pregateste pagina pentru tiparire

































 
 Tu întrebi 


 

Robert din Toronto întreabă:

Când am făcut cunoștință cu Biserica Catolică m-a impresionat slujirea preotului cu fața către popor. Mi se pare ca există o comunicare directă între preot și credincioși în timpul Liturghiei. De ce la greco-catolici se slujește cu spatele la popor, dar nu întotdeauna?

Răspunde pr. Ioan Farcaș:

În Biserica de rit latin, după Conciliul Vatican II preotul slujește cu fața la popor, aceasta asigurând o mai bună "comunicare" cu credincioșii. Însă nu în toate bisericile romano-catolice se slujește cu fața. Slujirea cu spatele la popor, la același altar central păstrat intact, este aprobată de autoritatea supremă a Bisericii. În multe biserici se slujește în ritul vechi, cu spatele la popor. Papa a aprobat menținerea acolo unde se consideră necesar slujirea în ritul vechi, tridentin, aprobat de Pius al V-lea, în limba latină. (Și aici nu mă refer lebfevriști, care sunt încă schismatici.)

Biserica Greco-Catolică este o Biserică de tradiție bizantină. Problema slujirii cu fața sau cu spatele la popor nu s-a pus niciodată oficial. Ținând cont de situația actuală a Bisericii noastre, nu este greu de găsit o capela amenajată într-o sală de clasă, sau o biserică încă fără iconostas, în care să se slujească cu fața la popor. Aceasta se face din anumite rațiuni strict estetice, și aș zice, de bun simt. (Un caz, printre multe altele, experimentat de mine: în parohia Mihalț, județul Alba, s-a slujit multă vreme într-o sală de clasă. Sigur, acolo învățau copiii clasei a I-a, pentru că erau planșe cu animale, flori sau fructe. Iar acestea erau prinse tocmai pe peretele în fața căruia era așezată catedra ce servea de Sfânta Masă. Din rațiuni de strict bun simț, nu am stat și nu se stătea cu spatele la popor, privind planșele de pe pereți, ci se slujea cu fața).

Însă, în toate bisericile noastre, fie preluate de la Biserica Ortodoxa, fie nou construite, și care se găsesc în buna "regulă", adică au iconostas, se slujește cu spatele la popor, ca și altădată în bisericile romano-catolice. Slujirea cu spatele la popor, într-o biserică îndreptată cu altarul spre răsărit, are semnificații nu numai cristologice, dar și soteriologice și eshatologice. Odată că biserica este barca condusă de un cârmaci; adunarea credincioșilor este turma, în fruntea căreia se află păstorul ce o conduce "la pășuni verzi și la ape liniștite" etc. Dar, Isus este numit Soarele Dreptății, Răsăritul cel de sus. Adunarea credincioșilor este în drum spre Împărăția de sus, a Soarelui veșnic, a Veșnicei străluciri. Maica Domnului, pictată în absida altarului este Povățuitoarea care ne luminează spre a ajunge în portul mântuirii.

Dar, în ritul nostru, preoții se întorc mereu spre popor, binecuvântându-l, totdeauna reprezentându-l pe Cristos. Nu uităm că preotul reprezintă în celebrare atât linia ascendentă, adică de "canal" ce duce (conduce) rugăciunea noastră la Tronul ceresc, cât și linia descendentă, ce coboară harurile cerești spre poporul adunat intru speranță. Desigur, tema comportă o discuție mult mai detaliată și chiar mai îndelungată. Nu e problemă slujirea cu fața sau cu spatele: este vorba de respectarea unor rânduieli, care dovedesc bogăția rânduielilor și slujirilor bisericești, în armonia unei simfonii a lucrului lui Dumnezeu cu oamenii.

La urma urmei, nu se stă nici cu fața la popor, nici cu spatele la popor, ci toți, preoți și credincioși, stau în jurul Sfintei Mese pe care se coboară Mielul lui Dumnezeu, și Care, jertfit, ne invită să-L mâncăm pentru a avea viața veșnică.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire