pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Pregătire la Sacramentul Căsătoriei
achizitionare: 16.05.2004; sursa: Misionarii Verbiți

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

MODELUL CRISTOS - BISERICA

 

    

Sf. Paul în scrisoarea către Efeseni (5,2.21-33) indică ca model soților și soțiilor uniunea lui Cristos cu Biserica sa. Ne oferă un pasaj fundamental pentru a înțelege sensul creștin al căsătoriei.

2. Trăiți în iubire după cum și Cristos ne-a iubit pe noi și s-a oferit lui Dumnezeu pentru noi ca ofrandă și jertfă de bună mireasmă.

21 Fiți supuși unii altora în frica lui Cristos.

22 Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului,

23 pentru că bărbatul este capul femeii așa cum și Cristos este capul Bisericii, trupul său, al cărui mântuitor și este.

24 Și cum Biserica se supune lui Cristos, tot așa și femeile să fie supuse bărbaților lor în toate.

25 Bărbaților, iubiți-vă soțiile așa cum Cristos a iubit Biserica și s-a dat pe sine pentru ea

26 pentru a o sfinți, purificând-o prin baia apei în cuvânt,

27 ca să și-o prezinte sieși ca o Biserică glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător, ci să fie sfântă și neprihănită.

28 Tot așa și bărbații trebuie să-și iubească soțiile ca pe trupul propriu.Cine își iubește soția se iubește pe sine.

29 Căci nimeni nu și-a urât vreodată propriul trup, dimpotrivă, îl hrănește și îl îngrijește așa cum face Cristos pentru Biserică.

30 Căci toți suntem mădulare ale trupului său.

31 De aceea își va lăsa omul tatăl și mama și se va uni cu soția sa și cei doi vor fi un singur trup.

32 Misterul acesta este mare: eu o spun cu privire la Cristos și la Biserică,

33 dar și cu privire la voi: fiecare să-și iubească soția ca pe sine însuși, iar soția să aibă respect față de bărbat.

CÂTEVA OBSERVAȚII

    

Este un text puțin dificil, în stare de a trezi perplexități și contestații. Să încercăm să-l analizăm.

2. Trăiți în iubire, luând exemplu de la Cristos...

Este un îndemn adresat tuturor creștinilor, a trăi după învățătura și exemplul lui Cristos. El a rezumat toată legea în câteva cuvinte simple: iubește pe Dumnezeu cu plinătate și totalitate și deci, iubește-l pe aproapele tău în care se reflectă imaginea lui Dumnezeu.

Cristos nu a iubit numai prin cuvinte. În El măsura iubirii este darul vieții sale. Și ne invită: iubiți-vă unii pe alții așa cum Eu v-am iubit pe voi.

Sf. Paul aplică toate acestea perechii.

21 ... fiți supuși unii altora

Este criteriul fundamental pentru viața perechii.

Nu există un superior și un inferior. Fiecare este în slujirea celuilalt. Nu există loc prin afirmații egoiste, superiorități impuse, jicniri calculate.

Conflictele perechii găsesc în credința în Cristos motiv pentru a se liniști în acceptarea celuilalt ca depășire a orgoliului și a mândriei.

22 Soțiile să asculte de soții lor ca de Domnul.

23 Pentru că soțul este capul soției, așa cum Cristos este Capul Bisericii... care este trupul său.

Acesta este un pasaj de care astăzi ne lovim mult.

Să ținem cont că Paul, fiul timpului său, are înaintea sa modelul familial al antichității: soțul este cap și exercită autoritatea sa indiscutabilă asupra soției și a fiilor.

Paul asumă acel model pentru a explica raporturile lui Cristos cu Biserica care depinde cu totul de El. Biserica este Trupul său care depinde în totul de El. Biserica este Trupul său și este supusă lui Cristos capul său.

Cristos a iubit Biserica sa până la a-și sacrifica viața pentru ea Așa cum fiecare dintre noi hrănește și îngrijește propriul trup, la fel face Cristos cu Biserica, deoarece noi toți formăm trupul său.

Paul, pentru a descrie uniunea profundă a lui Cristos cu Biserica sa folosește modelul de relație soț-soție din timpul său. Astăzi, acest model nu mai este de propus. Însă rămâne valabil în semnificația sa profundă: iubirea până la dăruirea de sine și constantă, dedicarea celuilalt caracterizează starea împreună a celor doi miri creștini, în reciprocă supunere.

Mirii creștini găsesc în iubirea lui Cristos pentru Biserică modelul și idealul comuniunii lor de viață.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire