pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

În apărarea sănătății

Inapoi la cuprins MINTE SĂNĂTOASĂ ÎN CORP SĂNĂTOS

Igiena copilului

A avea copii este dorința oricărei femei sănătoase. Aforismul "femeia se realizează prin căsnicie și devine fericită prin maternitate" este adevărat. Oricare ar fi nivelul de cultură, profesie, orice idealuri ar avea femeia, în timpul sarcinii și alăptării, îndatoririle de mamă trec pe primul plan, toate celelalte obligații - profesionale, sociale - se fac cu eforturi considerabile. Și de multe ori, aceste eforturi trec neobservate de familie, chiar de soț, determinând stări conflictuale și fiind surse de epuizare fizică și psihică a viitoarei mame.

O femeie gravidă, care are obligații de serviciu, sociale, gospodărești și de îngrijire încă a altor copii, este demnă de toată admirația și considerația celor din jur. Dorința sănătoasă de a avea un copil înseamnă curajul de a-l primi și accepta așa cum va fi el - fără preferință de sex, fizic, fire -, precum și datoria de a-i crea condiții corespunzătoare de viață.

Recuzarea sau amânarea sarcinii din motive economice sau de comoditate, are de multe ori consecințe nefaste, prin metodele utilizate, asupra femeii înseși, ca și asupra viitorului copil (prematuritate, malformații). O bună pregătire psihic-educațională a mamei este absolut necesară pentru viața și sănătatea copilului.

În cele ce urmează, vom prezenta noțiuni legate de creșterea, dezvoltarea și îngrijirea copilului, de la naștere până la perioada de adolescență.

 

1. Primul an de viață: se diferențiază:

- perioada de nou născut (0-30 de zile), când prioritate au problemele de alimentație (naturală, artificială, mixtă), iar îmbolnăvirile pot duce la agravarea rapidă, necesitând intervenție de urgență;
- perioada de sugar mare (3 luni-1 an), când adoptarea mediului este mai ușoară în condițiile în care diversificarea alimentației este corectă, îngrijirea corespunzătoare și factorii naturali sunt folosiți rațional pentru călirea organismului și instalarea unor bune mecanisme de apărare imunologică, când trecerea de la viața intrauterină la cea extrauterină impune măsuri deosebite de îngrijire.

Pentru aprecierea stării de sănătate a noului născut și sugarului, se pot folosi următoarele criterii:

- durata de gestație; - modul în care a decurs nașterea; existența malformațiilor congenitale;
- dezvoltarea somatică (greutate, lungime, toleranță digestivă, dezvoltarea psihomatică, rezistența la infecții).

Nou-născutul la termen prezintă următoarele caracteristici morfologice: talia medie 50 cm, sub 47 cm fiind prematur; greutatea 3000-3500 g, caracteristică nou-născutului la termen, subponderalii situându-se între 2500-3000 g, iar prematurii sub 2500 g; perimetrul cranian 34-35 cm, iar cel toracic 32 cm; țesutul adipos subcutanat bine dezvoltat; pielea lucioasă, roz-deschisă, lanugoul (părul fin care cade repede după naștere) se găsește numai pe umeri și cel mult pe frunte; unghiile ajung sau depășesc pulpa degetelor; cartilajele nasului și pavilioanelor urechii sunt palpabile; testiculele coborâte în scrot la băieți, iar la fetițe labiile mari acoperă pe cele mici; reflexele de supt și înghițit prezente; vocea viguroasă.

Perioada de nou-născut este caracterizată de:

- scăderea fiziologică în greutate, între prima și a 4-a zi, fiind de 3-10 %, în medie 6 % din greutatea la naștere. Recuperarea începe din ziua a 5-a, atingând greutatea de la naștere între a 12-a - a 14-a zi;
- icterul fiziologic - colorația icterică a tegumentelor - apare între a 2-3-a zi, se accentuează până în a 4-a - a 5-a zi și nu este însoțit de modificarea de culoare a scaunului și urinei, chiar dacă copilul este mai somnolent și suge mai greu. Dispare în a 2-a săptămână;
- criza genitală apare în a 3-a - a 4-a zi sub forma unei tumefieri a glandelor mamare cu sau fără secreție vaginală lăptoasă, secreție mică sângerândă sau mucoasă la fetițe și mărire de volum a testiculelor la băieți.

Perioada de sugar, caracterizată în principal pe ritmul intens de creștere staturo-ponderală (triplarea greutății la sfârșitul primului an și creșterea taliei cu 20 cm), precum și a dezvoltării sale psiho-motorii (prin maturizarea sistemului nervos și dezvoltarea organelor de simț), făcând posibile mișcările coordonate, voluntare și definirea personalității psiho-afective a lui.

Creșterea și dezvoltarea armonioasă a sugarului este condiționată de o serie de factori interni (funcția normală a tuturor organelor și sistemelor) și externi (alimentația, îngrijiri igienice, condiții de mediu, călirea organismului).

Criteriile de apreciere a dezvoltării somatice a copilului sunt: greutatea, creșterea în lungime și dezvoltarea craniului.

Greutatea. În primele 4 luni copilul crește cu aproximativ 150 g pe lună, astfel că la sfârșitul lor își dublează greutatea de la naștere; în următoarele 4 luni creșterea medie a greutății este de 500 g/lună, iar în ultimul trimestru de aproximativ 250 g pe lună, astfel că la 1 an își triplează greutatea de la naștere.

Cântărirea periodică a sugarului este esențială pentru urmărirea dezvoltării sale, efectuându-se la domiciliu sau la dispensare, în condiții adecvate.

Creșterea în lungime - talia -, se măsoară lunar de către o persoană competentă. Valorile ei urmează o scară regulat ascendentă, însumând, în medie, 70 cm la sfârșitul primului an.

Dezvoltarea craniului este urmărită prin măsurarea perimetrului și a fontanelei anterioare. Perimetrul cranian crește mai mult în primele 6 luni, de la 35 cm la 42 cm și mai lent apoi, atingând la 1 an 46-48 cm. Fontanela anterioară, situată între osul frontal și cele două parietale, are un diametru anterioro-posterior de 3-5 cm la naștere, se închide treptat între 12-18 luni.

Se mai măsoară perimetrul toracic și cel abdominal.

Erupția dentară urmează o anumită ordine, în funcție de vârstă, dar abaterile nu oglindesc întotdeauna o tulburare reală a stării de sănătate.

Dezvoltarea psihomotorie a sugarului este condiționată, în primul rând, de integritatea și maturizarea morfologică și funcțională a sistemului nervos, în decursul primului an de viață, dar și de condițiile de igienă și îngrijire: alimentația, călirea, educația, ca și de frecvența și gravitatea îmbolnăvirilor, chiar a celor care nu afectează direct sistemul nervos.

Din punct de vedere motor, în primul an de viață, copilul ajunge de la poziția de decubit dorsal, fără control postural, la stațiunea bipedă și mers, parcurgând mai multe etape. Aceste etape trebuie ținute sub control prin examen periodic, urmărindu-se: poziția spontană în pat, reflexele, posibilitățile de mișcare și control postural.

Abaterile de la schema normală trebuie luate în considerare, coroborate cu celelalte aspecte ale dezvoltării copilului, pentru a lua cele mai bune măsuri de recuperare, cât mai precoce.

De asemenea, dezvoltarea psihică este etapizată în funcție de vârstă, urmărindu-se reacția la mediu, comportamentul psiho-afectiv, adaptativ, reacția la separare, dezvoltarea limbajului și raporturile sale față de jocuri și jucării care-i definesc cel mai bine personalitatea.

Astfel, noul-născut stă în decubit dorsal, are mișcări dezordonate, prezintă reflexele de deglutiție și supt, de orientare spre mirosul de lapte și reflexe motorii numite arhaice, ce trebuie căutate: mers, tonic cervical, de apucare, se manifestă psihic numai prin plâns în relații cu senzațiile neplăcute.

La 1 lună persistă reflexele noului născut, așezat cu fața în jos ridică scurt timp capul, fixează și urmărește scurt timp mișcarea unui obiect din câmpul vizual pe o distanță mică, încetează plânsul la auzul vocii mamei. Sugarul de 2 luni are reflexele arhaice mult atenuate, ele încep să se șteargă treptat, așezat cu fața în jos, ridică capul sprijinindu-se în mâini și coate, urmărește obiectele în mișcare din câmpul vizual, mult mai bine. Începe să zâmbească mamei și persoanelor apropiate.

La 3 luni, culcat pe spate prezintă mișcări necoordonate de apucare; așezat cu fața în jos, ridică și ține capul bine, urmărește cu plăcere imaginile mobile, își recunoaște anturajul apropiat, se bucură la vederea mamei, apar sunetele guturale, întâmplătoare.

La 4 luni, își ridică umerii și capul din poziția culcat pe spate, întinde mâna către obiectele din câmpul său vizual, se întoarce singur de pe abdomen pe spate, urmărește bine obiectele sau persoanele aflate în mișcare, deosebește și recunoaște bine persoanele din anturajul apropiat, râde și gângurește ca răspuns la stimulare; îi crește interesul pentru jucării, îi plac jucăriile care sună.

Sugarul de 5 luni - 6 luni nu mai prezintă reflexele arhaice, apucă, cercetează și duce la gură orice obiect, așezat în șezut stă singur câteva momente, recunoaște vocea mamei, îl interesează persoanele din jur, ca și propria persoană (imaginea sa din oglindă), râde în hohote și emite strigăte de bucurie, este activ la joc, este interesat de forma și culoarea jucăriilor.

La 7-8 luni, copilul se ridică singur în poziție șezândă, se târăște pentru a se deplasa, învață mișcarea de adunări (își adună jucăriile în farfurie), bate cu lingurița în masă, învață mișcarea de aruncare, respinge persoanele care nu-i plac, răspunde inconstant la numele său, îl amuză să-și arunce jucăriile din pat, să facă zgomot, lovindu-le.

La 9 luni, se ridică singur în picioare, stă sprijinit de marginile patului, dar nu știe să se reașeze, manifestă inițiativă în relațiile cu cei din jur prin zâmbet, oferirea unei jucării, poate fi învățat să înceapă să-și controleze sfincterele pentru emisia de urină și scaun, începe să înțeleagă negația, interdicția, pronunță bine câteva bisilabe, este interesat de jucăriile mai complicate, învață să bea din căniță.

La 10-11 luni el participă activ la jocuri, se ridică singur și se reașază, bea din cană și învață să mânuiască lingura, merge sprijinit, repetă cuvintele foarte simple ale adultului.

La vârsta de 1 an, copilul merge singur, aflat în picioare se apleacă pentru a lua o jucărie, imită adultul, are un vocabular de 7-15 cuvinte simple, în funcție de educație și posibilități individuale.

Dacă sugarul este examinat periodic se poate observa la timp orice abatere, mai mare sau mai mică, de la schema expusă, astfel încât medicul poate lua măsurile cele mai indicate de remedieri, de recuperare a unei eventuale întârzieri a dezvoltării psihomotorii.

Îngrijirile acordate copilului în primul an de viață

În maternitate, îngrijirile sunt acordate de persoane avizate, ele vor fi amintite pe scurt:

- legarea, secționarea și pansamentul cordonului ombilical;
- profilaxia oftalmiei;
- examenul clinic pentru stabilirea stării de sănătate a copilului la naștere, evaluarea rapidă a scorului Apgar, pentru urgente intervenții de necesitate;
- cântărirea, măsurarea noului-născut;
- toaleta cavității bucale, a tegumentelor, a nasului și a ochilor, atunci când au secreții;
- înfășarea și termometrizarea.

La domiciliu, îngrijirile sunt acordate de părinți, sub îndrumarea personalului de ocrotire.

Primele cunoștințe pe care trebuie să le aibă aceștia, sunt legate de căile de transmisie și modul de îmbolnăvire în afecțiunile pielii, tubului digestiv și aparatului respirator, precum și de răsunetul lor asupra dezvoltării ulterioare a copilului și de modul în care pot fi evitate.

Și știind că germenii diverselor îmbolnăviri se află în praf, murdăria secreției nazale, salivare etc. sau excreției - scaun, urină -, mama trebuie să asigure o curățenie perfectă atât copilului, cât și mediului său de viață.

 

Camera copilului

Spațiul ce va fi afectat copilului, trebuie stabilit încă înainte ca mama să nască. Patul și trusoul intim trebuie pregătite de părinți încă înainte de sosirea de la maternitate a copilului. Ideal este ca, încă de la început copilul să doarmă singur în cameră; cum puține familii își pot îngădui aceasta, trebuie ca în orice caz, în camera comună copilului și părinților, televizorul să lipsească, de asemenea nu au ce căuta musafirii sau copiii mai mari.

Dacă condițiile familiei sunt precare și încăperea respectivă servește și de bucătărie, aceasta va fi aerisită cât mai des. Vara, copilul să fie ținut afară cât mai mult. Când există totuși posibilitatea, camera copilului trebuie să fie cea mai luminoasă, însorită, ușor de aerisit, orientată spre sud sau răsărit, spre grădină, nu spre stradă.

Podeaua curată, ușor de spălat; pereți lavabili, ușor de întreținut; mobilier redus; accesorii simple pentru a nu acumula praf. Un pat, masa de înfășat cu sertarele pentru lenjerie, masă cu două scaune, un cântar, o cădiță, un lighean pentru spălatul pe mâini a persoanei care îngrijește copilul. Jucării puține, din material ce se poate spăla, potrivite cu vârsta copilului, iar medicamentele să fie într-un dulăpior, sub cheie. Temperatura optimă 20 grade. Ferestre deschise cât mai mult, dar cu plase pentru țânțari și muște. În lipsa lor, măcar tifon peste pătuț.

Curățenia se face zilnic, cu ajutorul unor cârpe umede.

Îmbrăcămintea sugarului trebuie să corespundă cerinței de a fi adaptată temperaturii ambiante, să apere copilul de încălzire sau răcire, să protejeze tegumentele și să regleze eliminarea apei prin transpirație fiziologică. Ea își poate îndeplini acest rol numai dacă este confecționată din material potrivit sezonului: bumbac subțire vara, bumbac gros sau lână iarna, croită pe măsura corectă și cusută astfel încât să nu-l stânjenească.

Pentru noul-născut, trusoul minim trebuie pregătit până prin luna a 7-a (nașterile premature fiind destul de frecvente). Hainele să fie cât mai simple și mai economice, ușor de întreținut, mai puțin sau de loc ca obiecte de podoabă și în mod deosebit să corespundă scopului de a proteja copilul. Ele pot fi confecționate chiar de mamă, iar acolo unde condițiile materiale sunt modeste, folosirea materialelor din rufe vechi, bine spălate, fierte, este chiar indicată pentru capacitatea de absorbție și permeabilitatea lor mai bună. Lâna nu se folosește pentru îmbrăcămintea în contact direct cu pielea.

Îmbrăcămintea sugarului se încheie cu șireturi de pânză sau cu nasturi, în nici un caz agrafe, să fie de culoare deschisă, ușor de spălat și călcat. Ea trebuie să cuprindă: cămășuțe și pieptărașe - 6-10; scutece de mărimi și materiale subțiri diferite 70/70 cm și 80/80 cm din finet, de 75/90 cm, în total 24-30, pantalonași 8-10 buc. (sugarul cu picioarele lăsate libere, având scutec sau tampon absorbant sub pantalon, se va putea mișca în voie, dezvoltându-și musculatura și capacitatea de coordonare a mișcărilor). Materialele plastice izolante pot fi folosite numai scurt timp, de 2-3 ore, în timpul plimbării și nu în rest.

Jacheta de lână, trebuie îmbrăcată peste pieptăraș, atunci când condițiile o cer. Papucii (botoșeii), trebuie tricotați din bumbac, lână sau croiți din pânză. Scufițele (bonețelele 2-3 buc.) se poartă numai în anotimpul rece, numai afară și nu în casă și la nevoie, peste ea căciulița de lână.

Bărbița (baveta - 6 buc.), necesară mai ales sugarilor cu regurgitații, se confecționează din pânză simplă și prinsă cu un șiret care o fixează la baza gâtului. Batistele, 4-6, din pânză simplă, mărime 30/30 până la 60/70 cm., folosesc la ștergerea copilului la gură, protecția pernuței și a cearșafului față de regurgități.

Sacul pentru dormit, necesar în anotimpul rece, este confecționat din stofă, cu o căptușeală de vatelină, îmbrăcat cu finet sau molton, demontabilă prin nasturi sau fermoar și deci, ușor de spălat.

Așternutul de pat asigură odihna copilului și trebuie să corespundă cerințelor de igienă. El cuprinde: salteaua din țesătură compactă, umplută cu materiale ieftine, igienice, ușor de spălat și de întreținut; cearșafurile din pânză, îmbracă salteaua, pătura, sunt frecvent schimbate și spălate, numărul lor fiind măcar 3; mușamaua, de măsura saltelei, așezată între saltea și cearșaf și una mică de 40/40 cm peste cearșaf, subțire, din material plastic, acoperită cu un scutec de finet.

La sugar și copilul mic, perna nu este necesară. Dacă părinții o doresc totuși, ea să fie mică și umplută cu iarbă de mare, burete de plastic etc. Plăpumioara, din molton, satin sau stambă, trebuie capitonată cu un strat subțire de vată sau lână sau pături subțiri, moi, pentru sugari.

Îngrijirea lenjeriei, adică spălarea și uscarea ei, trebuie să respecte normele de igienă: vasul de înmuiere a ei să fie emailat, de zinc sau material plastic; vasul de fiert separat, se folosește săpun special sau detergent lichid, solid, fulgi de săpun. Clătirea rufelor sugarului se face cu multă apă, de la călduță la rece, iar uscarea, în măsura în care se poate, la aer și soare, pe sârme curate; niciodată însă în camera copilului. Ele se verifică apoi, separându-le pe cele rupte ce se repară, apoi se calcă și se așază ordonat. Nici o mamă nu trebuie să devină superficială în problemele de igienă ale sugarului, atât a mediului și îmbrăcămintei sale, cât și a lui însuși.

Baia sugarului este forma ideală de îngrijire a tegumentelor. Ea curăță pielea, dar și stimulează circulația și funcțiile pielii, dă aspectul proaspăt și plăcut al copilului bine îngrijit. Ea se face zilnic, de obicei seara - baia are și efect calmant -, în camera încălzită la 20-22 grade, fără curenți de aer (ferestre închise) și apa încălzită la 36,5-37 grade, trebuie să acopere umerii copilului așezat în poziție semișezândă. La îndemână mama pregătește cearșaful de baie întins pe masa de înfășat sau pe pătuțul copilului o mănușă sau o bucată de pânză curată și un săpun adecvat pentru copil, rufăria curată, de schimb, o cutie cu comprese de tifon, ulei fiert într-o sticluță sau un preparat standardizat, pudră de talc, un unguent adecvat, infuzie de mușețel, pieptenul și peria de cap, forfecuța de unghii vas pentru rufăria murdară.

Cădița de baie este folosită strict numai pentru aceasta, întreținută perfect curată, opărită regulat.

Pentru a deveni o rutină plăcută, atât pentru mamă, cât și pentru copil, tehnica îmbăiatului trebuie însușită de mamă foarte corect, de la primul copil, la prima baie. Se dezbracă copilul, rufele murdare se pun în vasul pregătit, se curăță tegumentele sugarului de eventuale materii fecale. Apoi se ia copilul pe antebrațul stâng, sprijinindu-i ceafa și spatele copilului în timp ce palma mâinii îi cuprinde umărul stâng cu degetele în axilă, iar policele deasupra umărului. Cu mâna dreaptă se susține regiunea fesieră sau se cuprind picioarele copilului și este introdus încet în apă, întâi cu membrele inferioare. Apoi acestea se lasă libere și cu mâna dreaptă se spală copilul, susținut, în continuare, pe antebrațul stâng. Se începe cu capul, care se săpunește dinspre frunte spre ceafă, apoi se clătește, fără a intra apă în ochi sau urechi.

Urmează gâtul, brațele, mâinile, toracele, abdomenul, membrele inferioare. Se spală apoi spatele, menținând copilul în aceeași poziție sau întorcându-l pe antebraț cu fața în jos, dar nu în apă. După clătire, sugarului mai mare i se poate face un duș călduț.

Baia durează 3-5 minute în primele luni și 6-8 minute după 8 luni, după care este scos pe cearșaful de baie cu care se învelește, ștergându-l ușor, prin tamponare, nu prin frecare.

Se trece apoi, la spălarea ochilor, curățarea nasului și toaleta urechilor, folosind tampoane mici de vată, bețișoare speciale, cu multă atenție și delicatețe. Părul se perie zilnic cu perie personală, mică, moale. Eventualele cruste se înlătură prin ungere seara cu uleiul propriu, apoi dimineața prin pieptănare și periere.

Înfășatul să nu fie strâns. Boneta se folosește numai pentru 1-2 ore, după baie, când atmosfera este mai rece. Și în primul an de viață, călirea organismului prin factori naturali este deosebit de importantă. Ea crește rezistența și capacitatea de adaptare a corpului la variațiile factorilor fizici și biologici ai mediului. Ea se aplică tuturor sugarilor: eutrofici, sănătoși sau cu dezvoltare deficitară și aflați în perioade de convalescențe după diverse afecțiuni.

Aerul, lumina, soarele, apa sunt factori fizici naturali folosiți, după anumite reguli de bază: aplicare treptată ca durată și intensitate, se face încă din primele zile de viață, este continuă, sistematică, folosind factorii fizici în complex, individualizat pentru fiecare copil în raport cu vârsta, starea de sănătate, modul cum reacționează copilul.

Aerul se folosește pentru călire, prin: aerisirea corectă a camerei, vara aproape toată ziua, iarna câteva minute la fiecare 2 ore; temperatura camerei să nu scadă mai mult de 3 grade și aceasta din chiar primele zile de viață; scoaterea la aer a copilului, vara de la 2 săptămâni de viață iarna de la 4 săptămâni, începând cu câteva minute de plimbare până la 2-3 ore vara, 30-40 minute iarna, repartizate în 2 reprize și numai vântul cu praf, viscolul, ceața, frigul umed și gerul excesiv pot fi motive de renunțări.

În timpul plimbării să se evite locurile aglomerate, mijloacele de transport în comun, locurile cu praf și îmbrăcămintea să fie corespunzătoare. Băile de aer trebuie aplicate sugarului după a 3-a lună de viață, la început în cameră cu o temperatură de 20-22 de grade, 1-2 minute, ajungând până la 1 - ? oră. Vara băile de aer pot fi făcute afară, la temperatura de 20-23 de grade, la umbră și atmosferă liniștită, prin dezbrăcare progresivă, urmărind atent reacția copilului.

Radiațiile solare folosite pentru călire stimulează circulația sangvină, mărește rezistența la infecții, favorizează, prin radiațiile ultraviolete, formarea în piele a substanțelor active și astfel previne sau tratează rahitismul. Expunerea se face prudent, progresiv în perioada în care puterea lor nu este prea intensă, pentru că reacțiile negative sunt numeroase: eritem, deshidratări, șoc caloric, iar contraindicațiile există; de aceea, medicul trebuie consultat în depistarea lor.

Se fac serii de 25-30 de ședințe, separate prin pauze de 2-3 săptămâni.

Apa este factorul care reglează vasomotor pielea, prin stimulare termică. Baia simplă până la 6 săptămâni, apoi răcirea ei treptată până la 33 de grade, la vârsta de 1 an, stropirea cu apă mai rece decât a băii cu un grad după baie, de la vârsta de 6-8 săptămâni sau fricțiunile trunchiului și membrelor cu o mănușă înmuiată în apă călduță - 33-35 de grade, constituie formele sub care se poate folosi acest factor fizic în procesul de călire a organismului sugarului.

Alături de regimul corect de viață, îngrijirea igienică, folosirea factorilor naturali de călire, cultura fizică prin masaj și exerciții fizice asigură dezvoltarea armonioasă a sugarului. Sugarul sănătos se mișcă atât de mult, încât este necesar să fie asistat doar atunci când el încearcă o anumită mișcare. El nu trebuie oprit, dar nici forțat. Copilul sănătos își alege și își reglează singur timpul și măsura unei anumite mișcări.

Dintre exercițiile pe care mama le face sugarului se menționează: culcarea pe abdomen, poziția de înot, susținerea mișcărilor din picioare, exerciții de târâre, încrucișarea membrelor superioare, exerciții de așezare-culcare, exerciții de stat în picioare și de pășire, toate făcute cu prudență, fără a obosi sugarul și să fie alese în funcție de vârsta și mișcările spontane ale sugarului.

Și am ajuns și la cel mai important aspect al îngrijirii sugarului - alimentația - factor care condiționează însăși viața, de calitatea și cantitatea ei depinzând dezvoltarea morfo-funcțională a copilului, starea generală și capacitatea de reacție a organismului său.

Alimentația sugarului prezintă particularități, neîntâlnite la alte vârste, de aceea orice mamă trebuie să ceară sfatul persoanelor autorizate: cadre de ocrotire, medic pediatru, pentru a evita greșeli ce ar aduce prejudicii grave dezvoltării și sănătății sale.

Alimentația naturală constă din hrănirea exclusivă a sugarului cu lapte de mamă în primele 4-5 luni de viață, după care diversificarea - introducerea treptată a altor alimente - este absolut necesară, menținându-se în paralel și laptele matern, progresiv scăzut, astfel că la aproximativ 9 luni el poate fi înțărcat.

Laptele mamei, prin compoziția lui, este alimentul perfect adaptat posibilităților digestive și nevoilor nutriționale ale copilului sănătos în primele luni de viață. El este aliment "viu", care conține fermenți, hormoni și anticorpi proprii speciei umane, conferind copilului rezistență la infecții.

Laptele mamei conține proteine, cazeină, alfalactalbumină, glucide - lactoză, oligozaharide -, glicoproteine, lactotransferine, lipide - acizi grași saturați și mai ales nesaturați, substanțe minerale: calciu, fosfor, fier, cupru, sodiu, potasiu, clor, oligoelemente; vitamine - vitamina A, B1, B2, PP, B6, acid pantotenic, B2, C, D, E, K, enzime și factori ai dezvoltării florei enbiotice, care împiedică astfel dezvoltarea florei microbiene patogene.

Declanșarea secreției mamare se face în momentul nașterii, sub influența hormonului hipofizar, prolactina, sub formă de "colostru" în primele 4-5 zile, în cantități mici, dar suficiente pentru nevoile noului născut; din a 2-a - a 3-a zi, are loc transformarea lui în lapte, moment cunoscut sub numele "furia laptelui", caracterizat prin înțepături și dureri locale mamare și modificări ale stării generale: subfebrilitate, nervozitate, cefalee. Cantitatea de lapte secretat: 1,5-2 l/zi, nu depinde de aspectul și volumul glandei mamare, ci de multipli factori personali și de mediu, greu de definit.

De multe ori, instalarea și reglarea secreției lactate este tardivă, cunoaște variații cantitative, încât mama nu trebuie să renunțe la această perfectă formă de alimentație, care presupune punerea copilului la sân sau administrarea laptelui de femeie cu lingurița, pipeta sau biberonul.

Toaleta mâinilor și sânilor mamei, schimbarea copilului și așezarea lui la sân, fac din această alimentație prima formă de integrare în societate, pentru care copilului îi este necesară dragostea de mamă, iar mamei sentimentul de dăruire.

Primele picături de lapte se aruncă, apoi, așezată într-o poziție relaxantă, mama oferă copilului sânul, făcând cu indicele și policele o ușoară presiune asupra areolei, care bombează și așezându-i mânuțele pe sân, îl educă încă de la început să participe la actul hrănirii. În timpul și la sfârșitul suptului copilul este ajutat să eructeze (scoate pe gură aerul înghițit), i se vorbește pentru a-l obișnui cu vocea și prezența ei, dar se evită zgomotele: uși trântite, radio, voci ridicate etc., pentru a nu-i crea alte preocupări care-i stânjenesc hrănirea; apoi este culcat.

Alimentația naturală, pentru care trebuie să opteze toate mamele, durează, în general, 3-4 luni, când începe diversificarea și se administrează actualmente după regula "la cerere". Mama care alăptează trebuie să țină cont de regulile igienice de viață: igiena mediului, igiena personală, plimbări în aer liber, dozarea rațională a eforturilor fizice și a perioadelor de odihnă, asigurarea mediului cald, relaxant, cu evitarea traumelor psihice de orice fel, interzicerea fumatului și a consumării băuturilor alcoolice, să aibă un aport suficient de lichide la mese și între mese: un plus de 1-1,5 l/zi față de rația obișnuită; un consum moderat și nu exagerat de lapte de vacă și un consum crescut de sucuri naturale de fructe, crudități; evitarea condimentelor, a conservelor și a alimentelor care uneori accentuează tulburările digestive ale copilului: fasole, mazăre.

Femeia care alăptează are nevoie de un surplus de aproximativ 1000 cal. /zi, iar dintre substanțele alimentare, necesarul de proteină este mai mare cu 1 gr-20 g/zi. De asemenea, se va controla aportul alimentar și artificial de vitamine: A, D, B, C.

Se va evita instituirea unui regim alimentar rigid, cu multe restricții, în general, nejustificate, dar care pot favoriza hipogalactia.

Dintre incidentele și accidentele alimentației naturale, se notează: regurgitațiile (eliminarea pe gură, imediat după supt, a unei cantități mici de lapte nemodificat), pot fi evitate ajutând copilul să eructeze în timpul și după supt; vărsăturile, traduc fie o greșeală de tehnica alimentației - mama nervoasă, copilul nu eructează, suge lacom -, fie supraalimentația, fie o boală intercurentă - diareea, rinofaringita etc. - sau ca simptom major în alte afecțiuni digestive: spasm piloric, de exemplu. Oricum, necesită consultarea medicului.

Colicile abdominale necesită numai corectarea tehnicii de alimentare, rareori sedative sau alte preparate. Anorexia apare mai ales la sugarii nervoși, cu colici abdominali, crescuți într-un mediu neprielnic psihic: copil nedorit etc.

Constipația necesită doar în a ajuta formarea unor reflexe bune ale ritmului de golire a conținutului intestinal, diversificarea alimentației rezolvând-o oricum.

Supraalimentația și subalimentația, trebuie corectate pentru o bună dezvoltare a copilului.

Diareea postprandială constă din emisia de scaune frecvente, semilichide sau grunjoase, uneori cu mucus, verzi, explozive, cu mult gaz în timpul suptului sau imediat după aceea, însoțite de colici abdominali, țipete, agitație. Ea nu necesită măsuri deosebite, permite buna dezvoltare a sugarului și se vindecă spontan la 4-5 luni.

Alimentația mixtă este definită ca fiind aceea în care laptele mamei, insuficient cantitativ, este completat cu un preparat de lapte de vacă. Administrat prin metoda complementară sau alternativă, în funcție de posibilitățile și de hipogalactia mamei. Cantitatea necesară se stabilește efectuând proba suptului pe 24-48 de ore, de către un cadru specializat, ținând cont de vârsta și greutatea copilului.

Alimentația artificială constă din hrănirea unui sugar cu preparate din lapte de vacă, la vârsta când el trebuie să primească numai lapte matern. Dificultățile legate de obținerea laptelui de vacă de bună calitate, proaspăt, de la animale sănătoase, recoltat, transportat și păstrat în condiții riguros igienice, explică preferințele pentru laptele praf, cel puțin în lunile călduroase ale anului. Asepsia alimentului, ușurința preparării, compoziția constantă, calitatea laptelui de vacă din care este preparat și digestibilitatea bună, explică succesul din ultimii ani și bunele rezultate după folosirea diverselor preparate din lapte praf, "adaptate", "umanizate".

Industria producătoare de preparate dietetice pentru copii a obținut îmbunătățirea compoziției laptelui praf în lipide (acizi grași inferiori sunt înlocuiți cu acizi grași superiori, nesaturați), glucide, vitamine, minerale. Aceste preparate "umanizate" (Malupa, Robebi, Humana etc.), pot fi folosite chiar de la nașterea copilului sănătos, chiar și la prematuri, având toate, indicate formula compoziției și modul de administrare în funcție de vârstă și greutate.

Când totuși, aceste preparate sunt inaccesibile și se recurge la laptele de vacă sau laptele praf simplu, acestea se administrează după anumite reguli, care stabilesc cantitatea, diluția și modul de îmbunătățire a compoziției lor, folosind zahărul, orezul, acidul lactic, acidul acetic.

Pentru laptele de vacă proaspăt, diluția folosită va fi 1 în prima lună, 2/3 în a doua lună și 3 în a 3-a lună, din luna a 4-a laptele va fi integral ca lichid, la diluție se va folosi mucilagiul de orez 2-3 % cu zahăr 5% în prima lună, apoi mucilagiul va fi 5% cu zahăr 5 %. Cantitatea calculată și ea după formule adecvate, va asigura 100 ml lapte integral/kg corp și până la 150-180 ml lichide totale/kg corp, fără a depăși însă 700 ml lapte integral pe zi; necesarul de calorii fiind 110-120/kg corp/zi, totul împărțit la 6,5 prânzuri/zi. La fel atunci când laptele este acidulat (acidularea favorizează pozitiv funcțiile digestive, creșterea ponderală și are efect antivolutigen).

Când este folosit laptele praf, se ține cont că pentru obținerea laptelui integral se folosește 12,5 g praf lapte pentru fiecare 100 g mucilagiu orez, 2-3 % cu zahăr 5 %. Acesta este diluat 1, 2/3, ?, folosind, de asemenea, mucilagiu orez 2-3 % cu 5 % zahăr sau se calculează pentru prima lună 5-7-8 g praf lapte la 100 g mucilagiu orez 2-3 %, cu zahăr 5 %; pentru a 2-a lună concentrația de 10 g %, în a 3-a lună - 12,5 g%, folosind tot mucilagiu orez cu 5 % zahăr. Cantitatea totală pe 24 ore 150-180 ml/kg împărțit la 7, 6, 5, prânzuri/zi.

Tehnica alimentației artificiale. Preparatele din lapte de vacă se administrează cu biberonul, lingurița sau cănița, sterilizate prin fierbere. Sunt necesare 8-10 biberoane, 10 tetine, un vas emailat de 2-3 litri pentru fierberea biberoanelor, 3 cănițe emailate pentru păstrarea lingurițelor, pentru prepararea diluțiilor, o pâlnie, o perie pentru spălarea biberoanelor, 2-3 lingurițe, bucăți de tifon sterilizate prin fierbere, călcare, pentru acoperirea veselei.

Cele mai bune tetine sunt confecționate din cauciuc, de aceea ele trebuie frecate bine cu sare și fierte apoi, pentru a le dispărea mirosul caracteristic. Tetina se perforează în 3 puncte, folosind vârful unui ac foarte fin, fixat într-un dop de plută și înroșit în foc. Frecvența trebuie să fie de 20 de ori pe minut, la răsturnarea biberonului cu gura în jos. Biberonul să fie ținut astfel încât gâtul lui să fie plin cu lapte, pentru a se evita înghițirea aerului.

Prânzul durează 10-15 minute, după care copilul este ajutat să eructeze, în poziție verticală, aplecat în față, apoi este culcat pe partea dreaptă.

Laptele de vacă necesită o mai îndelungată digestie, de aceea, intervalul dintre prânzuri va fi de 3 ? - 4 ore, sau pauză de noapte 6-8 ore, încât numărul prânzurilor se reduce foarte repede la 5 mese pe zi.

Incidentele și accidentele alimentației artificiale sunt aceleași ca ale celei naturale: intoleranță față de laptele de vacă - vara, trebuie stabilită numai de medic care va indica și modul de alimentare; supra sau subalimentația survin prin folosirea greșită a diluțiilor și administrarea incorectă cantitativ, se înlătură ușor prin corectarea calitativă și cantitativă; anorexia necesită o dietă hidrică de 6-12 ore, urmată de câteva zile de alimentație redusă calitativ și cantitativ; constipația este relativ ușor de corectat prin corectarea diluției și folosirea unui preparat adecvat; tulburările dispeptice, vărsăturile, diareea, colicile, care necesită neapărat consult medical și instituirea dietei hidrice de urgență.

Diversificarea alimentației constă din introducerea altor alimente decât laptele, alimente consistente, "solide".

Reguli generale de diversificare: - sugarul să fie sănătos;

- introducerea să fie progresivă pentru tatonarea toleranței digestive;
- să se folosească lingurițe, să fie numai un aliment nou alături de cel cu care este deja obișnuit.

Apariția unor tulburări digestive: colici, vărsături, impun întreruperea, apoi reluarea acelui aliment după o pauză de câteva zile.

Primul aliment nou - sucul de fructe (mere, piersici, portocale, lămâi etc.), înccepând la vârsta de 6-8 săptămâni, să fie de la 30 ml până la 3-4 luni și la 50 ml mai târziu. La fel se folosește sucul de morcov crud. După vârsta de 3 luni, se pot administra sucurile de legume și fructe coapte: roșii, struguri.

Ordinea introducerii alimentelor noi în diversificarea alimentației copilului eutrofic, sănătos:

- Supa de legume cu 3-5 % făină de orez, griș sau zeamil și 2-3 % ulei de porumb, asociate cu pireul de legume la masa de prânz, ora 13-14, la 3-3 ? luni.
- Fructele (mere rase, pire de piersici, banane), la 4-5 luni la prânzul de la ora 10.
- Făinosul cu lapte (griș, zeamil, orez, biscuiți etc.) de la 4-4 ? l la prânzul de la ora 18.
- Supa de carne (pasăre, vită) și de oase degresate, alternând cu supa de zarzavat la vârsta de 5 ?-6 luni.
- Carnea de pasăre, vacă, tocate, cu pire de legume sau supă, la 4-5 luni.
- Gălbenușul de ou (2-3/săpt.) fiert tare în supă sau în pireul de legume la 5 1-6 luni.
- Brânza de vacă, la 5-6 luni.
- Iaurt la 7 luni.
- De la 8-9 luni, sugarul eutrofic, sănătos, poate primi și 4 mese a câte 250 g în care se introduc treptat, perișoare de carne, pâine albă, papanași de brânză de vaci, mămăliguță cu brânză și smântână, budinci din făinoase cu lapte, dulceață, prăjituri ușoare, creme.

Alimentația diversificată asigură 5 mese pe zi, uneori numai 4, de la 6-7 luni în anumite țări, în care prânzurile la sân sau din preparate de lapte sunt înlocuite treptat, astfel că la 1 an copilul primește 4 prânzuri de aproximativ 250 ml, repartizate astfel:

- ora 7: 250 ml lapte de vacă cu 5 % zahăr și 5 % făinos sau 200 ml lapte cu cafea - cicoare - cu pâine cu unt sau cozonac;
- ora 13: 100 ml supă sau borș de zarzavat sau de carne, cu griș, orez, găluște, tăiței, pâine albă; 100-150 pire de legume cu 5 % unt sau ulei de porumb; de 3 ori pe săptămână gălbenuș de ou, alternând cu 20-30 g carne tocată sau perișoare; un măr crud ras și 30-50 g suc de fructe;
- ora 17: 150 g mere rase sau banane, piersici etc., 2 biscuiți rași, 1-2 lingurițe zahăr, 5-10 g suc de fructe sau legume crude: roșii, morcov; 20-30 g brânză de vaci;
- ora 21: 250 ml lapte de vacă cu 5 % zahăr și 5 % făinos sau 250 ml iaurt cu 5 % zahăr și 3 biscuiți. Zahărul poate fi înlocuit parțial cu miere de albine. Se evită pulpa de cireșe, vișine, pepene, legumele uscate - fasole, mazăre. Intre mese se consumă apă fiartă și răcită.

Greutăți și greșeli mai frecvente în îngrijirea sugarului

1. Plânsul sugarului este o manifestare normală pentru a-și manifesta diferite nemulțumiri:

- îmbrăcăminte necorespunzătoare, scutece murdare, balonare abdominală, colici, foame, consumul de alimente necorespunzătoare de către mamă, greșeli de îngrijire care duc la supraîncălzire. Uneori, prea multă gălăgie și agitație în jurul lui, lumina prea puternică, într-un cuvânt nu i se respectă liniștea și repausul absolut necesare la această vârstă.

Acest plâns se înlătură prin asigurarea unei bune îngrijiri, alimentație corectă, fără a recurge la "luatul în brațe" care îi creează repede deprinderea și dorința de a fi toată vremea în nemijlocită apropiere a unei persoane, iar contrazicerea acestei dorințe declanșează plânsul, liniștea dispare, iar încercările de a-i reglementa regimul de viață vor deveni deosebit de dificile.

Dar când un copil corect îngrijit, liniștit de obicei, devine dintr-odată agitat, plângăreț, se suspectează imediat o cauză patologică pentru care se consultă medicul.

Somnul sugarului. De la 80 % din timpul noului născut, până la 14-15 ore pe zi la sugarul de un an, somnul reprezintă o necesitate absolută de maturare și de dezvoltare pentru organismul copilului și el nu trebuie întrerupt niciodată.

Unii copii adorm mai greu și este o greșeală ca mama să-l plimbe, să-l legene, să-l schimbe iar, să-i dea să sugă, creindu-i astfel proaste obișnuințe. Noaptea, copilul trebuie lăsat să se odihnească și să plângă (cu condiția ca el să fie sănătos și satisfăcut fizic, sătul, schimbat etc.). După câteva nopți se va obișnui să adoarmă, uneori ajutat un timp de un calmant pe care îl recomandă numai medicul.

Legănatul este un obicei ancestral, nesănătos și de neacceptat.

Suzeta se poate folosi numai la copiii foarte nervoși, pentru a nu-și suge degetele. În rest, dragostea și răbdarea mamei sunt cele mai bune antidoturi împotriva acestui obicei dăunător - modificarea arcadelor dentare ducând la implantări dentare vicioase.

Mișcările ritmice monotone exprimă, de multe ori, nesatisfacerea nevoii de mișcare a sugarului, precum și sentimentul de frustrare afectivă.

Erupția dentară este de obicei fără dureri și fără tulburarea stării generale, dar sunt și sugari a căror erupție dentară este însoțită de agitație, indispoziție, anorexie, chiar febră și modificări locale: gingie tumefiată, roșie, dureroasă și devin ușori receptivi la infecții acute ale căilor respiratorii. Tratamentul vizează atât calmarea sugarului, cât și a mamei.

Greșeli frecvente ce trebuie evitate: folosirea biberonului la introducerea altor alimente, când mama încă alăptează; folosirea materialului sintetic pentru înfășare; forțarea sugarului la poziții și exerciții necorespunzătoare vârstei lui; căratul sugarului cu mijloace de transport în comun; începerea prea devreme, înainte de 7-8 luni, a educației pentru însușirea deprinderilor igienice, perturbarea liniștii și a sentimentului său de siguranță printr-un mediu înconjurător cu prea multe obiecte, prea multe și frecvente schimbări, călătorii etc.; lipsă de înțelegere a mamei față de nevoia de cunoaștere a sugarului exprimată prin pipăire, mușcare.

În primul an educația sugarului urmărește formarea și desăvârșirea deprinderilor de igienă, de orar veghe-somn, dezvoltarea posibilităților de mișcare, formarea și îmbogățirea vocabularului.

 

Copilul de la 1 la 7 ani

Străbate două etape: perioada de copil mic de la 1 la 3 ani (antepreșcolar) și perioada de preșcolar, de la 3 la 6-7 ani, când apare dentiția definitivă și copilul merge la școală.

 

Particularități morfo-funcționale

Ritmul creșterii se încetinește. În al 2-lea an greutatea lui crește cu 3 kg, astfel că la 2 ani el este de 4 ori mai mare ca la naștere. De la 2 la 3 ani, încă 2,5-3 kg, iar după 3 ani, cam 2 kg pe an. Talia crește în al 2-lea an 10-12 cm, fiind la 2 ani 80-82 cm, iar de la 2 ani la 3 ani cam cu 10 cm, ulterior el având o creștere de aproximativ 5-7 cm anual.

Creșterea ponderală și cea staturală nu urmează un paralelism riguros, raportul dintre ele fiind într-o continuă schimbare. Până la 4 ani creșterea ponderală este mai accentuată ca cea staturală, apoi talia copilului crește în ritm mai accentuat, astfel încât până la 4 ani țesutul adipos este mai dezvoltat, copilul este "împlinit".

După 4 ani copilul crește în lungime mai mult, astfel că la 6-7 ani "I se numără coastele". Dar dacă starea sa de sănătate este bună, mama nu are de ce a se îngrijora. Erupția dentară, care la 1 an înseamnă 8 dinți incisivi, continuă cu creșterea primilor 4 premolari - superiori și apoi inferiori -, până la 1 an 6 luni, până la 2 apar caninii (4), apoi, între 2-3 ani ultimii premolari, 4.

Nerespectarea acestui ritm - întârzierea cu 2-3 luni -, nu înseamnă boală, dar modificarea accentuată a erupției dentare poate însoți afecțiuni ca: mixoedem, volutism, mongoloism etc., de aceea, consultarea medicului este necesară.

Plămânul și inima se dezvoltă mai mult, până la 3 ani, iar sistemul nervos: encefal și căi nervoase, se maturizează, ducând la o mai bună coordonare a mișcărilor, vorbirea se perfecționează, se dezvoltă atenția spontană și curiozitatea, permițând cea mai activă perioadă de achiziționare a cunoștințelor.

Caracteristicile dezvoltării psiho-motorii ale copilului mic, 1-3 ani

Se urmăresc: posibilitățile de mișcare și control postural, reacția față de mediu, comportamentul persono-social, comportamentul adaptativ.

Pentru aprecierea posibilităților de mișcare și control postural, se va urmări schema în care la 1 an și 3 luni urcă și coboară târâș pe scări, la fel la 1 an și 6 luni, urcă scara ținându-se cu o mână, dar o coboară târâș; la 2 ani aleargă, urcă și coboară scara ținându-se cu mâna și punând ambele picioare pe fiecare treaptă, ține cu o singură mână cănița, lingura; la 3 ani el urcă și coboară bine scara, se mișcă mult, este foarte activ, iar mișcările mâinilor capătă finețe.

Reacția față de mediu la această vârstă se caracterizează prin interes și curiozitate: deschid și răvășesc sertarele, beau din orice vas, trag fața de masă cu tot ce se află pe ea, răsucesc toate butoanele; posibilitățile de raționament și discernământ sunt reduse, de aceea nu au noțiunea de pericol, de "bine" sau "rău".

Comportamentul persono-social este desemnat de egocentrism și reacțiile lui afective se bazează pe imitație. De aceea, el are atâta nevoie de mama sa, pe care nu vrea s-o împartă cu nimeni, nici cu frații, nu înțelege posibilitatea separării de ea. Are simpatie pentru tată numai dacă simte afecțiunea mamei față de el. Dorește compania și asocierea cu alți copii, dar nu-și poate reprima pornirile de egoism (le ia jucăriile).

Negativismul este o trăsătură fiziologică a lui pentru că în relațiile cu lumea înconjurătoare copilul capătă întâi judecățile negative, spunându-i-se în principal, ce "nu are voie", "nu-i frumos", "nu-i bun" etc. El aude mai mult "nu" decât "da" și reacționează în consecință.

Comportamentul adaptativ se formează prin imitația acțiunilor simple ale adulților, făcând legătura între cuvânt și gest, ajunge să înțeleagă mai bine sensul cuvintelor și ordinelor primite, să exprime prin cuvânt și gest ceea ce dorește, să participe la diverse acțiuni din micul lui univers: la îmbrăcat și dezbrăcat, la strângerea jucăriilor etc. Exemplul adulților este hotărâtor, deoarece copilul învață mult mai repede ceea ce vede decât ceea ce i se spune.

Deprinderile de igienă se învață la această vârstă, astfel că la 3 ani copilul normal are un control bun al sfincterelor, ziua și noaptea.

Limbajul se dezvoltă și se nuanțează de la cele 5-8 cuvinte la 1 an și 3 luni, 10-15 cuvinte la 1 an și 6 luni, 20-25 de cuvinte la 1 an și 9 luni până la formarea propozițiilor la 2 ani, când se numește pe sine "el", iar la 3 ani înțelege noțiunea de "eu" și "el", numindu-se pe sine "eu".

Jocul și jucăriile urmează, de asemenea, o scară ascendentă. După 1 an apreciază jucăriile care "se trag" pe podea pentru că și el se deplasează. La 2 ani îi plac jocurile care cuprind formula "ala-bala...", poate memora mici poezioare și cântece simple. La 3 ani, fantezia și imaginația îi folosesc la crearea unui adevărat univers al său pe care încearcă să-l exprime povestind, desenând.

Preșcolarul (3-7 ani) este vioi și activ. La această vârstă copiii sunt plăcuți în relațiile cu adulții, interesați la maximum de tot ce-i înconjoară, prietenoși, neinhibabili, manualitatea lor devine fină, uneori adevărate dexterități. Ei sunt în continuă activitate, fugă, sărituri etc.

Caracteristicile egocentrismului copilului mic se atenuează treptat cu vârsta, la copilul bine educat, preșcolarul mare asemănându-se cu școlarul mic: este echilibrat, adaptabil, sociabil cu alți copii, capabil de prietenie și altruism, capabil de a-și satisface singur nevoile mărunte și chiar de mici inițiative. Se urmăresc aceleași caracteristici pentru aprecierea dezvoltării psiho-motorii.

Reacția față de mediu este de curiozitate și interes, astfel încât la un moment dat al dezvoltării preșcolarul "distruge totul", sparge, sfâșie obiectele și jucăriile pentru a vedea ce este înăuntru - perioadă urmată pe la 4-5 ani de observarea atentă și solicitarea de explicații din partea adulților (perioada lui "de ce?").

Comportamentul persono-social. Preșcolarul își înțelege socializarea: tendința de asociere la grupuri similare ca vârstă crește, de asemenea, capacitatea tot mai mare de a colabora cu alții șterge treptat egoismul inițial iar criteriile de autoapreciere se fixează în funcție de modul de manifestare a anturajului față de el. Pornind de la imitarea persoanelor adulte, personalitatea sa se dezvoltă progresiv, primind și dăruind dragoste celor din jur.

Comportamentul adaptativ. Deși are nevoie permanentă de ajutor și suport moral în acțiunile sale, preșcolarul simte nevoia de independență, dar are o remarcabilă nevoie de prețuirea semenilor săi, căutând motivația eforturilor sale de învățare. În funcție de educație, de mediu, eforturile sale se îndreaptă spre căi greșite sau dimpotrivă, lăudabile, și astfel poate deveni serviabil, sârguincios, perseverent, ordonat și ascultător, sau dimpotrivă, violent, agresiv, inconstant, lăudăros.

Este meritul adulților de a canaliza și modela posibilitățile copilului pe căile cele mai bune, dezvoltându-i-se astfel conștiința. Imitația adulților și deci bunul sau răul lor exemplu, au rol esențial pentru copilul preșcolar, la care memoria se dezvoltă progresiv iar reacțiile emoționale sunt durabile, mai ales cele negative, care pot genera tulburări de comportament, deveni psihice.

Orientarea în timp și spațiu începe la 4 ani și se perfecționează până la 5-6 ani.

Limbajul se dezvoltă treptat de la 3 ani, când formează propoziții scurte, apoi din ce în ce mai complexe, mărturie a dezvoltării gândirii condiționale, ajungând la bogăția limbajului corespunzător vârstei de 5 ani, în funcție de gradul de instruire al persoanelor din jur.

Jocul este divers, imitativ, creator și explorator. Prin el capătă noțiuni despre natură, animale, plante, insecte. Apare interesul pentru povești pe care le memorează, astfel că el corectează adultul care încearcă să le transforme. Desenul său oglindește lumea exterioară, așa cum o vede el, reprezentând-o prin imagini abstracte, geometrice. Pe la 5 ani apar figuri de persoane și animale; la 5 ani apar mașinile și în general, natura moartă: soare, fructe, flori.

Cunoașterea particularităților dezvoltării neuromotorii și psiho-afective a copilului de 1-7 ani este deosebit de importantă pentru mama care să poată aprecia cu cât mai multă obiectivitate capacitățile psihosomatice ale propriului copil, pentru ca la nevoie să-l poată ajuta în timp util.

 

Alimentația copilului de 1-7 ani

Nevoile nutritive ale copilului mic și preșcolarului raportate la greutatea corporală, sunt mai mari decât ale sugarului, dar mai mici ca ale adultului.

 

Alimentația la 11 luni-3 ani.

La această vârstă copilul trece la adevărata alimentație: se alimentează singur cu alimente ce necesită mestecatul. Cantitativ și calitativ, alimentele trebuie să corespundă capacității digestive a copilului. Rația alimentară trebuie să conțină 90-100 cal/kg corp, din care: 3-4 g/kg corp proteine, 4-5 g/kg corp grăsimi și 10-12 g/kg corp zaharuri, adică 30-50 g proteine, 60 % de origine animală, 75 % de origine vegetală; 40-50 g lipide/zi și 160-200 g/zi glucide, administrate într-o masă caldă pe zi și 1-2 gustări; să fie alcătuită din: 500-600 lapte g/zi în diverse forme; ouă întregi, fierte sau ochiuri la 2 zile, dar și zilnic când se adaugă diverselor preparate; carne de pasăre, vițel, vită, pește slab alb, ficat sau creier proaspăt, 30-50 g la un prânz, de 3 ori/săptămână, sub diverse forme: fiartă, tocată, chifteluțe, la grătar; vegetale sub formă de fructe sau legume cât mai variate; pâine, grăsimi sub formă de ulei vegetal, unt, smântână, frișcă, proaspete; de băut apă simplă sau cu suc de fructe, la sfârșitul mesei.

Dar să nu conțină conserve de carne, prăjituri de cofetărie, ciocolată multă, untură de porc, slănină, condimente în exces, alcoolul sub orice formă.

Alimentația să fie variată, nu dezechilibrată, existând pericolul apariției unor tulburări până la obezitate sau întârzieri în creștere, tulburări de comportament.

Alimentația preșcolarului respectă aceleași reguli. Sunt necesare 75 cal/kg corp, din care 10-20 % proteine, 20-25 % grăsimi și restul glucide.

Copilul începe să mănânce împreună cu adulții, la masă, din aceleași feluri de mâncare, ajutându-i astfel să se adapteze mediului cât mai ușor. Mesele să fie servite curat, aspectuos, la oră fixă, așezat comod, respectându-i preferințele, dar educându-l și pentru acceptarea alimentelor mai puțin preferate, dar necesare, iar între mese nu se dau dulciuri sau lapte.

Pentru corectarea unor carențe educative, este de multe ori necesar schimbarea mediului.

Igiena corporală. Urmărește curățenia și integritatea corporală, îmbrăcămintea adecvată și călirea organismului. Pentru a-și îndeplini funcția de apărare, pielea trebuie să fie integră, fără zgârieturi, răni, altfel ea devine o poartă de intrare pentru orice infecție microbiană - stafilococi, streptococi -, virală, parazitară (tricofiție, scabie), de aceea, îngrijirea deosebită a pielii copilului de peste 1 an, care se murdărește foarte mult, este deosebit de importantă.

Baia copilului mic se face zilnic, de obicei seara, înainte de ultima masă, iar de la 3 ani, baia generală se face de 2 ori pe săptămână și ori de câte ori este nevoie. Copiii vor fi deprinși de foarte mici să se spele singuri cu apă și săpun pe picioare, mâini și față. În funcție de posibilități, să fie învățați să folosească zilnic dușul sau robinetul sau ligheanul, după joacă, gimnastică, excursii.

Spălarea mâinilor de mai multe ori pe zi și este obligatorie înainte de masă și după folosirea toaletei. De asemenea, copiii sunt deprinși acum să-și îngrijească unghiile, tăiate și curățate; nasul (cu batista personală), gura, folosind periuța de dinți personală, de mărime potrivită, cât mai devreme dimineața și după fiecare prânz.

Îmbrăcămintea trebuie adecvată anotimpului și condițiilor meteorologice, precum și condițiilor proprii de locuit și sensibilității la răceală. Este foarte important ca o mamă să-și îmbrace adecvat copilul, folosind materiale corespunzătoare, comod croite, ușor de întreținut. Se preferă lâna și bumbacul, în țesături mai subțiri pentru lenjeria de corp și pentru vară, țesături groase, moi pentru îmbrăcămintea de iarnă și se contraindică total materialele complet impermeabile din plastic, cauciuc.

Hainele să fie curate și uscate, comode, suficient de largi, să păstreze corpului căldura fără a transpira, dar extremitățile să fie calde (este și modul cel mai bun de a controla eficacitatea).

Spălarea, perierea, scuturarea îmbrăcămintei copilului are mare importanță pentru a-i păstra calitățile de protecție ale corpului și nu de sursă de infecție.

Încălțămintea copilului trebuie să fie de mărime potrivită, flexibilă, evitând materialele plastice, cauciucul. Pentru buna dezvoltare a boltei plantare, este bine ca după 2 ani copilul să meargă desculț câteva ore pe zi, sau în papuci subțiri, eventual pe un teren cu nisip și pietricele. Șosetele sau ciorapii, după anotimp, se spală zilnic, sau chiar de două ori pe zi.

Călirea organismului este necesară a fi neîntreruptă după perioada de sugar, continuând pe toată durata copilăriei, folosind apa, aerul, soarele, mișcarea. Joaca sau plimbarea să le facă în aer liber, îmbrăcat cât mai lejer și adecvat anotimpului, băile de soare progresive, în fiecare anotimp cald, ajungând la 30 minute zilnic, dușul și scăldatul în ape naturale sau bazine de înot.

Copilul normal își reglează singur programul de viață, tinde în mod firesc spre ritmicitate. El trebuie doar ajutat, îndrumat după ceas, respectând principalele elemente din programul zilei: somnul, jocul, masa. Emoțiile, spaimele, excesul de impresii, unele pedepse corporale, supraalimentația, mediul familial ostil, pot duce la somn agitat, dificultăți de adormire. Tactul, răbdarea sunt cele care trebuie să conducă părinții spre imprimarea unui regim de viață adecvat vârstei.

Neglijarea sau suprasolicitarea copilului prin cultivarea precoce a unor talente, programe rigide de joc instructiv, duc la aceleași rezultate mai târziu: teamă, tulburări de comportament. Îngăduința sau severitatea prea mare au aceleași efecte negative și doar bunul exemplu al părinților pe care copilul are tendința naturală de a-l imita, este cel mai eficace mijloc de educație la această vârstă.

Această perioadă a copilăriei este și cea în care frecvența accidentelor (intoxicații, traumatisme, arsuri) este cea mai mare, datorită curiozității și neastâmpărului firesc vârstei. Tot acum se încearcă înlăturarea negativismului și egoismului, prin folosirea jocului cu alți copii, învățându-i generozitatea de la simplul fapt de a-și oferi jucăriile preferate și altor copii, antrenându-i cu tact în activități pentru care au manifestat negativism.

Educația trebuie să realizeze la preșcolar un echilibru moral și o încadrare adecvată în societate și aceasta este posibil numai folosind afecțiunea și prietenia, fără violențe de limbaj sau fizice, dar cu fermitate și fără concesii.

Și, din nou, bunul exemplu al adulților rămâne cel mai bun mijloc de educație. Când copilul îi vede pe cei din anturaj promovând deprinderea de igienă corectă, respect pentru adevăr, coeziune și atașament între ei, prietenie față de cei din jur, un limbaj fără expresii nepotrivite, va învăța ușor atunci când i se cer aceleași lucruri și lui. Cerințele să nu depășească niciodată puterile fizice și morale (se cere să stea cuminte, fără a i se da o ocupație, dar el nu are încă posibilitatea de autocontrol).

De mici să fie antrenați la ajutorul în gospodărie, după puterile lor, sub formă de joacă și plăcere. El nu înțelege noțiunea de mincinos sau hoț, dar poate fi deprins să respecte adevărul sau bunul altuia, obligându-l să restituie orice obiect care nu-i aparține.

Programul de educație fizică constă în mișcări active de suire, târâre, alunecare pe tobogan, mers, flexiune, extensiune și rotație la toate segmentele corpului, jocuri cu program: ștafete etc. în care se stabilesc reguli simple de fugă, urmăriri, alternanța cu jocuri statice: povești, confecționare de jucării, decoruri.

Preșcolarul mare trebuie să frecventeze grădinița pentru a-l ajuta în adaptarea la viața colectivă cu program instructiv-educativ organizat.

 

Copilul școlar - 7-16 ani

Caractere morfo-funcționale. Procesul de creștere la sugar trece printr-o a doua perioadă de împlinire între 8-10 ani și a doua perioadă de alungire între 11-14 ani. În jurul vârstei de 11 ani apar diferențele morfo-funcționale între sexe, diferențe care se conturează la pubertate și devin nete la adolescent.

Talia este apreciată după formula T = 80 cm + (5 x v), unde v = vârsta în ani. Apreciind talia în funcție de vârstă și sex, se poate afirma că până la 9-10 ani fetele au în medie o înălțime mai mică decât băieții de aceeași vârstă; la 10-11 ani valorile devin aproximativ egale, iar de la 11 la 14 ani fetițele cresc mai mult, întrecându-i pe băieți; după 14 ani, băieții depășesc fetele ca înălțime, stabilindu-se între fete și băieți aceleași diferențe ca la adult.

Greutatea calculată după formula G = 912 g + 2 n, unde n = vârsta în ani a copilului, poate varia cu + sau - 1 kg fără a fi patologic. Și aici diferența între fete și băieți este evidentă: până la 8 ani fetițele au o greutate mai mică decât băieții de aceeași vârstă; de la 8 la 10 ani, valorile se egalează, de la 10 la 16 ani fetele cresc repede în greutate, depășind cu mult băieții; după 16 ani, creșterea în greutate a fetelor se încetinește, iar băieții le depășesc, raport ce se păstrează și pentru adulți.

Dezvoltarea psiho-intelectuală

Școlarul mic, de 7-8 ani, își continuă adaptarea la școlarizare, începută în faza de preșcolar mare: învață să stea liniștit în bancă, să fie atent, să vorbească numai întrebat, înțelege disciplina orelor de școală și a temelor de acasă, își învață locul său în familie, școală, societate.

Școlarul mijlociu, 8-11 ani, are o receptivitate crescută, acumulează maximum de cunoștințe, de asemenea, randamentul școlar este maxim.

Școlarul mare, 11-16 ani, străbate perioade dificile ale prepubertății și pubertății, realizează astfel, trecerea de la copil la adolescent. Complexitatea acestei perioade este greu de schematizat, fiecare copil se manifestă în felul său, pentru a-și stabili un echilibru fizic și psihic, trecând prin transformări neurohormonale specifice maturizării sexuale, se schimbă acum raporturile dintre părinți și copii, a căror personalitate trebuie acceptată și îndrumată și mai puțin subordonată.

În aceste condiții trebuie cultivată dragostea reciprocă și respectul fiului față de părinți.

Alimentația școlarului. Ține cont de particularitățile legate de ritmul de creștere și de nevoile crescute din perioadele de creștere mai accentuată, precum și de efortul instructiv-educativ al acestei perioade. Rația optimă este de 50-65 cal/kg corp, dar ea trebuie modificată în condițiile deosebite de antrenamente speciale.

Trebuie, de asemenea, păstrat echilibrul principiilor alimentare, astfel că proteinele să reprezinte 10-20 % (2 g/kg), lipidele 20-25 %, 2-3 g/kg, iar restul, glucidele - 8-10 g/kg/zi. Se acordă aceeași importanță ritmicității meselor, prezentarea atrăgătoare a preparatelor, împărțirea în cele 3 prânzuri și 1-2 gustări, cu atât mai mult, cu cât factorii care perturbă alimentația corectă sunt multipli: tentația jocului cu sacrificarea prânzului, teama de obezitate a fetițelor, și cel mai important, reacțiile de opoziție determinate de conflictele din familie: familii dezorganizate, nemulțumirea copilului față de părintele alcoolic, gelozie față de frați sau părinți vitregi, oboseala și efortul de adaptare la un program încărcat, nejudicios planificat, în vederea activităților competiționale.

Depistarea și înlăturarea tuturor acestor elemente perturbatorii ale alimentației corecte depind de tactul și răbdarea celor din anturaj, și este esențială pentru buna dezvoltare a copilului școlar mare.

Igiena personală a școlarului nu diferă de cea aplicată copilului mic. La împlinirea vârstei de școlar, copilul trebuie să aibă formate bunele deprinderi igienice, ele devenind o necesitate a fiecărei zile. La vârsta pubertății, părinții trebuie să fie conștienți de transformările prin care trece copilul și să-l ajute fără rețineri pentru depășirea lor.

Igiena pielii și a anexelor, prin baie generală, să fie cât mai frecventă: duș zilnic, unde se poate, baie generală săptămânală și parțială, zilnic, acolo unde condițiile nu permit altfel; spălarea frecventă a mâinilor în cursul unei zile, prosop individual, igiena gurii, prin folosirea periuței și a pastei de dinți zilnic dimineața și seara și după fiecare prânz.

Pentru igiena ochilor și a vederii, masa de lucru să fie confortabilă, folosind la maximum lumina naturală sau cu o lampă adecvată situată în stânga celui ce scrie cu dreapta; corectarea la timp a acuității vizuale modificate prin folosirea ochelarilor recomandați de specialist.

Igiena auzului impune pe lângă curățenia corectă, evitarea zgomotelor puternice (instalații industriale) sau zgomotului de fond permanent, ambele ducând la scăderea acuității auditive, a cărei depistare trebuie făcută cât mai precoce pentru corectarea și înlăturarea cauzelor prin control preventiv regulat.

Cușca toracică și organele pe care le conține - inima, vasele, plămânii - au o creștere aproximativ paralelă cu a taliei, nefiind modificări anatomo-funcționale care le fac mai vulnerabile la suprasolicitări, mai ales în perioadele de creștere mai intensă (prepubertară, pubertară), când este contraindicată practicarea sportului de performanță.

De asemenea, în această perioadă se supraveghează atent poziția corectă în timpul învățării, pentru buna dezvoltare a coloanei și cuștii toracice, iar controalele periodice să poată depista eventualele modificări ale aparatului respirator, circulator, pentru corectare și prevenirea unor tulburări grave.

Somnul școlarului va fi obligatoriu de 8-9 ore noaptea, iar școlarul mic va fi culcat și ziua o oră. Orele de culcare și trezire să fie corespunzătoare. Masa de seară se ia cu cel puțin 30 minute înaintea culcării. În măsura posibilităților, toți părinții trebuie să încerce să asigure fiecărui copil patul propriu și în orice caz, despărțirea fetițelor de băieți în timpul somnului, să se facă la vârste cât mai precoce, ca și scoaterea pătuțului copilului din camera adulților.

Aerisirea camerei, curățenia ei, ca și a lenjeriei de pat și corp pentru noapte, stingerea luminii, fac parte din regulile elementare ale somnului școlarilor.

Igiena îmbrăcămintei și a încălțămintei, ca la toate grupele de vârstă, trebuie să corespundă mărimilor, să fie din materiale ușor de întreținut prin spălare, periere, călcare, să fie călduroasă iarna sau ușoară vara. Foarte important, mai ales la școlar, este să fie educat pentru întreținerea aspectului nu numai a îmbrăcămintei externe, care se vede, dar și a celei de corp, fiind de neadmis lipsa lor de curățenie perfectă, să nu se folosească ace de siguranță și bretele înnodate și astfel copilul să fie de mic curat, ordonat, cu gustul îmbrăcămintei decente și estetice, învățând că frumosul presupune echilibrul dintre formă și culoare. De asemenea, școlarul trebuie învățat să aibă grijă singur de propria îmbrăcăminte, încălțăminte și de igiena personală.

Perioada de maturizare sexuală, perioada de pubertate, însoțită de schimbări importante morfologice, funcționale și psihice, necesită supraveghere deosebit de atentă, precum și informarea lui corectă, adecvată vârstei, pentru a-și înțelege organismul și nevoile lui. Și din nou sunt necesare baia, spălatul parțial, dușul, spălarea zilnică a lenjeriei intime, evitarea condimentelor din alimentație, valabile la fetițe și băieți puberi. Și mai ales fetițele, să fie învățate să se spele corect în timpul ciclului, să-și combată fenomenele dismenoreice, să practice corect exercițiul fizic.

Este necesară păstrarea echilibrului între regimul de activitate școlară sau extrașcolară, vârstă și posibilitățile personale ale copilului, fără a neglija jocul, iar efortul învățării să nu-l suprasolicite fizic sau psihic. Munca în plus pentru un copil care, oricum învață mai greu, nu face decât să-l epuizeze. El va fi ajutat prin efortul adulților - profesori, părinți, pedagogi - din jurul lui, prin exerciții recapitulative în vacanțe, neobositoare, explicații mai multe.

Exercițiile fizice din această perioadă au rolul de a ajuta dezvoltarea armonioasă a organismului, prin folosirea tuturor grupelor musculare, dezvoltarea simțului echilibrului, a îndemânării, iar pentru călirea fizică vor fi folosiți, de asemenea, factorii naturali - apa, aerul, soarele. Sunt necesare aerisirea încăperilor, activitatea în aer liber, atât joaca, cât și munca după puterile lui - în curte, grădină, livadă, ca și sportul după posibilitățile fiecăruia: sania, patinaj, înot, plajă.

Buna dezvoltare a copilului înseamnă, alături de supravegherea creșterii, alimentație, igienă și prevenirea îmbolnăvirilor, și în primul rând, a celor infecto-contagioase, având cunoștințe minime asupra surselor de infecție, a căilor de transmisie (aerogenă, digestivă, hematogenă) și a posibilităților de receptare a bolii.

Sursele de infecție sunt reprezentate de omul sau animalul bolnav sau purtător de agent infecțios (viral, microbian, parazitar). Calea aerogenă de transmisie este tusea, strănutul, vorbitul bolnavului sau purtătorului care elimină agentul infecțios în atmosfera din jur; cea digestivă este incriminată atunci când secrețiile infectate contaminează apa de băut și alimentele, diferitele obiecte, iar agenți purtători pot fi: insectele, mâinile murdare etc.; calea hematogenă, extrem de importantă mai ales pentru boli grave: hepatita, SIDA, meningite virale, tifos exantematic, malarie, aflându-se în prezent într-o perioadă de morbiditate în creștere permanentă prin aceste boli, a căror transmitere este în primul rând hematogenă: înțepăturile de insecte, instrumentar incorect sterilizat, contactul direct al escoriațiilor pielii și mucoaselor copilului sănătos cu secreții patologice, infectate.

Dar prevenirea bolilor infecțioase înseamnă și creșterea rezistenței și a imunității acestor copii, folosind diverse metode, de la cele nespecifice, de călire, până la profilaxia specifică, prin imunizări corecte.

Cu aceste minime informații, este ușor de înțeles necesitatea depistării precoce a îmbolnăvirilor, izolarea și tratarea lor corectă, precum și a contactelor și purtătorilor sănătoși. Este logică ruperea procesului de îmbolnăviri prin dezinfecții, dezinsecții, deratizări, într-un cuvânt, igienizarea corectă a mediului, respectarea programului național de vaccinare a întregii populații infantile.

Și nu trebuie uitat că ne aflăm în prezent într-o perioadă de creștere a îmbolnăvirilor prin tuberculoză, încât măsurile de combatere specifică și nespecifică a ei, sunt obligatorii: vaccinarea și revaccinarea BCG, evitarea contactului cu sursele de infecție, igienă personală și de mediu, supunerea la controalele periodice obligatorii prin MRF și IDR la tuberculină, tratament corect al bolnavilor și contacților, până la deplina însănătoșire, și încă mult timp după aceea. Seringi și ace de unică folosință, apelarea la transfuzii numai în caz de necesitate absolută - sunt reguli obligatorii în prezent pentru orice unitate sanitară, ca și pentru toți cei chemați la buna dezvoltare și deplina sănătate a generațiilor viitoare.

Dr. Maria Zamă
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire