pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

În apărarea sănătății

Inapoi la cuprins MINTE SĂNĂTOASĂ ÎN CORP SĂNĂTOS

Psiho-igiena și psiho-profilaxia vârstelor critice
(Igienă mintală - prevenție sau profilaxie mintală)

Acești termeni sunt utilizați în literatura de specialitate, ca sinonimi, definind igiena mintală "ramură a igienei destinată să mențină sănătatea mintală și să asigure profilaxia nevrozelor și psihozelor, ocupându-se de factorii nocivi, cum sunt: surmenajul, șocurile emoționale, intoxicațiile, alcoolismul etc. și asigurând depistarea precoce a predispozițiilor".

Bolile psihice (ca și cele somatice) pot apărea oricând în cursul vieții. Există perioade în care riscul de îmbolnăvire psihică este sporit, datorită unor împrejurări interne sau externe, atunci când în organism se produc transformări importante, care dereglează mecanismele homeostatice și homeodinamice menite să asigure conservarea și dezvoltarea organismului.

Vulnerabilitatea față de stresurile vieții este mai mare în anumite perioade (copilărie, pubertate și adolescență, presenescență și senescență).

1. În copilărie, deprinderile fiind insuficient consolidate, atitudinile abia întipărite, structurile comportamentale în exces de formare, ele sunt foarte fragile și ușor sfărâmate.

Este perioada în care factorii familiali sunt hotărâtori, de ei depinzând evoluția sanogenetică a copilului.

Relațiile dintre cei doi părinți (armonioase, tensionate, conflictuale sau inexistente), relațiile dintre părinți și copii (normale, afectuoase, protectoare, hiperprotectoare, autoritare, dure, carențiale afectiv prin absența mamei), influențează în mod hotărâtor dezvoltarea psihică a copilului. De aceea, la această vârstă, măsurile educative de psiho-igienă și psiho-profilaxie trebuie focalizate asupra eventualelor disfuncții ale sistemului familial, care pot duce la reacții ostile, agresive, de indisciplină, la tulburări comportamentale, sau la inhibiție, apatie, negativism.

Copilăria, în special preșcolaritatea, reprezintă o perioadă în care se pun temeliile unor tulburări-psihice, care vor deveni ulterior, manifeste, organizându-se, treptat, în etapele evolutive următoare.

2. Pubertatea și adolescența, perioadă între 12 și 20 de ani, constituie una dintre etapele cele mai dificile ale vieții, individul trebuind să facă față unor dereglări homeostatice caracteristice acestei perioade de creștere rapidă și profunde schimbări în funcționarea organismului sub influența modificărilor hormonale survenite.

Dacă pubertatea reprezintă în viața omului o "revoluție" biologică, adolescența este o "criză" preponderent psihologică.

Adolescența, în general, este perioada tatonărilor, a încercărilor nesfârșite, care toate au un singur scop: pregătirea adolescentului pentru viața adultă.

În ea se încrucișează apucăturile naive ale copilăriei cu tendințele serioase ale adultului, primele pentru a fi înlocuite, cele de al doilea, pentru a fi însușite. Întreaga structură psihofizică a adolescentului prezintă o lipsă generală de stabilitate în orice direcție.

Un criticism extrem caracterizează latura sa intelectuală; adolescentul nu mai primește nimic fără a trece prin judecata proprie. Ei încep să disece și să analizeze cunoștințele și ideile vechi, alegând din ele pe acelea care li se par mai verosimile și se avântă cu tot elanul în căutarea de idei noi.

În viața afectivă, datorită maturizării instinctului sexual, se întâmplă o întreagă revoluție. Afecte și emoții care până aici erau într-o stare latentă, izbucnesc cu toată tăria lor. Schimbările organice, care sunt în legătură cu funcțiile genitale, dau o putere atât de mare afectelor, încât adesea emoțiile se confundă cu senzațiile.

Egoismul copilăriei este înlocuit cu tendințele sociale de simpatie, sub diferite forme de iubire, prietenie etc.

Sistemul educațional în ansamblu, bazat în special pe interdicții (impuse de familie, școală, biserică, societate), are un caracter generator de conflicte între pulsiuni și realitatea ce oferă condiții favorabile satisfacerii lor.

Interdicțiile exagerate din familie și școală pot genera efecte patologice, ducând la o dezvoltare nesănătoasă a adolescentului.

În vederea promovării sănătății psihice a adolescentului, solicităm participarea familiei, școlii, bisericii, presei, radio-ului și televiziunii.

Psihologia afectivității, inclusiv educația sexuală, joacă un rol de prim ordin în formarea personalității adolescentului. Tulburările cele mai frecvente sunt stările nevrotice și în special sindroamele asteno-nevrotice de suprasolicitare, provocate de stresul informațional.

Acțiunea medicului și psihologului trebuie să intervină în aceste momente critice, pentru a evita dezvoltarea patologică a conflictelor și a favoriza descărcarea pozitivă a tensiunilor. Nu este o acțiune deloc simplă, implicând participarea unei serii întregi de factori din mediul familial, al relațiilor cu prietenii, îndeosebi cu cei de sex opus.

3. Presenescența (45-60 de ani). Climacteriul marchează mai mult sau mai puțin, în funcție de unele particularități individuale și diferențe de sex, începutul procesului de involuție, exprimat prin dereglări ale mecanismelor homeostatice, traduse pe plan subiectiv prin senzația diminuării forțelor fizice și psihice, resimțite de individ în activitatea sa obișnuită.

Simptomele nevrotice preexistente se exacerbează. Apar stări anxioase, ipohondrice, manifestări de gelozie patologică, mergând până la delir sau depresii reactive.

Tabloul acestei vârste critice, și așa destul de încărcat, este complicat și mai mult de incidența extrem de ridicată în această perioadă a unor boli care aduc evidente prejudicii capacității de muncă și calității vieții: bolile cronice degenerative, bolile aparatului respirator și cardio-vascular.

Sindromul mai des întâlnit este cel depresiv, pe fondul căruia pot apărea idei suicidare.

Senescența sau vârsta a treia începe după 65 de ani și este un fenomen biologic general, care se manifestă la toate nivelurile de integrare a organismului.

Desigur că nu toți oamenii ajung la aceste situații limită și că există unii care, în aceste perioade critice (presenescență și senescență), au o evoluție mai normală, parcurgându-le fără tulburări psihice importante sau cu tulburări tranzitorii, reușind să înfrunte și să înlăture stresurile și tensiunile ce apar în mod firesc în decursul involuției.

Dintre mijloacele psiho-profilacticese recomandă efectuarea unei munci utile care să-i aducă satisfacții, să-i dezvolte încrederea și respectul pentru el însuși, dezvoltându-și capacitatea critică cu privire la propriul comportament și să accepte cu mai multă seninătate noua sa condiție existențială.

Dr. Jeni Stanciu
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire