pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Copiii m-au învățat

Totdeauna mi-au plăcut predicile în care, pe lângă explicarea lecturilor, preotul a prezentat și un exemplu, mai ales cele luate din viața de zi cu zi. Așa se face că la o predică, printre altele, părintele a spus o pildă în care un poet german, pe nume Reiner Maria Rilke, și-a petrecut un anumit timp al studenției la Paris. Aici, pentru a ajunge la universitate, străbătea zilnic în compania unei prietene franceze o stradă foarte aglomerată. Într-un colț al acestei străzi era mereu prezentă o cerșetoare. Stătea adesea nemișcată, cu mâna întinsă și cu ochii fixați în pământ.

Poetul nu-i dădea niciodată nimic, în timp ce prietena lui îi strecura adesea câte un bănuț, mergând mai departe. Nedumerită, într-o zi l-a întrebat pe poet: "De ce nu-i dai nimic acestei cerșetoare?" "Trebuie să-i dăm ceva pentru inimă, nu să punem în mâini", îi răspunse el. A doua zi, Rilke a venit cu un trandafir abia înflorit. L-a pus în mâna cerșetoarei și a dat să plece. Atunci s-a întâmplat ceva la care nici el nu se aștepta: cerșetoarea și-a ridicat ochii, a luat mâna poetului și i-a sărutat-o, apoi a plecat. O săptămână nu a mai văzut-o nimeni la locul ei. După opt zile femeia a revenit continuând să cerșească. "Din ce o fi trăit ea în aceste zile în care nu a cerșit nimic", l-a întrebat tânăra pe poet. "Din trandafir", i-a răspuns el.

Acest exemplu și explicația frumoasă a lecturilor biblice am considerat că sunt și de data aceasta o hrană suficientă pentru suflet, așa încât până la predica următoare nu-mi rămâne decât să practic ceea ce am auzit. S-a sfârșit Liturghia și eu, împreună cu cei doi copii ai mei, am plecat spre casă. La un colț de stradă, ce să vezi? S-a întâmplat aproape ca în exemplul pe care îl auzisem, numai că... ce diferență! Dacă prietena poetului îi mai strecura din când în când câte un bănuț, iar poetul i-a oferit un trandafir din care cerșetoarea a trăit o săptămână, eu mi-am luat copiii de mână și am mers mai departe. Prin mintea mea au trecut fel de fel de idei: Dacă este hoț? Sau unul care nu vrea să muncească? Sau unul care cheltuie pe alcool tot ceea ce cerșește? De ce trebuie să fiu chiar eu cea care trebuie să-l ajute? Am ajuns acasă, dar nu mi-am găsit deloc liniștea în acea zi. Auzeam mereu cuvintele de la predică și care acum îmi sunau a reproș. Am încercat să nu-mi mai amintesc, ocupându-mă cu diverse activități prin casă. Așa am ajuns să schimb florile din camera copiilor pe care le știam ofilite. Dar, surpriză! În grădină nu am mai găsit nici o floare. Imediat m-am gândit la cineva care intrase în timp ce noi eram la Liturghie și le furase, dar nu era așa. Copiii le-au cules pe toate și le-au dus cerșetorului pe care l-am întâlnit în drum spre casă. Erau foarte fericiți de ceea ce au făcut, se citea aceasta pe fețele lor. M-am bucurat mult pentru gestul lor, dar mi-a fost rușine de mine însămi. Mă știam o creștină bună, iar acum copiii mi-au spus indirect că mai am de lucrat. Cât de greu este să pui în practică ceea ce auzi la predică! Și totuși cât de ușor este! Dar... copiii m-au învățat. (Elena)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, iunie 2001
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire