pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

În apărarea sănătății

Inapoi la cuprins

Sfatul medicului
Dr. Francisc Coșa

Varicele hidrostatic

Boala varicoasă este o afecțiune a sistemului venos al membrelor inferioare; este disgrațioasa și, în același timp, cauzatoare de mari complicații precum tromboflebita, edemul, ulcerul de gambă etc. Incidența afecțiunii este de circa 15-20% din populația adultă, femeile fiind cele mai afectată.

Simptomatologia constă din dilatații venoase, de obicei în timpul sarcinii, însoțite de dureri și edeme ale gambei.

Diagnosticul uzual al varicelor este relativ simplu, fiind bazat pe istoric, examen local și așa-zisa probă a garourilor. Actualmente, se adaugă și examenul Doppler. Cauza varicelor este așa-numita insuficiența ostială a venei safene interne care are drept urmare refluxul sângelui venos cu umplerea excesiva a venelor superficiale cu formarea unor dilatații venoase. Cauzele cele mai frecvente ale acestei slăbiciuni valvulare sunt: moștenirea genetică, sarcina, statul prelungit în picioare, eforturile fizice intense. De asemenea, boala varicoasă este favorizată de o serie de factori, precum băile prea fierbinți, expunerea îndelungata la soare, tocurile înalte, statul prelungit pe scaun, obezitatea. Complicațiile varicelor sunt deratitele, eczemele, ulcerațiile, tromboflebitele.

Prevenirea varicelor se poate face prin unele măsuri precum: practicarea sporturilor care favorizează circulația sanguina în zona membrelor inferioare (mersul pe jos, mersul pe bicicletă, înotul, sportul în general), purtarea de încălțăminte lejeră, prevenirea obezității, a statului prelungit în picioare etc.

Tratamentul medicamentos cuprinde administrarea de tonice venoase care reduce inflamația și edemul (Detralex, Ginkor Forte). Tratamentul medicamentos se aplică la cei predispuși la varice, la cei cu contraindicații operatorii, ca adjuvant pre și postoperator. Alte medicamente disponibile ar fi Liotonul, Hirudoidul. Scleroterapia venelor mici este adesea practicată. Tot venelor mici se adresează și terapia cu laser.

Tratamentul chirurgical se adresează majorității varicelor și constă în mai multe metode dintre care medicul o alege pe cea care se potrivește pacientului. În principiu, se practică crosectomia la care se adaugă excizia safenei interne și a pachetelor varicoase. Mai nou, se practică așa-zisa flebectomie, adică excizia venelor mici.

Mesagerul Sf. Anton, nov-dec 2004
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire