pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Theodor din Sibiu întreabă:

Am o nedumerire. Anul trecut am fost în străinătate unde am cunoscut un tânăr ortodox care se convertea la iudaism, devenind astfel de religie mozaică. Eu sunt romano-catolic și deși fac parte din unica Biserică a lui Cristos, nu mi-am îndeplinit misiunea de creștin catolic. În loc să îi spun acelui tânăr sa nu-L abandoneze pe Cristos, și să lupt pentru a-l reîntoarce la creștinism, i-am spus "foarte bine faci, ai binecuvântarea mea să intri în poporul lui Dumnezeu", ba chiar i-am elogiat religia mozaică ca fiind cea mai iubită de Dumnezeu, iar aceasta pentru că nu era catolic; dacă ar fi fost catolic aș fi dus muncă de lămurire și m-aș fi rugat pentru el (ba chiar aș fi și postit) ca să nu îl părăsească pe Cristos. Menționez că acest lucru nu l-am spus niciodată la duhovnic, la Spovada, mă gândeam că probabil nu este păcat așa că aș dori să știu dacă chiar este un lucru rău că nu l-am sfătuit să rămână creștin, am acționat orbit de un sentiment necreștin nutrit în sufletul meu pentru orice om care nu e catolic; acum îmi pare rău că am osândit probabil un om la chinurile veșnice ale iadului.

Răspunde pr. Tiberiu Sîrbu:

Dragă Theodor,

că nu ai procedat în modul cel mai potrivit cu putință se explică chiar prin faptul că este însăși conștiința ta care iți spune că ai greșit sfătuind în acel fel pe acel tânăr ortodox.

Nu știm adevăratele motive pentru care acel tânăr a putut face acea alegere și nu știm nici ce șanse ai fi avut tu ca să îl oprești ca să nu se convertească la religia mozaică. Ai fi putut, după cum tu însuți ai spus, să încerci să fi vorbit cu el și să încerci să-l facă să se gândească mai bine la ceea ce implică acea schimbare a religiei. Dar dacă atunci nu ai făcut-o, asta este. Însă ceea ce poți face tu acum este chiar ceea ce ai spus deja că ai fi vrut să faci: să te rogi pentru el, să postești și să îl încredințezi Providenței, care știe cum este mai bine pentru fiecare și cum poate întoarce o situație care poate să ne apară nouă fără soluție, sau imposibil de realizat cu puterile noastre.

În același timp nu se poate să constrângem pe cineva să facă (sau să nu facă) trecerea la o religie sau alta. Nici măcar Dumnezeu nu ne constrânge să facem ceea ce vrea El! Și măcar că ar avea atâtea motive să o facă! Dar El ne respectă libertatea noastră, libertatea de a alege, ne respectă conștiința, chiar dacă nu totdeauna alegem ceea ce este bun pentru noi (sau ceilalți), chiar dacă nu avem neapărat o conștiință bună, formată după legile date de El.

Uneori conștiința poate fi eronată, considerând ca fapte bune lucruri care sunt de fapt păcate (uneori ușoare, alteori grave), alteori ea poate fi laxă (consideră ca păcat ușor pe cel care de fapt este un păcat grav sau nu consideră deloc ca păcat ceva care de fapt este un păcat), alteori avem de-a face cu cei care au o conștiință scrupuloasă (care văd păcate și acolo unde nu sunt) sau cu una perplexă (crezând că orice ar alege din două alternative, tot ar greși).

De aceea noi trebuie să încercăm să-i ajutăm pe cei care nu știu ce să facă într-o anumită situație, nu știu ce să aleagă. Și trebuie în primul rând să îi ajutăm să facă o anumită alegere responsabilă, după ce au înțeles toate posibilitățile pe care le au, fără a lua decizia în locul lor. Decizia îi revine totuși celui interesat! El trebuie să aleagă ce să facă sau să nu facă, ce să spună sau să nu spună, pe ce drum să o apuce și de care să se ferească.

Sigur că fiecare are un anumit grad de spiritualitate, de înțelepciune, o anumită experiență practică, și că încearcă să aleagă ceea ce crede că este mai bun pentru el. Dar este adevărat că ceea ce poate fi important și bun pentru cineva, poate să nu fie așa de bun sau important pentru altul. De exemplu, pentru un creștin bun, practicant, este un lucru bun să meargă la biserică, să se roage mai mult, să citească din Biblie, să postească (chiar mai strict). Toate acestea i se par firești, lucruri la care nu se poate renunța. Dar aceleași lucruri pentru alții sunt „o mare pierdere de vreme, acte fariseice, expresia unui fanatism religios ...”. De ce? Pentru că nu au aceeași percepție a iubirii lui Dumnezeu pentru ei, pentru că nu sunt la fel de aproape de Dumnezeu, pentru că nu măsoară cu aceeași unitate de măsură, nu au aceleași valori la care țin și în baza cărora judecă faptele pe care trebuie să le facă sau să nu le facă.

Revenind la întrebarea ta, vreau să îți spun că poți să mărturisești la spovadă această lipsă de caritate pe care ai avut-o față de aproapele tău, motivată de disprețul pe care l-ai manifestat pentru faptul că nu a fost de religie catolic, dar în același timp să ai grijă să nu te lași prins de scrupule (din ultima parte a întrebării tale ar părea că ești înclinat să faci anumite raționamente scrupuloase ... "am osândit probabil un om la chinurile veșnice ale iadului”). Și pe lângă faptul menționat mai sus că poți să te rogi pentru acel tânăr și mai ales să îl încredințezi Providenței, eu te-aș sfătui să faci o meditație personală asupra parabolei din Lc 15, 11-32, cunoscută mai mult ca parabola Fiului Risipitor, dar care de fapt este parabola despre Tatăl mult milostiv și iubitor față de ambii fii.

Dacă o vei face vei putea experimenta personal atât părerea de rău a fiului celui mic care se pocăiește de greșelile sale, cât și vei înțelege greșeala fiului celui mare, care l-a condamnat pe fratele său, iar apoi cred că vei aprecia și mai bine iubirea și iertarea TATĂLUI.

Dumnezeu să te lumineze și să te ajute să devii un bun ucenic al lui Isus!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire