pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Ioan din Oradea întreabă:

Relația sexuală între căsătoriți este permisă numai pentru procreare?

Răspunde pr. Tiberiu Sîrbu:

Ioan,

după cum poate știi căsătoria are două scopuri: "procrearea copiilor" (și creșterea și educarea lor) și "ajutorul reciproc și binele soților". Când un bărbat și o femeie se gândesc să se căsătorească își pun această problemă atât direct cât și uneori indirect prin declarațiile pe care și le fac reciproc ca de exemplu: "doresc să am copii de la tine, care să îți semene ... vreau să fiu alături de tine toată viața, la bine și la greu ..." declarații care sunt făcute din iubire (sau măcar sub influența îndrăgostirii față de celălalt).

Dacă există iubire adevărată între soți este normal ca ei să dorească să își exprime iubirea față de celălalt soț și să aibă copii. Raportul intim între cei doi soți este un lucru bun și meritoriu, exprimă iubire (sau ar trebui să o exprime) și dorința de dăruire completă. Iubirea conjugală pe care cei doi soți și-o poartă unul altuia trebuie să fie o iubire pe deplin umană, adică sensibilă și totodată spirituală (nu doar o pornire a instinctului și a sentimentului) ci «un act al voinței libere, destinat să se mențină și să crească în bucuriile și durerile vieții cotidiene, astfel încât soții să devină o singură inimă și un singur suflet și să atingă împreună perfecțiunea lor umană» [1]. Mai este o iubire totală, o iubire fidelă și exclusivă până la moarte și nu în ultimul rând «o iubire fecundă, care nu se epuizează în comuniunea dintre soți, dar care este destinată să continue, dând naștere la noi vieți» [2].

Dacă este expresia iubirii autentice a celor doi soți, acel raport conjugal menține cele două aspecte care sunt cerute oricărui act conjugal: cel unitiv și cel procreativ [3]. Și când se spune acest lucru, Biserica nu spune că soții trebuie să aibă doar raporturi conjugale prin care să se procreeze o nouă ființă (numai în perioada fertilă a ciclului feminin), ci că aceste două aspecte trebuie să nu fie separate printr-un act extern contrar. Adică nu este moral să se aibă raporturi conjugale în care metodele contraceptive (masculine sau feminine) să elimine în mod deliberat aspectul procreativ al acelor uniuni conjugale (totul să se transforme într-o căutare de plăceri sexuale pentru simpla plăcere), după cum nu este normal și moral ca să ai copii făcuți în eprubetă și nu din raportul conjugal, plin de iubire față de celălalt soț.

Doctrina Bisericii este clară în legătură cu acest punct, chiar dacă ea este astăzi luată în râs de mulți și considerată învechită. Faptul că mulți nu o consideră "la modă" nu înseamnă că nu mai este valabilă. Dimpotrivă, ea își păstrează întreaga valoare și actualitate: "Nu se pot invoca drept motive valabile pentru a justifica actele conjugale făcute în mod intenționat nefecunde, că trebuie ales un rău mai mic sau faptul că aceste acte ar constitui un tot cu actele fecunde care au precedat sau care vor urma, bucurându-se de una și aceeași corectitudine morală. [...] E deci o greșeală a crede că un act conjugal făcut în mod voluntar nefecund și, în consecință în esența sa rău, poate fi făcut bun prin ansamblul unei vieți conjugale fecunde» [4].

Desigur că nu toate raporturile conjugale au ca urmare o concepere a unui copil. Și aceasta ține de ritmul natural lăsat de Dumnezeu. Dacă raportul conjugal se realizează în perioada nefertilă a ciclului feminin, cele două aspecte (unitiv și procreativ) sunt prezente și nu sunt separate. Biserica afirmă că este permisă recurgerea la perioadele nefertile în exprimarea iubirii conjugale, dacă din motive obiective serioase, nu se dorește conceperea unui alt fiu. În întreg numărul 16 al enciclicei Humanae Vitae, a Papei Paul al VI-lea, se vorbește despre motivele și modul în care este permisă reglementarea nașterilor prin recurgerea la acea perioada nefertilă din ciclul feminin, după cum se arată tot în aceeași enciclică la numărul 14 mijloacele ilicite ale acestei reglementări. Acest document te îndemn să îl citești tu, soția ta, eventual cu alți prieteni care doresc să trăiască bine aceste alegeri creștine, după voia Domnului și sfatul Bisericii.

Răspunsul la întrebarea ta se poate întinde mult ca timp sau spațiu, dar ca să nu deviem de la el, rezum cele scrise mai sus cu următoarea concluzie: se poate să fie relații conjugale care să nu aibă ca rezultat direct conceperea, ci să exprime iubirea și dorința de unire specifice soților creștini, dar trebuie ținut cont și de principiile moralei creștine care reglementează viața noastră. Acele uniuni conjugale nu trebuie să fie doar o căutare a plăcerii ca scop ultim, sau efectul unei iubiri egoiste (care să se folosească de celălalt ca de un obiect, sau să nu dorească sub nici un chip un copil). Să vă ajute Dumnezeu să trăiți în înțelegere și cu o conștiință bună și curată viața voastră, chiar și în aspectele ei cele mai intime, iar Spiritul Sfânt să vă lumineze mintea și inima să puteți face alegeri cu adevărat demne de niște creștini.

Note

[1] Papa Paul VI, Enciclica "Humanae Vitae" - despre reglementarea nașterilor, Ed. Presa Bună, Iași, 1994, nr. 9.

[2] Enc. Humanae Vitae, nr. 9 - este bine sa fie citite integral numerele 8-14 pentru a putea știi principiile doctrinare în legătură cu acest subiect.

[3] Humanae Vitae, nr. 12.

[4] Humanae Vitae, nr. 14.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire