pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Rugăciunea care transformă

Nu e o noutate că femeile se roagă mai mult decât bărbații. Spre deosebire de aceștia din urmă, femeilor nu le este greu să participe la o oră de adorație, la un Rozariu și nici măcar la o predică mai lungă. Răbdarea care le caracterizează din natură își are efecte nu doar pe plan matern, ele fiind cele care îi aduc la viață pe copii, care se ocupă de educația și creșterea lor, dar și pe plan spiritual, ele fiind cele care propun momentele de rugăciune din familie.

Dacă, în general, așa stau lucrurile, ceea ce mi-a fost dat să văd, nu zic că răstoarnă o realitate, dar, cel puțin, în viziunea mea, o schimbă. Nu pot să spun că sunt un soț și un tată care se roagă prea mult. Recunosc că de multe ori mă mulțumesc doar cu strictul necesar. Soția, în schimb, împreună cu cei trei copii ai noștri se roagă mai mult, participă aproape zilnic la sfânta Liturghie și copiii fac parte și dintr-o asociație a Bisericii. Nu sunt împotriva la absolut nimic din ceea ce fac ei atâta timp cât ceea ce fac îi entuziasmează și-i determină să trăiască altfel relațiile din familie. Revenind la mine, spuneam că nu mă rog prea mult, dar atât cât mă rog, încerc s-o fac bine.

Așa se face că într-o zi socrul meu a adus-o pe soacra mea la spital. Se îmbolnăvise atât de tare, încât era nevoie de o operație foarte grea pe creier. Am internat-o, iar pe socrul meu l-am luat la noi peste noapte. Fixasem o oră la care să-l trezesc dimineața, pentru că soacra mea avea să intre la operație și trebuia să fim acolo pentru o semnătură.

Dimineața, m-am trezit și căutam să merg cât mai discret prin casă pentru ca să nu-l trezesc decât atunci când fixasem. Când am intrat în camera în care îl lăsasem l-am găsit în genunchi, cu rozariul în mână. Era sculat de mult și se ruga. Sincer, nu mă așteptam să văd un bărbat, la acea oră rugându-se, mai ales Rozariul. S-a scuzat că întârziase puțin, dar nu era o problemă, aveam timp suficient. De fapt s-a scuzat pentru că nu se aștepta să-l găsesc astfel. În drum spre spital mi-a spus că de mult se roagă pentru binele soției și a familiei lui, familie din care și eu, ca ginere făceam parte.

După această întâmplare m-am întrebat de multe ori la ce îi folosește atâta rugăciune și, analizând problemele cu maturitate, am constatat că într-adevăr îi folosea. În familia lor era ceva care nu se găsește în orice familie, era o înțelegere deosebită. Ajungea doar o singură privire și fiecare știa ce avea de făcut. Doreau ca totul să fie bine, ca toți cei care îi vizitau să se simtă bine. După acea dimineață, analizând comportamentul soției mele, am constatat că și ea era un reflex al părinților ei. La rândul ei trăia alături de mine o armonie deosebită. În acea dimineață am înțeles de unde venea această armonie. Pot să spun că de atunci am prețuit-o și mai mult, dar i-am prețuit și pe socrii mei care au știut să-și educe copilul, pe soția mea, în frică lui Dumnezeu.

Astăzi soacra mea este bine. Operația a reușit, iar ea s-a întors la treburile obișnuite. Secretul? O iubire sinceră din partea socrului meu, iubire care își are izvorul în rugăciune. Din acea dimineață, acesta este și idealul meu. (Matei)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, iulie 2005
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire