pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

În apărarea sănătății

Inapoi la cuprins

Sexualitate și căsătorie

În societatea modernă se pune tot mai des problema privind momentul începerii vieții sexuale, moment care din punct de vedere medical poate avea repercusiuni asupra stării de sănătate fizice și psihice a celor tineri. Pe vremuri, oamenii se căsătoreau la o vârsta destul de tânără, momentul căsătoriei corespunzând cu momentul începerii vieții sexuale. Societatea modernă a modificat concepția privind «etapele firești» ale vieții, din concepția clasică. În societatea zilelor noastre, nu se prea concepe întemeierea unei căsnicii înainte ca cei doi parteneri să aibă un statut social cât de cât definit, incluzând printre altele: o etapă de învățământ obligatoriu care se termină în mod curent la vârsta de 16-18 ani, moment care corespunde și cu atingerea vârstei majoratului; foarte des, urmează o perioadă de 2-4 ani pentru deprinderea unei meserii care să asigure o oarecare independență materială. Ideal și moral momentul începerii vieții sexuale ar trebui sa urmeze cununiei religioase. În practica curenta lucrurile nu se întâmplă întotdeauna așa; apar contradicții între dorința de a începe o viață sexuală și vârsta la care sunt îndeplinite condițiile pentru întemeierea unei familii: existența unei locuințe și a unui venit material, condiții necesare independenței și a autonomiei noii familii.

În vederea încheierii căsătoriei cei doi tineri trebuie sa fie familiarizați cu anumite noțiuni de sănătate legate de sexualitate. Aceste informații se obțin la nivelul școlii unde se predau noțiuni de anatomie, fiziologie și de reproducere umană. Tot în cadru organizat, tinerii iau cunoștință de existenta și de modul de transmitere a bolilor infecțioase, cu eventuala specificare a celor cu transmitere pe cale sexuală: infecțiile aparatului uro-genital, hepatita, gonoreea, sifilisul, HIV. Multe informații se obțin prin intermediul mass-media, totodată existând cărți în librării și biblioteci, cu privire la sexualitate.

Cel care are obligația să ofere cunoștințe minime și în același timp să controleze starea de sănătate a persoanelor în general și a tinerilor în special este medicul de familie. Tot el trebuie sa facă un efort suplimentar de informare, consiliere, atunci când este solicitat de către tinerii care doresc să-și înceapă viața sexuală, explicându-le pe înțelesul lor toate implicațiile care decurg de aici. Părerea mea este că niciodată nu putem fi siguri că am oferit, ca doctori, toate explicațiile și răspunsurile la întrebările puse și, foarte ades, nepuse de către tineri. De aici rezultă și marea responsabilitate a medicului de familie în a găsi modalitățile optime de a particulariza explicațiile privind sexualitatea normală, ținând cont de nivelul de înțelegere, originea socială, gradul de cultură și de moralitate a tinerilor.

Cheia de boltă privind starea de sănătate a tânărului (tinerei) care este hotărât să facă pasul căsătoriei constă în acel certificat prenupțial care va avea în vedere următoarele date referitoare la starea de sănătate:

  • o microradiografie pulmonară care să asigure inexistența unei tuberculoze pulmonare;

  • un examen de sânge care să infirme existența sifilisului (RBW, VDRL);

  • un alt examen de sânge care să excludă infecția cu HIV.

dr. Francisc Coșa

Mesagerul Sfântului Anton, mar-apr 2003
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire