pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

MSA Dossier: Familia
achizitionare: 08.12.2003; sursa: Mesagerul Sfântului Anton

Inapoi la cuprins 
«Bărbat și femeie l-a creat»!
pr. Eugen Avarvarei

Celebrarea căsătoriei creștine e o sărbătoare, o bucurie exprimată înaintea Tatălui ceresc și a comunității, a bărbatului și a femeii care, prin iubire și fidelitate reciprocă, transformă familia lor din realitate pur umană în Biserică domestică. Și această bucurie a celor doi devine bucuria întregii comunități pentru că o familie care primește iubirea lui Dumnezeu și alege să trăiască conform voinței Lui devine binecuvântare pentru toți.
Căsătoria creștină ne îndeamnă să medităm aspura angajamentelor pe care ni le-am asumat. Suntem dispuși să-L acceptăm pe Dumnezeu în familie sau preferăm mai degrabă să ne ghidăm după exemplele pe care ni le propune azi societatea? Familia noastră, creștină datorită botezului și sacramentului căsătoriei celebrate în Biserică, este un spațiu favorabil creșterii și dezvoltării tuturor membrilor ei: a soțului, soției și copiilor?
Dorim, prin prezentele articole, să venim în întâmpinarea celor care își pun problema propriei căsătorii, nu pentru suferința provocată de faptul că realitatea familială nu coincide mereu cu idealul, ci datorită convingerii că familia creștină trebuie și poate să devină acel loc privilegiat de creștere și realizare, atât umană cât și spirituală.

Este scris în Geneză: «Dumnezeu l-a creat pe om după imaginea sa, bărbat și femeie l-a creat» (1,27). Ce legătură ar putea să existe între aceste două afirmații? În ce sens a fi bărbat și femeie - cuplul uman - este imagine a lui Dumnezeu? Dumnezeu nu este nici bărbat și nici femeie. Asemănarea constă în altceva. Dumnezeu este unic, dar nu este singur! Dumnezeu, conform Sfintelor Scripturi este «iubire», și nu poate exista iubire decât între cel puțin două persoane. Dacă în univers nu ar exista nici o altă persoană, cui ar mai spune Dumnezeu: «Te iubesc»? Sie însuși? Această stare de lucruri ar fi numită narcisism sau egoism, nicidecum iubire. Iubirea necesită împărtășire, relație interpersonală, necesită existența unui «eu» și a unui «tu»! De aceea, Dumnezeul creștinilor este Unul și Întreit. În El, coexistă unitatea și diversitatea: unitatea naturii, voinței, iubirii și diversitatea caracteristicilor și persoanelor. Cuplul uman este deci imagine a lui Dumnezeu. Familia este reflexul Sfintei Treimi. Soțul și soția constituie un singur trup, un singur suflet, cu toate diferențele ce țin de persoană, rasă sau sex. În familia umană, coexistă unitatea și diversitatea.

Înțelegem că idealul nu mereu corespunde realității cotidiene. Suntem bombardați, azi, de numărul mare de falimentări ale căsătoriilor, dar credem că poate nu e o idee eronată să ne propunem, încă o dată, idealul uman și apoi creștinesc al familiei. De idealuri nu avem de ce să ne temem sau să ne rușinăm. Puterea de atracție a idealurilor sănătoase încă nu și-a pierdut din fascinația lor asupra tinerilor: o mărturisesc ultimile întâlniri mondiale ale tineretului catolic, unde aceștia, în număr mare, și-au exprimat deschis năzuința spre perfecțiune și absolut.

IUBIREA ESTE TRECĂTOARE

Cine a mai născocit și această afirmație? Dacă la început a existat iubire, dacă - din iubire - s-a ajuns la căsătorie, de ce ar trebuie ca iubirea să dispară? Poate nu a fost îndeajuns alimentată și a fost lăsată să moară... Prima iubire trece, în parte e adevărat, dar este înlocuită de o iubire și mai solidă: iubirea interioară! Se spune azi că a avea copii îngreunează viața, strică concediile, sărăcește familia, etc. Oare așa să fie? Eu atâta știu: sunt și voi fi mereu recunoscător părinților că m-au adus pe lume și că m-au crescut. Cunosc familii, de asemenea, care deși se apropie de jubileul de aur, se iubesc ca la început: e o placere să-i vezi cum se sfătuiesc unul pe altul, se încurajează, se tachinează... Familia nu este o intituție de domeniul trecutului și nici imposibil de realizat!

HARUL SACRAMENTAL

Care este plusul pe care credința creștină îl conferă idealului uman de familie? În cuvinte simple: întâlnirea cu Cristos oferă familiei posibilitatea de a-și traduce făgăduințele în faptă împlinită, de a transforma căsătoria din ideal evanescent în experiență trăită. Binențeles, acest lucru nu se poate înregistra în mod automat sau magic, dar prin propria colaborare, prin intermediul unui itinerar de continuă creștere. Naturii i se adaugă harul. Harul sacramental se identifică cu Spiritul Sfânt, sau și mai bine cu «darul» de sine a lui Dumnezeu. Când un cuplu se deschide acțiunii Spiritului Sfânt, El li se comunică lor, mărindu-le capacitatea de a se iubi și bucuria de a se dărui unul altuia. Fiecare se va dărui celuilalt cu bucurie. Niciunul dintre cei care s-au căsătorit nu se va mai întreba: «Ce-ar mai trebui să facă soțul, respectiv soția mea, și încă nu mi-a făcut?». Fiecare însă, din proprie inițiativă, își va pune problema în termenii următori: «Ce-ar mai trebui să fac pentru soțul, respectiv soția mea, și încă nu am făcut?». Astfel, se dă curs harului sacramental și crește trăinicia familiei.

CUPLUL... ÎN TREI

Iubirea unui bărbat și a unei femei nu trăiește doar din dorință, atracție, dar și din bunătate, iertare, adică datorită unei relații în care partenerul este primit și iubit pentru ceea ce este, pentru asemănările și diferențele lui. Iubirea bazată pe bunătate nu se separă de atracție, fie ea fizică și spirituală, ci e rădăcina care-i permite să înflorească mereu. Ne întrebăm, în mod spontan, dacă în Biserica domestică există loc pentru împărtășirea diversității celuilalt sau dacă există loc și pentru o a treia persoană? Într-un pasaj talmudic, citim că într-un raport de cuplu sunt mereu prezente trei persoane: femeia, bărbatul și Dumnezeu. Și pentru noi, creștinii, rămâne valabil acest lucru. Celebrarea căsătoriei înaintea altarului înseamnă acceptarea unei terțe persoane în sânul propriei familii: nu e vorba de o persoană indiscretă, ci de singura capabilă să garanteze relației plinătate și fericire. Dumnezeu nu conferă doar justificare iubirii celor doi și nici nu urmărește numai finalizarea acesteia spre ceva superior, ci garantează absolută demnitate atât unuia cât și celuilalt. E cunoscută capacitatea noastră limitată de deschidere sau de iubire fată de ceilalți, chiar și față de partenerul de viață. Dumnezeu dilată spre absolut plămânii noștri și ne oferă posibilitatea de a ne comunica propria unicitate și diversitate, în mod necondiționat. Tot datorită Lui, iubirea noastră este substrasă logicii posesivității sau violenței, pericole care ne pândesc clipă de clipă. Dumnezeu ne deschide astfel către misterul și frumusețea Iubirii lui! Și aceasta iubire, gratuită și deplină, transformă familia din realitate pur umană în Biserică domestică: spațiu în care domnește respectul cel mai sacru a alterității celuilalt, loc de valorificare și împlinire a fiecăreia dintre persoane, prezență constantă a lui Dumnezeu, garant al trăiniciei și perenității iubirii.

Să nu uităm: flacăra iubirii, cât de puternică ar fi ea, trebuie alimentată zilnic: unde dragoste nu e... nici familie nu e!
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire