pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Cecilia din Târgu Mureș întreabă:

Aș dori să știu dacă Biserica are de făcut recomandări în privința relațiilor sexuale vineri și în perioadele de post.

Răspunde pr. Alois Moraru:

Stimată doamnă,

Cu siguranță problema pe care ați ridicat-o dumneavoastră este pusă acum de foarte mulți creștini, întrucât credincioșii de rit latin au început deja timpul Postului Paștelui. Răspunsul pe care vi l-aș putea oferi este simplu și scurt, dar prefer să precizez câteva aspecte importante în această privință.

În primele secole creștine, pentru zilele de pocăință și pentru perioada posturilor erau impuse abstinențe foarte severe, atât de la alimentație, cât și de relațiile conjugale. În unele cercuri de creștini exista chiar convingerea că orice relație sexuală între soți este un rău ce trebuie evitat. Astfel, maniheii erau convinși că trebuie să se abțină total de la relațiile conjugale. O penitență foarte aspră în aceeași privință o întâlnim și la cei care se pregăteau să primească Botezul. Ei trebuiau să ducă o viață mortificată, dedicată rugăciunii și pomenilor, să fie corectați, sfătuiți și ajutați de comunitate. În perioada catecumenatului, care dura chiar câțiva ani, erau opriți de a se ocupa cu armele, să exercite funcții publice și activități comerciale..., erau opriți de la căsătorie și chiar de la viața conjugală cu soțul legitim. Aceste "interdicții" penitențiale erau impuse deseori și păcătoșilor publici care doreau să se reconcilieze cu Dumnezeu și cu Biserica. Înainte de a avea acces la Euharistie, punctul culminant al vieții comunitare, era necesară impunerea mâinilor episcopului, care punea capăt astfel perioadei de pocăință. În toate aceste cazuri, ceea ce constituia principala preocupare era eliminarea răului comis, prin rugăciune, post și abstinență conjugală totală.

Treptat, situația s-a schimbat și penitențele impuse păcătoșilor nu mai sunt atât de severe. Au rămas încă în vigoare timpurile penitențiale speciale ale Bisericii, Adventul și Postul Mare, fiind adaptate pentru trăirea unor asemenea propuneri comunitare sau particulare. De aceea, chiar și astăzi, se pot întâlni situații când anumite persoane primesc penitențe severe în aceste timpuri liturgice.

În afară de aceste cazuri de "impunere a abstinenței conjugale" din partea unui duhovnic, se pot întâlni numeroase situații de "impunere voluntară" pentru o anumită perioadă de timp. Acest fapt trebuie să fie stabilit de ambii soți, după cum constata și apostolul Paul: "Să nu vă lipsiți unul pe altul de datoria de soți, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea; apoi să vă împreunați iarăși, ca să nu vă ispitească Satana din pricina nestăpânirii voastre" (1Cor 7,5).

Raporturile conjugale au din partea Creatorului destinații precise. Mai întâi, exprimând și întreținând prin ele dragostea reciprocă, soții se realizează ca persoane umane, așa cum se spune și în Conciliul al II-lea din Vatican: "Dacă sunt împlinite în mod cu adevărat uman, raporturile conjugale semnifică și favorizează dăruirea reciprocă prin care ei se îmbogățesc unul pe altul cu bucurie și recunoștință!" (GS, nr. 49). În al doilea rând, au drept scop transmiterea vieții, procrearea. Astfel, trebuie să se țină cont de cele două scopuri pentru care Creatorul a orânduit relațiile conjugale: 1) primul scop este de ordin spiritual și vizează dezvoltarea afectivă: iubirea și prietenia dintre soți; 2) al doilea este de ordin biologic și vizează transmiterea vieții. Dacă din actul sexual soții elimină în mod voit al doilea scop, transmiterea vieții, nu se va realiza nici primul scop, îmbogățirea și dezvoltarea reciprocă a personalității lor, dimpotrivă soții se degradează, devenind simple instrumente de plăcere unul pentru celălalt. Dacă soții exclud din raporturile lor conjugale transmiterea vieții, acestea nu mai sunt expresia iubirii, ci expresia unui egoism în doi și a unui hedonism steril, lipsit de sens, ei devenind astfel sclavii instinctelor și pasiunilor oarbe, profanând iubirea conjugală autentică, ceea ce este totalmente contrar spiritului Postului Paștelui.

Din cele afirmate până aici se poate deduce că plăcerea legată de actul sexual nu constituie vreun păcat în sine și că este voită și orânduită de Dumnezeu. Deoarece însuși Creatorul a pus în funcția de reproducere "o plăcere și o fericire a trupului și a sufletului, soții nu săvârșesc nici un păcat căutând și bucurându-se de această plăcere" (Papa Pius al XII-lea). Această plăcere devine păcat numai atunci când din mijloc devine scop, atunci când actul sexual este viciat în el însuși, fiind exclus în mod voit scopul actului sexual, adică transmiterea vieții și, odată cu el, celelalte scopuri: îmbogățirea reciprocă prin iubire și stăpânirea pasiunii.

Zilele de vineri și cele ale posturilor pot fi momente de întărire reciprocă și de abstinență voită, prin care soții se pot îmbogăți din punct de vedere spiritual și pot trăi dimensiunea creștină a înfrânării.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire