pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Mariana P. din Reghin întreabă:

Aș vrea să-mi explicați ce sunt indulgențele!

Răspunde prof. Anton Rus:

Când spargi un geam vecinului, trebuie făcute două lucruri: se cere iertare și se repară geamul. La fel, când se comite un păcat, trebuie făcute două lucruri: cererea de iertare în spovadă, și repararea (ispășirea) răului făcut. Prin cererea de iertare ni se iartă pedeapsa veșnică a iadului, dar mai rămâne pedeapsa vremelnică (ispășirea, repararea, purificarea), care ni se iartă prin canonul primit la spovadă, canonul sau altă faptă bună însemnând repararea sau ispășirea. Există o distincție între vină și pedeapsă, între pedeapsa veșnică la iad (care ni se iartă prin spovadă) și pedeapsa vremelnică (care ni se iartă după ce am reparat răul făcut printr-o faptă bună, care poate fi o rugăciune, pelerinaj etc). Prin mărturisire ni se iartă pedeapsa veșnică a iadului, dar rămân pedepsele cele vremelnice, pe care trebuie să le suferim în această lume ori în locul curățitor ori purgator. Iertându-i-se omului păcatele, nu i se iartă totdeauna și pedeapsa vremelnică, ci numai cea veșnică. Aceasta se vede din sf. Scriptură. Așa a făcut Dumnezeu cu David. Cu toate că David s-a căit de păcatul său săvârșit cu Batșeba, soția lui Urie, așa cum se vede din Psalm 50, și cu toate că Dumnezeu i-a iertat păcatul, totuși l-a pedepsit cu moartea fiului său (II Regi 11-12).

Prin indulgență înțelegem iertarea pedepsei vremelnice datorată păcatelor a căror vină este ștearsă deja, iertare care se dă de superiorul bisericesc, prin aplicarea meritelor lui Cristos, ale Preacuratei și ale sfinților. Ce sunt aceste merite? Între sfinți au fost mulți care s-au rugat sau au suferit cu mult mai mult decât le era de lipsă să sufere pentru păcatele lor. Așa Domnul Cristos a suferit infinit mai mult decât era lipsă pentru mântuirea noastră. Preacurata a fost neprihănită, n-a avut nici un păcat, prin urmare nu ar fi trebuit să sufere pentru sine. Copilașii nevinovați uciși de Irod n-au avut nici un păcat și totuși au suferit atâtea chinuri. Ei bine, dar ce s-a făcut cu aceste merite? Au pierit ele? Nu, ci sunt adunate într-o comoară mare de unde Dumnezeu împarte acelora care au nevoie de ele. Aceste merite formează zestrea miresei lui Isus, adică tezaurul Bisericii; aceste merite sunt indulgențele (iertarea de pedeapsa vremelnică) care se dau de către Biserică credincioșilor.

Indulgențele sunt de două feluri: plenare, când ni se iartă întreagă pedeapsa vremelnică, și parțiale, când ni se iartă o parte din pedeapsa vremelnică. Sunt apoi indulgențe de 50 zile, de o sută, două sute, de un an... Cum trebuie înțeles acest lucru? Oamenii de la începutul creștinătății, pentru ca să li se ierte pedeapsa vremelnică, trebuiau să facă penitență publică. Și făceau în 50 de zile, într-un an... Când primim deci indulgențe de 50, 100 sau 200 zile, de 1, 2 sau 3 ani, nu se înțelege că ni s-ar scurta suferințele din purgator cu atâtea zile sau cu atâția ani (pentru că în purgator nu există timp), ci se înțelege că credinciosului i se iartă atâta pedeapsă câtă s-a iertat credinciosului din primele veacurile pentru penitența publică făcută în atâția ani sau atâtea zile.

Câștigarea indulgențelor e legată de împlinirea unor rugăciuni sau fapte bune (pelerinaj, rugăciune la intenția Papei, mărturisire și împărtășanie), și se poate aplica și sufletelor din locul curățitor, astfel încât să fie scutiți de pedepsele vremelnice pentru păcate.

(întrebare și răspuns preluate din Unirea, publicația Mitropoliei Greco-Catolice)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire