pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

MSA Dossier: Familia
achizitionare: 08.12.2003; sursa: Mesagerul Sfântului Anton

Inapoi la cuprins 
Divorțul în Dreptul Canonic

A scrie despre divorț nu este un lucru ușor, căci oricine ar scrie are impresia că se repetă scena din Evanghelie când Isus este întrebat dacă îi este învoit bărbatului să-și lase propria soție. Răspunsul Mântuitorului este mai mult decât clar: ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă. Isus arată astfel că sacramentul căsătoriei este o inistituție de drept divin pozitiv, dar și de drept natural. La începutul acestui al III-lea mileniu, familia se confruntă cu o criză nemaiîntâlnită în istorie. în acest sens, Papa Ioan Paul al II-lea, în discursul său adresat judecătorilor și prelaților Tribunalului Suprem de la Rota Romana, a numit divorțul plaga societății, cerând avocaților rotali să nu apere această plagă.

Pentru a avea o noțiune asupra divorțului va trebui tratăm această problemă plecând de la semnificația etimologică a cuvântului, arătând în continuare toate implicațiile sociale, morale și juridico-canonice ce le comportă o asemenea stare de lucruri, unde concepțiile despre valorile fundamentale ale familiei sunt apreciate în funcție de convigerile socio-culturale, politice, morale și religioase.

Ce este divorțul?

Din punct de vedere etimologic, cuvântul divorț derivă de la latinescul divortium și vrea să însemne ruptură absolută a legăturii căsătoriei sau o ruptură incompletă ce se permite, sau separarea persoanelor, sau separarea bunurilor. Ori, așa cum știm din învățătura Bisericii, «căsătoria nu poate fi întreruptă de nici o putere omenească, esența căsătoriei constând în indisolubilitate». Astfel, Biserica consideră familia ca fiind locul unde soții sunt mereu deschiși spre darul vieții prin dialog și iubire conjugală, ce asigură o stabilitate necesară rolului educativ al copiilor. Concliul, pe baza învățăturii Sfinților Părinți, au numit familia mica biserică, sanctuar sfânt. Nu trebuie uitat faptul că în ciuda tuturor dificultăților prin care trece societate românească, în ciuda conturării unei crize profunde datorită emigrației românilor în țările Comunității Europene, America, Australia, Israel - pentru a face față timpurilor prezente și viitoare - marea majoritate a familiilor păstrează acest patrimoniu, trăind într-o unire fermă și fidelă. Totuși, această legătura a soților, bazată pe unitate și fidelitate, în lumea contemporană nu rareori este expusă unor pericole externe și interne, pericole care nu cruță nici un continent și nici un ambient social și care fac societatea mai fragilă, compromițând efortul educativ și, în cele din urmă, ajungându-se la un faliment total: la separare și divorț.

Se are impresia că acest faliment în căsătorie sub cele două aspecte - separarea și divorțul - ar fi singura portiță de ieșire din lambirintul crizei prin care familia trece. Acest lucru face parte din mentalitatea lumii de astăzi creionată de actorii de la Hollywood care divorțează cu multă ușurință; însă nu toată suprafața pământului este un Hollywood! Marea majoritate a familiilor din America este legată prin tradiție de legătura căsătoriei pentru toată viața și pentru veșnicie; americanii acceptă divorțul, însă toți îl deplâng pentru efectele nefaste și necazurile ce le provoacă un asemenea eveniment. Numai ancorați în credință fermă, fidelitate, dragoste creștină și respect reciproc, oamenii pot depăși aceste dificutăți.

Efecte divorțului sunt devastatoare

Dacă cineva ar crede că divorțul este numai o problemă de ordin juridic se înșeală, el îmbracă aspecte mult mai ample. Divorțul nu este ceva trecător, el lovește direct în ființă umană care rămâne marcată pentru toată viața, distrugându-i căminul familial pe care soții l-au construit timp îndelungat și cu multă trudă, devenind în acest sens cauză principală a săraciei sub toate aspectele ei: economic, afectiv și uman. Această sărăcie are consecințe drastice pentru soție și copii, iar costurile sociale sunt foare mari. Se poate estima că există un raport invers proporțional între motivele invocate pentru divorț și consecințele iremediabile care derivă din el.

Deși nici pentru soți nu este o perioadă ușoară, divorțul poate avea efecte devastatoare asupra copiilor, care sunt prinși la mijloc în astfel de situații. Unii părinți sunt pregătiți să-și ajute copiii să depașească acest moment, dar alții nu se pot ajuta nici pe ei înșisi. în orice caz, nu e ceva care poate fi ignorat, pentru că nu trece de la sine. Copiii rămân afectați pentru totdeauna, sau, în orice caz, pentru o perioadă destul de lungă. în familiile în care abuzul asupra copiilor se petrece frecvent, divorțul poate fi benefic, dar chiar și așa se pierde sentimentul de familie, de uniune, afirmă sociologii.

În funcție de vârsta pe care o au, copiii au reacții diferite la stresul produs de divorțul părinților. Putem observa însă câteva manifestări comune. Copiii mai mici cred că ei au provocat divorțul, devin depresivi sau furioși, pentru că nu pot exprima ceea ce simt. Cei mai mari tind să-și facă prieteni nepotriviți, devin agresivi sau încep să consume droguri; sunt foarte supărați pe acel părinte care cred ei că a provocat divorțul; se simt abandonați și neiubiți, începând să aibă rezultate proaste la școală pentru că nu se mai pot concentra și nu mai au încredere în ei. Ce pot face părinții în acest caz? Cel mai important e să fiți sinceri cu copilul sau să păstrați unitatea familiei cu prețul oricărei jertfe. Acest lucru îl afirmă textele Sfintei Scripturi, învățătura Sfinților Părinți din primele veacuri ale Bisericii, documentele Conciliului Vatican al II-lea, Suveranii Pontifi.

Prevederile Dreptului Canonic

Dacă legea civilă a unui stat acceptă divorțul pentru cazuri grave întâmplate după încheierea căsătoriei în fața ofițerului de stare civilă observându-se toate condițiile prevăzute de lege, legislația actuală a Bisericii Catolice, ca regulă generală, prevede în canonul 1141 - respectiv can. 862 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale (Catolice) - următoarele: «Căsătoria validă și consumată nu poate fi desfăcută de nici o putere omenească și din nici un motiv, decât de moarte». Această regulă generală conține însă trei excepții în canoanele ce urmează:

1. «Căsătoria neconsumată, încheiată între cei botezați sau între o parte botezată și o parte nebotezată, poate fi desfăcută, dintr-un motiv just, de Pontiful Roman, la cererea ambelor părți sau a uneia din ele, chiar dacă cealaltă parte nu este de acord» (can. 1142).

2. «Căsătoria naturală între două persoane nebotezate se desface în virtutea privilegiului paulin, în favoarea credinței părții care a primit Botezul, prin faptul că această parte încheie o nouă căsătorie, cu condiția ca partea nebotezată să se separe (can. 1143/854); căci numai căsătoria între două persoane botezate este considerată de Biserică sacrament (can 1055, § 2), observându-se pentru celebrarea ei, forma canonică prevăzută de actualul drept canonic».

3. «Separarea soților, rămânând legământul căsătoriei (can. 1153/864), separare ce trebuie decretată de autoritatea competentă a Bisericii, de obicei a Episcopului diecezan unde soții își au domiciliu:

§1 "Dacă unul din soți constituie un pericol grav de ordin fie spiritual, fie trupesc, pentru celălalt soț sau pentru copii sau face în alt mod ca viața în comun să fie prea dură, îi dă celuilalt soț un motiv legitim de a se separa, cu permisiunea Ordinariului locului, iar dacă așteptarea constituie un pericol, chiar din proprie inițiativă.

§2 În toate cazurile, încetând motivele de separare, trebuie restaurată convețuirea conjugală, dacă autoritatea ecleziastică nu stabilește altfel».

În continuare, Codul stabilește măsurile corespunzătoare pentru întreținerea necesară și educarea copiilor. Aceste trei cazuri sunt excepții în care legiuitorul tutelează familia creștină. Soții, în acest caz, vor trebui să-și stabilească un domiciliu sau un quasi domiciliu în conformitate cu prevederile can. 104, iar cu privire la domiciliu sau quasi domiciliu copiilor minori puși sub tutelă sau îngrijire au prin lege domiciliul părintelui care i-a luat în grijă (can. 105).

Dacă soții acestui început de mileniu consideră că sunt zadarnice eforturile Bisericii de a sensibiliza societatea prin toate mijloacele pe care le are la dispoziție în privința divorțului, înseamnă că plămânii lor sunt atât de intoxicați încât nu mai suportă oxigenul speranței, căci fiecare om are nevoie de o familie, de un tată și de o mamă, a căror chipuri, întipărite adânc în suflet și în inimă, le vor purta totdeauna.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire