestuia. Ca atare, o dăruire gratuită. Aceasta se poate face dacă actul la care se angajează donatorul nu îi periclitează grav și iremediabil sănătatea și/sau viața.

Actul de donare, prin însăși denumirea sa, nu poate fi considerat ca atare în momentul în care devine act de vânzare. Din acest moment este încălcată demnitatea și integritatea persoanei și un asemenea gest, absolut inacceptabil din punct de vedere moral, se încadrează în aceeași familie cu vânzarea efectivă a persoanelor, fie de către alții (trafic de persoane, de carne vie, cum este îndeobște cunoscut), fie de către persoana însăși (prostituție), cu deosebirea că se face parțial și nu integral.

Faptul că titlul unui asemenea gest este atrăgător și pozitiv și are ca scop secundar un bine, nu justifică din punct de vedere moral primul scop, cel pecuniar, de obținere a unui câștig din vinderea propriului corp, fie integral, fie parțial.

Note


[1] Ioan Paul II, "I trapianti sono una grande conquista della scienza a servizio dell'uomo. Discorso al Congresso internazionale sui Trapianti, 29 Agosto 2000", în Medicina e Morale 50 (2000) 757.

[2] Ibid., 757.

[3] Ibid., 757.

[4] Ibid., 757-758.

[5] Congregația pentru Doctrina Credinței, Donum vitae, 4.

[6] Învățături ale lui ioan Paul II: XIV/1, 1991, p. 1711.

[7] Ioan Paul II, "I trapianti sono una grande conquista della scienza a servizio dell'uomo", 758.

[8] Ibid., 758.

[9] Ibid., 758; prelevarea organelor în transplantele omoplastice (prelevare de la un individ din aceeași specie) se poate efectua și de la un donator viu; în acest caz, "este legitim cu condiția să fie vorba de organe a căror explantare nu implică o gravă și ireparabilă lezare pentru donator": Consiliul Pontifical pentru Pastorala Operatorilor Sanitari, Carta Operatorilor Sanitari, n. 86.

[10] Ibid., n. 88; mai e de adăugat de asemenea că "Transplantul organelor sexuale animale la om este de respins ca fiind imoral": Ibid. n. 89.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire