pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

În apărarea sănătății

Inapoi la cuprins Litiaza biliară

Vezicula biliară este un mic sac, lung de 9 cm, în formă de pară, atașat de partea de jos a ficatului. Rolul ei este acela de a stoca bila secretată de ficat și de a o elimina atunci când, în procesul digestiei, este nevoie de ea (bila intervine în digerarea grăsimilor).

Bila este un lichid de culoare galben-verzuie compus din apă, săruri biliare, acizi biliari și colesterol. Atunci când componentele bilei se modifică, în vezicula biliară se depun cristale de colesterol care, în combinație cu sărurile biliare și pigmenții biliari, produc una sau mai multe pietre, denumite medical calculi (pot exista chiar și 100-200 de pietre mici de 2-3 mm).

Pietrele de dimensiuni mici ajung în intestin și sunt eliminate fără probleme majore, dar pot apărea colici și icter pasager (care se menține 1-2 zile). Pietrele mici sunt mai periculoase decât cele mari, căci pot ajunge pe canalul cistic sau coledoc și dau complicații. Complicațiile litiazei biliare sunt numeroase și pot afecta căile biliare, ficatul, pancreasul și tubul digestiv: colecistită acută, angiocolită acută, infecții, icter mecanic, pancreatită acută, neoplasm de veziculă, fistule între colecist și calea biliară principală sau duoden ori colon.

Cum ne dăm seama că avem pietre?

Unele persoane sunt predispuse genetic să facă pietre la vezicula biliară, dar există și alți factori care contribuie la formarea calculilor: tulburările hormonale, obezitatea, nașterile repetate, constipația, abuzurile de grăsimi sau de săruri minerale: calciu (consum în exces de lapte și brânză), magneziu și fosfor (consum mare de ape minerale bogate în săruri). Chiar și la copiii de numai 5-6 ani se pot forma pietre la vezicula biliară. Specialiștii afirmă că la cei mici cauzele ar fi de natură genetică sau unele tulburări enzimatice.

Deși de multe ori litiaza poate exista fără manifestări clinice serioase, pot apărea unele semnale de alarmă care sugerează o suferință a veziculei: jenă dureroasă în zona ficatului (apărută mai ales după un efort fizic prelungit, după excese alimentare sau datorită oboselii), arsuri epigastrice, grețuri, vărsături, balonări, gust amar. Alteori, simptomele creează serioase neplăceri, manifestându-se "zgomotos" din cauza contracțiilor spastice ale veziculei sau căilor biliare: durere de intensitate mare în dreapta, sub coastă, care iradiază frecvent în umărul drept. Aceasta apare de obicei brusc, în special noaptea și este uneori însoțită de vărsături și chiar febră. În timpul crizelor dureroase se recomandă repaus, aplicarea pe regiunea dureroasă de comprese reci (sau pungi cu gheață înfășurate într-un prosop) și limitarea dietei, pentru cel puțin 24 de ore, numai la lichide: ceai, limonadă, suc de fructe. Treptat, se pot introduce în alimentație supe de zarzavat strecurate, iaurt, piureuri de legume, compot. Pentru atenuarea durerii este eficient și un medicament antispastic: paverină, scobutil sau lizadon. Dacă aceste manifestări se repetă, este neapărată nevoie să ne adresăm unui specialist.

Operația este singurul tratament

Pentru a depista prezența calculilor, nici o metodă de investigare nu este mai precisă decât ecografia de veziculă biliară. Din păcate, pentru a scăpa de această neplăcere nu puteți apela la medicamente, ci trebuie să vă operați. De ce? Tratamentele cu medicamente au demonstrat în timp că sunt ineficiente - ele pot rezolva sau ameliora problema doar pe moment, căci după un timp calculii se refac. Singura soluție rămâne îndepărtarea veziculei biliare prin intervenție chirurgicală, care permite intervenția fără deschiderea peretelui abdominal pe 12-15 cm cu bisturiul.

Intervenția durează în medie o oră, iar numai după 48 de ore de la intervenție pacienții pot pleca acasă și în foarte scurt timp își pot relua activitatea zilnică. În perioada următoare intervenției pacienții pot consuma ouă, carne, fructe, legume sărate, însă mâncarea gătită este bine să fie preparată prin fierbere. După aproximativ trei luni, fiecare pacient va constata singur ce alimente tolerează și care îi fac rău și își va adapta meniul în consecință.

Dr. Doina Lucia Amza

Lumina creștinului, iulie 2003
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire