pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Livia din Verona, Italia întreabă:

Studiez teologia și la un moment dat unul din profesori (preot), ne explica despre ce înseamnă "castitate" și cum o trăiesc persoanele consacrate, dar printre explicațiile lui, ne-a spus ceva și despre doi tineri căsătoriți care aleg viața de castitate. Atunci m-am întrebat: cum este posibilă această viață dacă cei doi se iubesc, și dacă proiectul lui Dumnezeu a fost ca viața de căsătorie să fie o viață de familie, ceea ce implică și a da viață?

Răspunde pr. Cristinel Fodor:

Dragă Livia,

Stăpânirea propriei sexualități, a sferei emotive și sentimentale este una dintre bătăliile cele mai angajante pe care omul trebuie să o ducă în această viață.

Castitatea sau curăția este azi o virtute care nu e la modă. Puțini vorbesc despre ea. Simplul cuvânt trezește în minte mii de tabu-uri. Ușor unii o leagă de "frustrare", "inhibiție", "complex". Se crede că o persoană castă e o persoană frustrată, inhibată, complexată. Toate acestea depind de unele idei greșite despre castitate.

Virtutea castității nu este o practică evlavioasă pentru fetele care doresc să intre în mănăstire. Este o virtute cheie a vieții omenești, fără de care e imposibil să devenim oameni adevărați. A fost practicată de-a lungul secolelor de către budiști și hinduiști, care o puneau la baza formării persoanei. De ce? Pentru că sexualitatea, dacă nu e integrată în dimensiunea spirituală a ființei umane și nu e pusă în slujba iubirii și a vieții, devine o forță sălbatică.

Nu suntem în fața unei virtuți ornamentale ci fundamentale pentru formarea personalității. Castitatea nu este o virtute rezervată doar unora, ci este necesară tuturor celor care vor să devină persoane mature și capabile să iubească. Fără această virtute nobilă omul nu ar putea să-și stăpânească nici trupul nici inima.

Mereu se face confuzie între castitate și continență. Continența este înfrânare. Este abținerea de la unele practici sexuale sau de orice practică sexuală pentru a ajunge la virtutea castității. Înfrânarea trebuie să devină castitate și să se transforme, în cel căsătorit, în iubire conjugală, iar în cel consacrat să se transforme în feciorie. Continența poate fi și frustrantă, poate provoca și nevroze când nu există motive suficiente pentru a se abține de la practicile sexuale, întrucât contrazice înclinația profundă pe care o are o persoană de a realiza un raport profund cu un tu.

Castitatea, în schimb, este o virtute pozitivă. "Virtute" vine de la latinescul virtus, care înseamnă putere, forță, capacitate. Cast este acela care a dobândit "capacitatea" de a dialoga valid cu propriul tu-particular, care rupe vălul egoismului și e capabil să se dăruiască fără rezerve. Castitatea se poate defini astfel: virtutea care face eu-l capabil de a iubi propriul tu-particular și în consecință, de a intra în raport valid cu el, prin practica virtuților dialogului și înfrânării de la orice comportament care poate opri sau întârzia creșterea acestui dialog. Este virtutea morală care reglementează căutarea plăcerii sexuale, după normele sugerate de rațiune și de credință.

Sunt mai multe forme de castitate. Castitatea prematrimonială este condiția unui adolescent, a unui tânăr... care se pregătește să se dăruiască unui tu-particular care poate este încă necunoscut, dar este deja iubit. Iar această iubire este eficientă, deoarece angajează zilnic tânărul acesta ca să se pregătească pentru căsătorie. El știe că nimic nu se improvizează, că în viață se culege ceea ce s-a semănat, că în viață se face foc cu lemnele adunate în tinerețe, că dăruirea de sine în căsătorie va fi proporționată cu pregătirea, că totul se plătește. Acest tânăr se pregătește să devină o persoană matură și se abține de la experiențe care îi pot bloca creșterea umană.

Castitatea conjugală este condiția unui eu care și-a ales un tu-particular și amândoi se folosesc de căsătorie în mod onest. Iată atunci acest eu angajat să-l iubească tot mai mult și tot mai bine pe acest tu al său. Iată atunci acest eu angajat să-și aprofundeze tot mai mult dialogul cu acest tu al său. Căsătoria este un punct de sosire dar și un punct de plecare, iar el știe aceasta, ceea ce îl împinge spre un efort continuu și pasionant de a fi mai bun, de a-și aprofunda capacitatea sa de a se dărui și de a dialoga. Castitatea conjugală întărind în soți autoritatea spiritului, împiedică folosirea căsătoriei numai pentru plăcerea simțurilor, și o face un instrument de desăvârșire personală conform planului lui Dumnezeu, semnul iubirii dintre Cristos și Biserică. Curați cu trupul și cu inima trebuie să fie toți creștinii, chiar și cei căsătoriți, tocmai pentru faptul că necurăția nu stă în săvârșirea actelor intimității conjugale, ci în săvârșirea lor contra naturii lor proprii, ceea ce înseamnă o încălcare a legii lui Dumnezeu și a poruncii lui Cristos. Castitatea conjugală prin care se realizează fericirea evanghelică (cf. Mt 5,8) înseamnă trăirea vieții intime de căsătorie, în care sunt incluse actele conjugale și plăcerile trupului, în spiritul legii universale a creștinismului care este legea dezlipirii inimii (cf. 1Cor 7,29). În acest sens actul conjugal trebuie împlinit conform demnității sale de act uman, personal. Mai exact să nu separe acest act de cele două scopuri esențiale ale sale: procreația și dezvoltarea reciprocă a personalității soților.

Castitatea consacrată este condiția unui eu care l-a ales pe Dumnezeu ca tu-particular. Este o alegere dură, dificilă, entuziasmantă.

Castitatea văduvilor sau a persoanelor rămase libere după experiența vieții de căsătorie se aseamănă cu cea prematrimonială, cu excluderea plăcerilor sexuale până când nu se realizează eventualitatea unei noi căsătorii. Dificultatea abținerii de la plăcerile de care s-a bucurat în mod onest atâta timp, scoate în evidență importanța și rolul castității văduvilor.

Și pentru că studiezi teologia îți recomand și unele documente referitor la această problemă pentru o aprofundare ulterioară: Catehismul Bisericii Catolice, nn. 2337-2359; Casti connubii al papei Pius XI (31 dec 1930); Humanae vitae al papei Paul VI (25 iul 1968); Familiaris consortio al papei Ioan Paul II (22 nov 1981).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire