pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

În apărarea sănătății

Inapoi la cuprins Despre terapii complementare

Cunoscute și ca terapii alternative sau medicină naturistă sau medicină homeopată, constituie alături de medicina alopată metode de vindecare în diferite boli.

Clasificarea terapiilor alternative în funcție de mijloacele fizice, chimice sau spirituale utilizate:

A) fizice: 1) acupunctura; 2) reflexoterapia; 3) electroacupunctura; 4) terapia cu cristale; 5) ionizarea negativă; 6) masajul;
B) chimice: 1) homeopatia; 2) fitoterapia; 3) aromoterapia; 4) ozonoterapia; 5) dietoterapia;
C) spirituale: 1) terapia prin muzică; 2) sacroterapia.

Filozofia medicinei naturiste este cuprinsă în următoarele șase principii: vis medicatrix naturae (puterea vindecătoare a naturii); tratarea integrală a pacientului; primum non nocere; tolle causam (identificarea și tratarea cauzei); prevenirea este cea mai bună metodă de vindecare; docere (doctorul ca și învățător). Practica naturistă este foarte eficace în caz de prim ajutor, domeniul ei este prevenția bolilor acute și împiedicarea recăderilor în bolile cronice. Prezentăm în continuare câteva din metodele enumerate:

1) Sacroterapia. Este mai mult decât o terapie alternativă bazându-se pe faptul că omul este o ființă religioasă înzestrat cu un suflet și pe care Dumnezeu l-a dăruit cu o mare putere de vindecare. Bazată pe faptul că rugăciunea este prima modalitate de implorare a ajutorului lui Dumnezeu în caz de îmbolnăvire. Ea trebuie făcută din inimă, cu credință, smerenie, în orice vreme, în orice împrejurare cu nădejde în puterea iubirii lui Dumnezeu.

Mijloace folosite în sacroterapie: credință în puterea lui Dumnezeu, respectarea celor zece porunci, rugăciunea, participarea la Liturghie, spovada, pelerinaj, la locuri sfinte. Timpul ne-a relevat existența unor locuri încărcate de beneficitate: biserica din Ars, biserica "Notre Dame de la Gardé, în care s-au întâmplat vindecări miraculoase consemnate de Comitetul Medical Internațional. Iată care sunt criteriile Comitetului Medical Internațional conform cărora o vindecare este considerată miraculoasă: 1) să fie boală organică sau cu componentă organică; 2) să fie boală gravă, greu vindecabilă; 3) să fie netratată prin mijloace medicale; 4) vindecare instantanee; 5) vindecare completă; 6) vindecare definitivă.

2) Dietoterapia. Principii de dietoterapie naturistă în vederea creșterii imunității organismului.

Cum se manifestă scăderea imunității în general? Prin creșterea frecvenței infecțiilor respiratorii, infecțiilor streptococice, a herpesului recidivant, candidozei, giardiozei; prin favorizarea apariției alergiilor, a unor maladii degenerative, boli autoimune, tumori canceroase etc.

Ce contribuie la perturbarea imunității? Stresul psihic, dieta și în general modul de viață. Mecanisme de producere: producția în exces de radicali liberi; radicalii liberi sunt molecule generate de celule în urma expunerii la: toxine - radiații; virusuri - ionii pozitivi generați de ecranul TV și computere; bacterii - acetaldehida din fumul de țigară; fungi - acetaldehida produsă de ficat în urma consumului de alcool; consum de alimente râncede, prăjite, consum de nuci, alune prăjite, consum de alimente vechi, consum de uleiuri rafinate și margarină.

Poate fi influențată această afectare a imunității prin dietă? Da. În exces, radicalii liberi pot ataca celulele, producând condiții pentru dezvoltarea de tumori și pot accelera procesul de îmbătrânire, de aceea este important: să se reducă necesitatea producerii acestora prin scăderea incidenței stresului și toxinelor în modul de viață. Să fie neutralizați prin dietă, prin substanțe antioxidante. Substanțe antioxidante: 1) cele care conțin vitaminele E, A, C; 2) minerale: seleniu existent în corticala cerealelor care de obicei este înlăturată prin măcinare și separare a făinii albe de tărâțe; zinc existent din abundență în ciuperci, se află și în cereale, ouă și scoici; 3) bioflavonoide existente în varza proaspătă, ceapă, usturoi, vinete, cireșe, coacăze, lămâi, broccoli, ceai verde; 4) cisteina (aminoacid) existentă în ovăz, migdale, semințe de floarea soarelui, soia; 5) enzime (SOD vegetal) existentă în iarba de orz; 6) iarba de grâu și de orz, muguri, legume cu frunze verzi; 7) cereale și legume neprocesate; 8) ulei presat la rece; 9) semințe de in (patru linguri / zi, râșnite, ingerate o dată cu masa principală) sau preparate de seara cu 250 ml apă clocotită; a doua zi dimineața se strecoară și se consumă semințele pe stomacul gol.

Recomandarea medicului

1) Semințe de in se pot utiliza în cure de 3-4 zile / săptămână, timp de 3-4 luni, alături de sucuri de legume și fructe proaspete, pentru a favoriza astfel eliminarea toxinelor și excesului de radicali liberi, înlăturând în principal sindromul de oboseală cronică; 2) pulbere din iarbă de orz (câte o linguriță pulbere la mesele principale, cure); 3) pulbere coada calului, o linguriță înainte de micul dejun, cu ceai, miere sau iaurt, de trei ori pe săptămână, cure de 3-6 luni.

Dr. Lucia Amza, medic de familie

Lumina creștinului, septembrie 2002
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire