pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Indiferent de om, trebuie respectat

Cine s-ar fi gândit că un pat, un obiect aparent atât de banal, poate să trezească într-un om un respect deosebit. Noi care avem acasă un astfel de mobilier nu ne preocupăm poate prea mult pentru soarta celor care nu-l au. Poate nici nu realizăm ce înseamnă să nu ai un pat, un loc demn în care să-ți poți odihni trupul după o zi plină de eforturi.

Sunt tatăl a cinci copii. Fiica mea, cea mai mare, după terminarea liceului a mers la facultate. I-am găsit o gazdă mulțumitoare. De multe ori și-a exprimat mulțumirea spunând că se simte foarte bine și că are toate condițiile pentru a învăța, ceea ce mă făcea și pe mine destul de mulțumit. Încă de mică am învățat-o să aibă respect față de oameni, ca de altfel și pe ceilalți patru frați ai ei. Le vorbeam deseori că așa cum lor le-ar place să le fie bine, la fel le place și celorlalți și că nu trebuie să se comporte urât cu o persoană, indiferent de greșelile ei. "Indiferent ce vi s-a făcut, nu uitați, aveți în fața voastră un om". Accentuam de multe ori faptul că Isus murise pentru toți oamenii, indiferent de gradul lor de bunătate sau răutate. De aceea, începând cu salutul, continuând cu formula de adresare și terminând cu atitudinea în general față de un om, totul trebuia să se bazeze pe respect. Și i-am mai învățat un lucru: "Dacă noi avem ceva ce alții nu au și și-ar dori, nu trebuie să-i disprețuim și nici să râdem de ei, arătându-le că nu sunt capabili să aibă ceea ce avem noi. Fiecare om poate ceva în funcție de capacitățile sale. Dacă noi avem anumite capacități pe care alții nu le au, nu trebui să-i desconsiderăm". Acestea și multe altele, fiica mea le învățase bine din familie.

După câteva zile de la începerea unui nou an universitar, fiica mea mă sună și îmi vorbește pe larg despre o colegă de-a ei care, la cămin fiind, nu avea pat. Era seară, când tocmai trebuia să mergem să ne culcăm. Poate e prea mult spus, dar în acea seară am prețuit patul mai mult decât oricând. Atunci am descoperit cu adevărat valoarea unui pat și tot atunci am încercat să trec prin mintea mea tot coșmarul pe care îl trăiesc atâtea persoane care merg în străinătate și nu au, cel puțin într-o primă fază, unde să se odihnească. Atunci i-am înțeles pe copiii străzii, pe bătrânii abandonați pe care îi întâlnim de atâtea ori pe străzile orașelor dormind poate într-o cutie de carton. A fost seara în care am iubit mai mult ca oricând familia pe care mi-o dăduse Dumnezeu. Și i-am mulțumit mai mult ca niciodată lui Dumnezeu pentru că nu trebuia să-mi pun problema paturilor. Fiecare copil al meu avea un pat al său, chiar dacă încă nu avea fiecare o cameră a sa. Din câte îmi povestise fiica, acea colegă, pentru că provenea dintr-o familie săracă, fusese marginalizată de către celelalte colege, mergând până acolo că i-au luat până și patul, lăsând-o să doarmă pe niște cutii în care își adusese puținele obiecte necesare. A doua zi i-am trimis banii necesari și împreună au cumpărat un pat simplu, dar pentru colega ei prețios. Pentru copiii de acasă a fost încă o ocazie să-și dea seama ce înseamnă respectul față de cel aflat în nevoi. Un timp au renunțat cu toții la gustarea de la școală pentru ca, prietena fiicei mele să poată dormi demn. (Francisc)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire