pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

În apărarea sănătății

Inapoi la cuprins MINTE SĂNĂTOASĂ ÎN CORP SĂNĂTOS

Igiena comunală

Igiena cuprinde cunoștințele de bază asupra rolului factorilor de mediu ca agenți etiologici asupra stării sănătății sau a bolii. Ea tratează, după o metodologie proprie, principiul etiologiei și al profilaxiei, fundamentând determinismul biologic și social al noțiunii de sănătate.

Igiena centrelor populate și a așezărilor umane - igiena comunală -, cercetează influența factorilor naturali și sociali din aceste centre populate asupra colectivităților. Scopul studiilor sale îl reprezintă ocrotirea sănătății publice, iar problemele studiate sunt:

- influența factorilor fizici ai atmosferei și ai microclimatului asupra organismului și sănătății populației;
- poluarea atmosferei și implicațiile ei în sănătatea psihică, cu măsuri de profilaxie și combatere a impurificării atmosferei;
- zgomotul ca factor de poluare a mediului comunal;
- igiena solului și a îndepărtării reziduurilor;
- igiena apei și a aprovizionării cu apă a populației;
- igiena apelor reziduale comunale și industriale - factor important în ridicarea standardului sanitar al localităților;
- igiena locuinței și a instituțiilor publice;
- igiena sistematizării centrelor populate;
- igiena transporturilor.

Din simpla enumerare a obiectivelor studiate, se observă importanța deosebită a acestei ramuri a igienei, în ocrotirea sănătății populației. Acest lucru se poate realiza numai prin aplicarea unor măsuri de prevenire și combatere a poluării mediului înconjurător.

În cele ce urmează vom încerca o trecere în revistă, pe scurt, a celor mai importante aspecte ce trebuie cunoscute, însușite și pe cât posibil aplicate în viața noastră de zi cu zi, pentru a ne ocroti noi înșine sănătatea - atât componenta sa fizică, cât și cea spirituală - cel mai prețios bun al unei ființe umane.

Factorii fizici ai atmosferei, ai microclimatului care influențează direct organismul și, prin aceasta, sănătatea populației, sunt: presiunea atmosferică, temperatura, umiditatea și mișcarea aerului.

 

Oscilațiile presiunii atmosferice influențează în diverse grade diferitele funcții ale organismului în raport cu particularitățile individuale. Scăderea presiunii atmosferice mărește retenția apei în organism, iar creșterea presiunii, eliminarea acestei ape prin urinare.

Scăderea presiunii atmosferice coincide cu apariția "senzației de greutate", cu localizări diferite la nivelul organismului și cu creșterea vitezei de circulație a sângelui.

Perioada de creștere a presiunii atmosferice poate favoriza unele procese inflamatorii, apariția trombozelor și a emboliilor. Variațiile acestui parametru al atmosferei duc la o creștere a frecvenței crizelor de astm bronșic.

Studiul tensiunii arteriale la persoanele sănătoase arată o creștere în cazul oscilațiilor bruște și ample ale presiunii atmosferice. Unele persoane resimt creșterea aceasta prin diverse simptome: nevralgii, accentuarea durerilor reumatismale, dureri la nivelul plăgilor cicatrizate, tulburări digestive, scăderea capacității de muncă.

 

Temperatura aerului are o mare influență asupra organismului. Sunt nocive atât schimbările bruște sau excesive de temperatură, cât și o temperatură crescută sau scăzută timp îndelungat. Toate acestea suprasolicită capacitatea de termoreglare a organismului, necesară pentru păstrarea temperaturii constante a corpului și duc la apariția unor diverse afecțiuni.

Acțiunea frigului asupra organismului se manifestă prin tulburări circulatorii (angionevroze), amorțeli în degete, furnicături, înțepături, scăderea sensibilității cutanate. Prin spasm vascular se observă albirea tegumentelor degetelor. Fenomenele revin la normal rapid dacă acțiunea frigului este de scurtă durată.

Sistemul nervos reacționează la frig uneori prin pareze de nerv facial și nevralgii de trigemer. În expunerea îndelungată la temperaturi joase pot apare degerăturile. Frigul și variațiile bruște de temperatură pot duce la apariția unor afecțiuni ale aparatului respirator și la agravarea unor suferințe cardiace (88-99 % dintre afecțiunile cardiace acute: infarctul miocardic, tromboza arterelor coronare, apar în zile cu modificări importante ale temperaturii aerului).

Afecțiunile reumatismale sunt favorizate de acțiunea frigului, ca și apariția recidivelor ulcerului gastro-duodenal, unele nevralgii și nevrite, afecțiuni renale.

Variațiile umidității aerului influențează apariția unor boli infecto-contagioase prin: modificarea rezistenței organismului și acțiunea directă a unor germeni microbieni și a unor virusuri. De asemenea, favorizează apariția bolilor reumatismale, acutizarea unor suferințe cronice ale aparatului respirator.

Alt parametru al atmosferei îl reprezintă mișcarea aerului. Aerul atmosferic se găsește într-o continuă mișcare produsă de curenți orizontali, paraleli sau aproape paraleli cu suprafața solului. Fenomenul poartă numele de vânt și este datorat încălzirii neuniforme a suprafeței solului de către radiațiile solare. Mișcarea aerului mărește pierderile de căldură ale organismului.

Curenții de aer cu viteză moderată au o acțiune stimulantă asupra organismului; în schimb cei cu umiditate crescută și temperatură scăzută pot duce la o răcire rapidă a organismului - de aici contribuția lor la apariția diferitelor afecțiuni favorizate de răceală.

Mișcările aerului duc la antrenarea germenilor de la suprafața solului și a unor alergeni vegetali, favorizând transportul lor uneori la distanțe foarte mari.

Însă rolul cel mai important al mișcării aerului îl reprezintă diluarea impurităților degajate, mai ales, de unele surse industriale (fum, praf, gaze toxice), reducându-le acțiunea nocivă asupra organismului. Deci un rol deosebit revine curenților de aer în ventilația naturală, prin care se realizează schimbul de aer din încăperi cu cel din exterior, prin uși, ferestre, porii materialelor de construcție.

 

Poluarea sonoră

Reprezintă creșterea intensității zgomotului și vibrațiilor, mai ales în marile aglomerări urbane.

Zgomotul poate fi definit ca un fenomen sonor datorat prezenței simultane a mai multor sunete, în general, nearmonice, cu o intensitate, origine și durată diferite. Un sunet este dat de vibrațiile aerului, care sunt percepute de către ureche. În mod normal sunt percepute ca sunete vibrațiile cuprinse între frecvențele de 16-16.000 Hz. Vibrațiile cu o frecvență sub 16 Hz sunt infrasunetele, iar cele peste 16000 Hz ultrasunetele.

Surse de zgomot sunt numeroase. Astfel, traficul rutier reprezintă una din sursele cele mai importante de zgomot și vibrații din centrele populate. Alte surse sunt compresoarele și ciocanele pneumatice, utilizate la construcții și întreținerea rețelei stradale, automatele muzicale, aparate radio-portative. În blocurile de locuințe: lifturile, aparatele radio și televiziune, mașinile electrocasnice, reprezintă tot atâtea surse de zgomot în cazul utilizării neraționale.

Nu în ultimul rând, la poluarea sonoră, participă zgomotul produs de diferitele obiective industriale amplasate în perimetrul centrelor populate, mai ales dacă sunt la distanță mică de centrele de locuit.

Acest zgomot are o multitudine de efecte nedorite asupra organismului și de aceea, este importantă cunoașterea și studierea poluării sonore.

Dacă zgomotul este, în general, neplăcut, tot așa absența sa totală este de nedorit. Organismul uman se adaptează greu la "lumea tăcerii". Astfel, liniștea desăvârșită poate avea - paradoxal - urmări nedorite, perturbări ale activității cerebrale normale.

Modificările organice ce apar datorită acțiunii zgomotului sunt traumatisme ale urechii interne, care, repetate în timp, duc la surditate de percepție (surditate profesională), constatată prima dată la muncitorii din cazangerii. La intensități egale, zgomotele cu frecvența mai înaltă sunt mai nocive decât cele cu o frecvență joasă.

În afara urechii interne, alte sisteme și organe afectate vor genera tulburări cardiovasculare (vasoconstricție cu creșterea rezistenței periferice, mai ales la hipertensivi) oboseală generală, solicitare nervoasă, perturbare a somnului (insomnie precoce, agitație nocturnă, somn profund neodihnitor), creștere a excitabilității neuromusculare și a schimburilor respiratorii, scădere a motricității gastrointestinale, creștere a activității glandelor endocrine, stări de iritabilitate.

Este de la sine înțeles că în asemenea condiții se impun cu necesitate anumite măsuri pentru combaterea zgomotului în centrele populate. Unii specialiști consideră zgomotul ca un pericol grav, la fel ca și poluarea mediului înconjurător. Aceste măsuri sunt:

- interzicerea claxonării în unele centre populate, remedierea defecțiunilor ivite în cazul mijloacelor de transport în comun și al celor de mărfuri: tramvaie, autobuze, camioane grele, tractoare;
- întreținerea rețelei stradale;
- reglementarea circulației rutiere cu stabilirea unor trasee diferențiate pe categorii de vehicule, care să evite zonele compacte de locuințe;
- interzicerea traseelor avioanelor supersonice deasupra centrelor populate;
- insonorizarea clădirilor de locuit, prin utilizarea de materiale fonoabsorbante, cu calități superioare.

În țara noastră, nivelul maxim admisibil al zgomotului în centrele populate este de 45 dB, între orele 6-22 și 35 dB între orele 22-6.

În afara poluării sonore, mai există și poluare infrasonoră, ultrasonoră și cu vibrații mecanice.

Poluarea infrasonoră este produsă de mașini de spălat, aspiratoare de praf, frigidere, autocamioane cu motoare cu benzină, cu motoare Diesel, compresoare, turbine, mișcări ale aerului, sub formă de vânt.

Efectele asupra organismului sunt variate: creșterea rapidă a oboselii, modificările cardio-vasculare (scăderea tensiunii arteriale, creșterea frecvenței cardiace), creșterea frecvenței respiratorii (accelerarea ritmului respirator), tremurăturile membrelor și scăderea tonusului muscular.

Poluarea ultrasonoră este produsă de motoare de avion de operațiile efectuate cu instrumente pneumatice, iar efectele asupra organismului sunt: oboseala intensă, amețelile, psihastenia, tulburările de memorie, scăderea tensiunii arteriale.

Poluarea cu vibrații mecanice. Acestea pot provoca diferite tulburări cum ar fi:

- kinetoze sau boli de mișcare, tulburări neurovegetative, datorate unor mișcări neuniforme, greață și vărsături în cazul transportului naval, aerian, rutier;
- dureri cervicale, lombosciatică, hernii, discopatii, leziuni osoase sau articulare ale mâinilor (pumn, antebraț, braț) - în cazul vibrațiilor transmise la nivelul membrelor;
- tulburări vasculare, tulburări ale sensibilității și tulburări trofice - arsură, amorțeală;
- la femei, tulburări endocrine sau chiar avorturi spontane.

 

Poluarea atmosferică

Acest tip de poluare este produs de pulberi și gaze străine de compoziția aerului sau de componenți ai aerului în concentrații care afectează sănătatea populației în mod direct sau indirect. Ea are loc în locuință, la locul de muncă, în localități, fiind produsă în principal, prin procese artificiale.

Sursele de poluare atmosferică sunt numeroase și le întâlnim atât în industrie, transporturi, cât și în încălzitul locuințelor, în rândul acestor surse numărându-se, nu în ultimul rând, fumatul.

 

Întreprinderile industriale ce poluează mai puternic atmosfera din ramurile:

- termoenergetică (impuritățile de cenușă, sulf, din combustibilii inferiori folosiți - cărbune, păcură);
- siderurgică: cocsificarea cărbunelui, aglomerarea minereului, producerea de fontă în furnale și rafinarea metalului în oțelării;
- metalurgie neferoasă: plumb, cupru, zinc, aluminiu, nichel, cadmiu, mangan - folosește cuptoare de topire și rafinare din care scapă vapori metalici și gaze;
- industrie a materialelor de construcții: ciment, ghips, var, azbest;
- industrie chimică.

 

Transporturile poluează atmosfera cu produși de ardere a combustibililor: funingine, oxid de carbon, hidrocarburi, plumb.

 

Încălzitul locuințelor - poluează cu pulberi, cenușă, oxid de carbon, bioxid de sulf.

 

Fumatul - poluează atât aerul inhalat de fumător, cât și aerul încăperilor, cu pulberi fine de fum, nicotină, oxid de carbon, hidrocarburi și nitrozamine cancerigene.

Efectele poluării aerului asupra sănătății populației sunt numeroase și deosebit de nocive. Poluanții pătrund în căile aeriene, sunt reținuți parțial în plămân sau trec în sânge și sunt parțial evacuați tot pe cale respiratorie, la care contribuie secreția glandelor mucoase și acțiunea cililor vibratili. Poluanții ajunși în sânge vor fi depozitați în țesuturi, în mod selectiv, iar apoi vor ajunge din nou în sânge, acționând nociv în funcție de însușirile lor toxice. Ei vor fi evacuați prin urină, mai rar bilă, salivă.

Efectele nocive ale poluanților pot fi iritante, asfixiante, toxice, cancerigene, alergice. Ele vor genera boli acute și cronice ale aparatului respirator și organelor anexe: nas, faringe, laringe, sinusuri și urechi, cât și alte maladii de o deosebită gravitate: cancer, efecte mutagene și teratogene și intoxicații.

În afara acestor consecințe deosebit de grave, poluarea atmosferică produce o modificare a întregii ambianțe, reducerea radiațiilor solare, ultraviolete și luminoase, favorizarea ceții și a precipitațiilor (mai puțin cantitativ). Ca urmare, vor fi favorizate bolile prin carență de radiații ultraviolete - rahitism, tulburări de osificare -, și accidentele rutiere, navale, aviatice.

De asemenea, poluarea atmosferei determină un ansamblu ecologic ce acționează negativ asupra psihicului și, indirect, asupra comportamentului uman. Este vorba de murdărirea obiectelor, suprafețelor, ferestrelor, afectarea vegetației, schimbarea culorii ambianței.

Nu trebuie neglijate nici efectele economice însemnate, prin afectarea culturilor agricole, îmbolnăvirea și decesul animalelor, coroziunea metalelor, a zidurilor, scurtarea duratei de folosire și de rezistență a tuturor obiectelor utilizate de oameni.

 

Măsuri de prevenire și combatere a poluării

Pentru evitarea riscurilor poluării este necesară menținerea unei purități cât mai mari a aerului localităților, iar acolo unde nu este posibil, cel puțin respectarea unor nivele de prag denumite concentrații maxime admisibile - c.m.a. -. Ele reprezintă valori ale poluanților la care nu se produc efecte nocive sau cronice, directe sau indirecte asupra populației.

În diferite țări sunt stabilite norme sanitare (concentrații maxime admisibile) pentru o durată scurtă, o jumătate - 1 oră, pentru o durată medie zilnică - 24 de ore -, sau pentru intervale și mai mari: o lună, chiar un an. Astfel, protecția atmosferei îmbracă un caracter juridic, prin care se urmărește respectarea normelor de către persoanele și unitățile de producție ce generează poluanți.

Pentru a realiza practic protecția atmosferei, respectiv menținerea în cadrul c.m.a. a poluării aerului, se folosesc două categorii de măsuri: tehnologice și urbanistice. Măsurile tehnologice constau în alegerea unor procedee de producție și funcționare astfel încât să se reducă poluarea la minimum posibil, iar măsurile urbanistice constau în amplasarea surselor de poluare în mod judicios, după natura și capacitatea lor: la distanță adecvată de zonele limită astfel ca vânturile dominante să îndepărteze poluanții de localități.

Se mai folosesc perdele de spații verzi, obstacole de relief.

Sistematizarea rețelei de circulație urmărește evitarea localității de către vehicule grele de tranzit - artere ocolitoare, trafic fluent prin căi drepte, pasaje denivelate, semnalizări și marcaje.

 

Cerințe igienico-sanitare în alimentarea cu apă a populației

În cadrul sistemului om - ambianță naturală, apa îndeplinește, în mod normal, un important rol sanogenetic. Funcțiile sale primare, de ordin fiziologic, igienico-sanitar și socio-economic influențează atât structura organismului uman, cât și modalitățile sale de răspuns.

Evoluția civilizației și culturii umane ilustrează intervenția acestui factor de mediu natural, care a asigurat diferitelor populații dezvoltarea socio-economică și promovarea stării de sănătate.

Deși peste 2/3 din suprafața planetei este acoperită de apă, resursele de apă potabilă sunt extrem de limitate.

Paralel cu dezvoltarea demografică și a transporturilor, cu industrializarea, urbanizarea și chimizarea agriculturii, au crescut și cantitățile de apă necesare, ca și riscurile de poluare a apei. Toate aceste procese limitează sau anulează posibilitățile de autopurificare a apei. Așa se explică rolul patogen pe care îl poate avea apa poluată sau contaminată. Acestea sunt motivele pentru care acestor rezerve limitate de apă trebuie să li se asigure o supraveghere activă igienico-sanitară și tehnică și un consum rațional.

Sursele de apă potabilă sunt clasificate după:

- Criteriul tipului de folosință în surse curente și surse fortuite.

Sursele curente sunt: - ape de suprafață curgătoare, stagnante - naturale, artificiale; ape de profunzime.

Sursele fortuite sunt: apele meteorice; ape atmosferice.

- Criteriul tipului de consum: necondiționat și condiționat:

- unele ape de profunzime (netratate sau tratate parțial);
- toate apele de suprafață (după tratare integrală prealabilă).

 

Apa - cale de transmitere a îmbolnăvirilor microbice, virale și parazitare

După statisticile O.M.S., în lume din patru paturi de spital unul este ocupat de un bolnav care suferă de o boală transmisă pe calea apei. Sănătatea omului și a colectivităților poate fi prejudiciată și periclitată când apa:

- nu este la dispoziție în cantitate suficientă;
- conține germeni patogeni, transmisibili pe calea apei;
- conține substanțe chimice nocive sau toxice;
- posedă proprietăți organoleptice nefavorabile.

Principalii agenți patogeni transmisibili pe calea apei pot fi clasificați în următoarele categorii: bacterii patogene, virusuri, paraziți și alte microorganisme. Acești agenți se întâlnesc în excrețiile fecale și urinare de origine animală și umană, apele reziduale menajere și afluenții rezultați după tratarea lor, precum și în apele pluviale ce au spălat teritoriile centrelor populate.

Un agent patogen transmisibil pe calea apei poate pătrunde în apă fie la nivelul sursei și respectiv al instalației de captare a acesteia, fie pe traseul instalației de la captare și până la consumator. În cazul surselor de apă de suprafață, prelucrarea și dezinfecția necorespuzătoare a apei poate duce, de asemenea, la contaminarea apei.

În multe țări, transmisiunea organismelor patogene direct prin apă sau prin intermediul alimentelor ce au venit în contact sau au fost spălate cu apă contaminată, reprezintă una din principalele cauze de morbiditate și mortalitate. Este vorba, mai ales, de țările unde nivelul de trai al populației este scăzut sau modest - categorie în care, din nefericire, ne încadrăm și noi.

Dintre principalele boli microbiene transmise pe calea apei, enumerăm:

- febra tifoidă și paratifoidă, până la 60 % din totalul cazurilor de febră tifoidă dintr-un teritoriu pot fi de origine hidrică;
- dizenteria bacilară;
- holera;
- enterocolitele, leptospiroza, bruceloza, tuberculoza (forma intestinală), antrax, febra Q.

Bolile virale transmise pe calea apei sunt: enterovirozele (poliomielita, virusurile Coxsackie și ECHO), hepatita infecțioasă, iar dintre bolile parazitare transmise pe calea apei, se numără: ascaridioza, trichocefaloza, oxiuroza etc.

În afară de aceste boli, care au drept cauză diverse microorganisme, apa poate influența starea de sănătate a colectivităților umane și prin conținutul său în elemente minerale naturale, ce se găsesc și în organismul uman, participând activ în procesele sale vitale. Unele dintre acestea sunt macroelemente (săruri de calciu, magneziu, sodiu, potasiu, cloruri) și se găsesc în cantități relativ mari, altele sunt microelemente (iod, fluor, zinc, cobalt) și se găsesc în cantități foarte mici.

Necesarul organismului uman în aceste elemente este asigurat prin alimentație și apă.

Numeroase studii au evidențiat rolul deosebit al microelementelor în organismul uman. Ele participă la diferitele procese metabolice, la creștere și dezvoltare, la mărirea rezistenței organismului, la sinteza unor hormoni, vitamine, enzime etc.

Datorită variabilității conținutului apei în microelemente, concentrațiile oscilează de la valori carențiale, la valori excesive. În aceste condiții poate fi influențată starea de sănătate a colectivităților și apar îmbolnăviri neinfecțioase, cu largă răspândire. Este cazul gușei endemice (prin carența de iod din factorii de mediu), caria dentară (prin carența de fluor), bolile cardio-vasculare și relația lor cu compoziția chimică a apei (există o corelație între nivelul crescut al mortalității prin boli cardio-vasculare și duritatea scăzută a apei). Este vorba de calciu, magneziu, dar și crom, mangan, zinc, cadmiu, cupru, cobalt, elemente care prin exces sau lipsă pot influența decisiv apariția și evoluția bolilor cardio-vasculare.

Dar apa poate fi poluată și cu substanțe toxice, cum ar fi nitriții, pesticidele, detergenții, metalele grele: mercur, plumb, cupru. Această consecință a folosirii pe scară largă a îngrășămintelor azotate, a pesticidelor, a detergenților (deversări de ape reziduale de la întreprinderi, folosirea menajeră, tratarea solului agricol cu insecticide ori fungicide ce conțin detergenți, - toți acești agenți poluanți acționează în mod specific asupra organismului, producând diverse îmbolnăviri.

De aceea este necesară fundamentarea concentrațiilor maxime admisibile (CMA). În principiu CMA a unei substanțe în apa de băut este acea concentrație care nu afectează starea de sănătate a omului și nu modifică proprietățile organoleptice ale apei (miros, gust, culoare, transparență, turbiditate și temperatură).

O problemă de maximă importanță ce se ridică în fața igienei comunale o reprezintă îndepărtarea reziduurilor solide, a apelor reziduale, comunale și industriale, epurarea lor și protecția sanitară a bazinelor naturale de apă.

Activitatea multiplă, caracteristică centrelor populate, duce la acumularea permanentă și în cantitate mare a reziduurilor solide. Salubrizarea poate fi considerată ca fiind un ansamblu de măsuri ce urmăresc colectarea, îndepărtarea și neutralizarea reziduurilor.

Pe lângă importanța igienică, reziduurile au un însemnat rol epidemiologic - cale de transmitere a bolilor microbiene și virotice, răspândirea infestării parazitologice a populației, focare de dezvoltare a insectelor (mai ales muște), ce reprezintă vectori ai bolilor transmisibile.

Numai colectarea ritmică a deșeurilor și neutralizarea rapidă va contribui la scăderea rolului epidemiologic jucat de acestea.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire