pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Pregătire la Sacramentul Căsătoriei
achizitionare: 16.05.2004; sursa: Misionarii Verbiți

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior

A DOUA RELATARE
(Geneză 2, 4b-9.15-25)

    

A doua relatare este cea mai cunoscută și este foarte veche. A fost scrisă aproximativ acum 3000 de ani într-un ambient apropiat curții regale, și folosește un limbaj cu imagini specifice miturilor acelui timp. Povestește crearea omului și a femeii și este mai atentă la singurătatea omului: "Nu este bine ca omul să fie singur".

A DOUA
RELATARE
    

4b. Când Dumnezeu, Domnul, a făcut cerul și pământul

5. Pe câmp nu se afla nici un copăcel, iar iarba de pe el nu începuse a odrăsli, pentru că Domnul Dumnezeu nu trimisese încă ploaie pe pământ și nu era nimeni ca să lucreze pământul.

6. Ci numai abur ieșea din pământ și umezea toată fața pământului.

7. Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie.

8. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, și a pus acolo pe omul pe care-l zidise.

9. Și a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuți la vedere și cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului.

.............

15. Și a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse și l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze și s-o păzească.

16. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă și a zis: "Din toți pomii din rai poți să mănânci,

17. Iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!"

18. Și a zis Domnul Dumnezeu: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el".

19. Și Domnul Dumnezeu, care făcuse din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; așa ca toate ființele vii să se numeacă precum le va numi Adam.

20. Și a pus Adam nume tuturor animalelor și tuturor păsărilor cerului și tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui.

21. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; și, dacă a adormit, a luat una din coastele lui și a plinit locul ei cu carne.

22. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam.

23. Și a zis Adam: "Iată aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său.

24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup".

25. Adam și femeia lui erau amândoi goi și nu se rușinau.

CÂTEVA IDEI
FUNDAMENTALE
    

Această a doua relatare este diferită de prima.

Scenariul se schimbă: pe pământ secetos, fără vegetație, Dumnezeu îl plăsmuiește pe om. Apoi îi crează în jur o grădină fertilă și plină de viață. Îi încredințează omului o datorie clară: să cultive și să îngrijească grădina.

Bărbatul de unul singur nu se simte în largul său.

Nu are pe nimeni cu care să comunice, pe cineva care să fie asemena lui și de la care să primească ajutor.

Dumnezeu crează animalele.

Lor omul le pune un nume pentru a indica superioritatea asupra lor. Acestea însă nu corespund așteptărilor sale.

În acest moment apare femeia creată dintr-o coastă a lui Adam. Dumnezeu o conduce și o prezintă bărbatului.

Bărbatul, în timpul creării femeii doarme.

Autorul vrea să sublinieze nu numai misteriozitatea acțiunii divine, dar și gratuitatea darului său. Bărbatul doarme, adică este dispus numai de a primi.

În sfârșit, bărbatul găsește în ea creatura asemenea lui care îi va fi de ajutor, cu care să stea împreună împărtășind aceeași viață.

Femeia este un dar pentru bărbat și este adusă de Dumnezeu exact până la locul întâlnirii: a condus-o la bărbat.

Bărbatul și femeia, conduși de Dumnezeu la întâlnire, se recunosc ca ajutor unul pentru altul, nu printr-o alegere a lor, dar printr-un plan al creatorului pe care îl recunosc și îl acceptă profund în libertatea lor.

Bărbatul, ca toate animalele, este creat din puțin pământ, dar diferit de animale, Dumnezeu îi suflă în nări un suflu vital, adică transmite însăși viața sa.

Trebuie menționat că această relatare este marcată de o anumită mentalitate masculinistă, dar urmărind versetul 23 se poate observa că cei doi sunt un singur lucru: "Os din oasele mele și carne din carnea mea, adică o singură ființă vie: Cei doi vor fi un singur lucru" (v 24).

În toată relatarea se simte nevoia pe care o are o persoană de a se completa în alta.

SEXUALITATEA     

În acest text exisă o viziune senină și minunată a sexualității: cei doi vor fi una, un singur trup. Această frază subliniază că uniunea conjugală este atât de intimă, încât implică fuziunea trupurilor ca semn de profundă comuniune a persoanei.

Termenul CARNE indică persoana umană prin aspectul trupesc.

Raporturile sexuale, care caracterizează uniunea conjugală, manifestă și favorizează acea înțelegere spirituală, armonie a sentimentelor și gândurilor, comuniunea de viață și de bunuri pentru că perechea apare ca o singură ființă, o singură persoană.

În raportul sexual este toată persoana în totalitatea sa care se dăruiește celuilalt.

DEPENDENȚA
DE DUMNEZEU
    

Amândoi era goi, dar nu se rușinau.

În limbajul biblic, goliciunea nu are nici o legătură cu sfera sexuală. Pentru Biblie, a fi goi înseamnă a fi într-o stare de nevoie, de dependență.

Acum Adam și Eva se află înaintea lui Dumnezeu conștienți că sunt creaturi care depind de El și nevoiași de ajutorul lui. Dar pentru aceasta nu se rușinează. Sunt mulțumiți și fericiți de situația lor, fericiți de complăcerea lui Dumnezeu și încrezători în viitorul lor, deoarece sunt siguri de ajutorul lui Dumnezeu.

Această pereche are înaintea sa lumea de cultivat și de păstrat, de a o transforma pentru ca să devină locuibilă, și a scoate din aceasta necesarul pentru a trăi.

Cu câtva timp în urmă se considera că Biblia ar pune accentul în mod exclusiv pe procrearea perechii (Gn 1,28). Dar nu este așa: aici descoperim că accentul este pus pe viața celor doi.

Ceea ce este la inima lui Dumnezeu este ca perechea să trăiască în mod armonios, ca în comunitatea conjugală să predomine imaginea lui Dumnezeu reflectată în creatura umană.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire