pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Lucian T. din Cluj-Napoca întreabă:

Întotdeauna când un om păcătuiește în sufletul său se așterne o anumită tulburare?

Răspunde pr. Alois Moraru:

Dragă Lucian, ne bucură interesul pe care îl acorzi formării tale spirituale. Vârsta pe care o ai este plină de suspansuri și întrebări: este vârsta căutărilor și aspirațiilor înalte, vârsta deciziilor importante pentru viață, o vârstă plină de energie și dornică de experiențe noi etc. În acest avânt juvenil vei întâlni foarte multe situații noi în fața cărora va trebui să iei o decizie, diverse circumstanțe care te pot scandaliza chiar. Pentru a reuși să treci ușor și repede peste ele ai nevoie de o bază religioasă solidă, care se clădește printr-o formare continuă: cateheze, rugăciune, participarea la Sfânta Liturghie, lecturarea unor cărți și reviste bune (inclusiv a acestui sit), spovezi și discuții cu preoții, clarificarea situațiilor de criză și alte mijloace care îți sunt accesibile. Numai în felul acesta vei ști ce trebuie să faci pentru a evita răul și a tinde mereu spre perfecțiune.

Dumnezeu a sădit în conștiința fiecărui om dorința de a evita răul și de a face binele. În acest sens îți recomand să citești primele trei capitole din Cartea Genezei, adică primele pagini ale Bibliei, și vei găsi numeroase situații de acest fel. Îi vei surpinde pe primii oameni, Adam și Eva, care după ce au păcătuit s-au "văzut goi", adică tulburați de faptul că au pierdut ceva foarte important - prietenia cu Dumnezeu, iar sufletele lor au fost golite din cauza păcatului. Tulburarea lor a fost foarte mare și nu reușeau să găsească justificări în fața Domnului care îi interoga asupra greșelilor săvârșite. La fel s-a întâmplat și cu unul din fiii acestora, Cain, care și-a ucis fratele. Asemenea evenimente vei putea surprinde pretutindeni în Cartea Sfântă, amintind aici doar cazul lui Iuda care, după ce l-a vândut pe Isus, neputând suporta tulburarea interioară și-a pus capăt zilelor.

Așadar, păcatul îl tulbură pe om și îl face să nu mai fie același. Eu ți-aș sugera să te gândești la următoarea comparație. Atâta timp cât sufletul omului este fără de păcat el poate fi asemănat cu o pânză albă așezată la soare. În momentul în care omul îl supăra pe Dumnezeu, pe această suprafață se vor așterne pete negre, care au dimensiuni mai mici sau mai mari în funcție de gravitatea păcatelor. Dacă omul nu va spăla această pânză, în cele din urma ea va deveni neagră, pierzându-și culoarea inițială. Situații identice întâlnim și în viața noastră: petele se aștern pe suprafața sufletului nostru și dacă nu ne străduim să le înlăturăm riscăm să ne pierdem până și simțământul păcatului, "culoarea" inițială a conștiinței noastre.

Ținând cont de toate acestea, îți doresc să ai mereu curajul de a fi sincer cu propria ta conștiință și de a apela la "detergenții" recomandați de Biserică. Numai în felul acesta "senzorii" sufletului tău nu vor indica situații de alarmă, cazuri de tulburări grave care să necesite intervenții majore sau să conducă la situații grave de criză. Mult succes!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire