pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

MSA Dossier: Familia
achizitionare: 08.12.2003; sursa: Mesagerul Sfântului Anton

Inapoi la cuprins 
Căsnicia - o stare periculoasă?
Anton Adămuț

Prin articolul de față, nu dorim să transmitem tinerilor o energie negativă cu privire la căsătorie. Departe de noi acest gând. Vrem numai să atragem atenția asupra motivelor care stau la baza căsniciilor noastre. Dacă iubirea este pe primul loc și dacă este alimentată zi după zi, starea de viață a căsătoriei poate deveni cu adevărat un «port primitor». Însă, atenție, dacă altele sunt motivațiile de fond ce ne conduc la încheierea unui contract matrimonial, s-ar putea să avem parte de un «nefericit naufragiu». Dorește cineva așa ceva? Parcă auzim răspunsul...

Secolele medievale cunosc o adevărată inflație a discursului ecleziastic privitor la păcate și la clasificarea lor. Desfrâul, de pildă, precum și frică vizavi de nuditate a clericilor din acea perioadă, nu încetează în a-și conserva poziția printre cele șapte păcate capitale, ba chiar urcă în ierarhie: părăsește poziția a șaptea pe care îl plasaseră un Toma de Aquino sau un Dante Alighieri. Predicile Sf. Bernardin de Siena sunt exemplare din această perspectivă. Să vedem cum.

În opera Prediche volgari (predica nr. 19), asemenea tuturor predicatorilor vremii și nu numai, Bernardin (sfânt franciscan care a activat în prima jumătate a sec. XV și a predicat vehement în favoarea reformei moravurilor) pleacă de la caracterul sacramental al căsătoriei. Poporului i se amintește că taina căsătoriei este cea dintâi instituită, încă din paradis, înainte de comiterea păcatului. De aici și formidabila ei demnitate în catalogul tainelor. Nunta din Cana este amintită ca episod excepțional pe care însuși Isus l-a onorat cu prezența sa și cu minunea săvârșită cu acest prilej, dincolo de faptul că prezența lui Isus însuși acolo este o minune. Nunta e comparabilă cu unirea dintre Isus și Biserica de El instituită, și de aici consecința: ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!

 

«...Nu trebuie să lăsăm să fie atacată această instituție divină atât de scumpă pentru Creator și atât de importantă pentru Biserică. Ne îngrijorează veștile din toate părțile și suferințele ce se abat peste familie și căsătorie. (...) Cu o convingere profundă, îndrept spre fiecare preot, suflet consacrat, tânăr și tânără, și mai ales spre fiecare familie, un îndemn părintesc și o chemare sfântă: ceea ce Dumnezeu a creat și a realizat, omul să nu uite niciodată!». Din scrisoarea pastorală a PS Petru Gherghel, Căsătoria creștină și familia, Iași - 22 ianuarie 2003.

 
În una din omiliile sale, Jean-Pierre Camus, un episcop reformator din secolele XVI-XVII, le spune soților: «viața maritală umple cerul prin pământ și copleșește cu fructele ei și cerul și pământul. Ierusalimului pământesc ea îi furnizează ostași, iar celui ceresc biruitori». Nu este permis să te folosești de căsnicie, spune într-o predică Sf. Bernardin, pentru a face din plăcere (libidine) scopul principal. Altminteri, cu formula dramatică a lui Bernardin, căsnicia e o stare periculoasă, căci «dintr-o mie de cupluri cred că 999 sunt ale diavolului...». Pentru un alt autor (Pierre de la Font), căsnicia e pândită din toate părțile de mari primejdii; pentru unii e «port primitor», pentru alții nu-i decât un «nefericit naufragiu». Iezuitul Antonio Vieira (portughez și el, trăitor în secolul XVII) spunea despre căsnicie că e periculoasă, întrucât femeia e perversă chiar și căsătorită... În predica despre tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, iezuitul se dezlănțuie aproape după exemplul misoginiei celei mai tradiționale: «dintre toate nenorocirile care ne copleșesc, care-i principala cauză? O femeie, o soție; și nu o soție adulteră, ci una legtimă, nevinovată. Toate aceste catastrofe unde își au ele sursa dacă nu în neascultarea femeii care i-a fost dată omului de Dumnezeu însuși?». Nu comentez acest pasaj, decât precizându-i urmarea: pentru cei mai mulți dintre medievali, încrederea în căsnicie se clatină. Mulți și-ar fi aflat salvarea în celibat, dacă nu și-ar fi amanetat damnarea în căsnicie. La fel gândea preotul Symon din Rennes, atunci când spunea că în căsnicie apar cele mai mari pericole care se opun mântuirii și că astfel de căsnicii neghioabe sunt vegheate de diavolul însuși. O expresie tipică a epocii medievale afirma că pentru mulți căsătoria e infern chiar aici pe pământ și că ea nu prezintă doar riscul de a duce în infern; nu, căsnicia proastă e imaginea nevoalată a infernului, nu o copie a lui.

Căsnicia e primejdioasă, gândeau medievalii, - iată o convingere. Ea depărtează de Dumnezeu, - iată o constatare. De aici o dublă descurajare resimțită mai ales de fecioare și de văduve. «Dacă adevărata văduvă se gândește la moarte, ea nu va mai visa la al doilea soț», așa spunea franciscanul din Siena, iar o asemenea văduvă este pe «jumătate sfântă».

Mult timp Biserica s-a temut de trup, de unde și oroarea de goliciune. Bernardin e apocaliptic predicând în piața din Siena și condamnând ochiul. Nu se poate abuza de ochi! «Ce are a face ochiul cu căsătoria? Ceea ce-i permis de atins, nu-i permis de privit». Ochiul nu e potrivit pentru căsnicie!

În predica intitulată De miseria conditionis humanae, Bernardin declamă: «din părinții săi omul se naște în păcat. O grea necesitate. Înainte de a păcătui, noi suntem obligați să păcătuim».

Și toate acestea se întâmplă atunci și numai atunci când invitații la nuntă sunt netrebnici. «Împărăția cerurilor se aseamănă cu un rege care a făcut un ospăț de nuntă fiului său. Își trimite servitorii ca să cheme invitații la nuntă, dar ei nu voiau să vină» (Mt 22,1-4). De aceea, regele se mânie și puțini sunt cei aleși...

 

În numărul precedent al Mesagerului, am considerat viața noastră un «mister de iubire» și un «dar al lui Dumnezeu». Fiecare dintre noi are sfânta menire de a lucra, cu ceea ce i s-a dat și cu harul Domnului, la împlinirea personală. A răspunde «da» chemării la viața de căsnicie înseamnă a corespunde chemării pe care Dumnezeu o adresează omului. Căsătoria creștină este un sacrament, un mijloc sau un moment privilegiat al întâlnirii dintre creatură și Creatorul ei, dintre creștin și Cristos. De aici decurge necesitatea unei prealabile și temeinice pregătiri. Perioada de logodnă nu trebuie considerată «doar» un moment de «tranziție», ci un «timp binecuvântat»! «Viața în doi» va aduce lumină, căldură și fericire în măsura în care cele două persoane vor fi disponibile să se formeze și să-și depășească propriile probleme. Căsnicia nu poate fi un «refugiu», ci o «alegere liberă și responsabilă» din partea unei femei și a unui bărbat, care împreună doresc să trăiască mai bine. Merită tot efortul să ne pregătim din toate punctele de vedere: psihologic, medical și spiritual.

Ce este căsătoria? Rugăciune și slujire. Rugăciunea este înălțarea minții omului, sau a vocii lui, către Dumnezeu; atunci când cei căsătoriți se iubesc «se roagă», «strigă» lui Dumnezeu propria fericire. Slujirea căsătorească este în mod necesar reciprocă: gradul cel mai înalt de slujire se înregistrează atunci când soțul își slujește soția și soția își slujește soțul, asemenea lui Cristos.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire