pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

În apărarea sănătății

Inapoi la cuprins Plante medicinale

Afinul

Vom începe, cu acest număr, o mică prezentare a plantelor medicinale în ordine alfabetică după denumirea populară cea mai utilizată.

În fitoterapie se utilizează frunzele și fructele acestui arbust ce crește în zona montană. Frunzele se culeg după recoltarea fructelor. Acestea, sub formă de ceai, sunt utilizate în principal în tratamentul diabetului zaharat, ele conținând substanțe ce scad glicemia. De asemenea, compușii activi din frunze mai au și efecte diuretice (cresc cantitatea de urină) și dezinfectant al tractului urinar, antidiareic, antihemoragic, anticataral, fiind utilizate și în enterocolite, diaree ușoară, adjuvant în infecții urinare, gută, reumatism, catar bronșic. Peste o linguriță de frunze uscate și mărunțite se toarnă o cană de apă fierbinte. Se acoperă și se ține la cald timp de 15-30 minute. Se beau 2-3 căni pe zi, neîndulcit în cazul diabetului zaharat.

Fructele se culeg la maturitate cu ajutorul unor instrumente speciale. Au acțiune astringentă și hipoglicemiantă, sunt bogate în provitamina A și vitamina C. Sunt utilizate în diaree ușoară, enterocolite de fermentație sau putrefacție, oxiuraza, diabet zaharat, infecții urinare. Se consumă proaspăt sau se prepară. O linguriță și jumătate de fructe zdrobite se pun în 500 ml de apă; se fierb aproximativ 30 de minute. Toată cantitatea se bea fracționat în trei reprize în decursul unei zile. Macerarea la rece: o linguriță și jumătate de fructe zdrobite se lasă în 400 ml de apă rece, la temperatura camerei, timp de opt ore. Toată cantitatea de macerat se bea în timpul unei zile în trei reprize.

Dr. Sorin Bolog

Lumina creștinului, mai 2005
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire