pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Copilul să-ți trăiască

Mai mult ca oricând, datorită mijloacelor mass-media avem posibilitatea să constatăm că în lume se face mult rău. Crime din gelozie, din motive de moștenire, din motive politice, din motive sociale, dar și din motive religioase, toate acestea parcă sfidează caracterul sacru al vieții.

Omul vrea să fie stăpân și peste viața, dar și peste moartea sa. Peste toate acestea se mai adaugă o altă categorie de crime, de data aceasta fără să li se facă reclamă, crime pe care le numim sugestiv, avort. Nimeni nu le dă la televizor. Nici chiar ziarele nu le amintesc. Doar niște statistici, pe la sfârșitul anului sau cu o ocazie deosebită, prezintă un număr. Pe moment toți se miră, dar viața își continuă drumul ei firesc. Se pare că nici chiar caracterul sacru al vieții nu mai mișcă pe nimeni.

Când eram adolescentă, apoi tânără, auzeam deseori de avort și de consecințele lui. Nu aș fi vrut să fiu niciodată în pielea unei femei care să ajungă să-și ucidă copilul. Am auzit diferite teorii și pro și contra. Puteam să spun că învățasem bine lecția privitoare la avort.

A venit vremea să întemeiez și eu o familie. Deja multe din colegele mele erau căsătorite și, pentru că nu reușeam să mai comunicăm ca înainte, am hotărât să fac și eu acest pas. Simțeam că ceva ne diferențiază. Se credeau deja femei, iar eu rămâneam în continuare o simplă copilă, de aceea am hotărât să fiu ca ele, să mă căsătoresc. Am crezut că toată viața va fi ca în ziua nunții, dar nu e așa. Viața are și momentele ei grele. Așa a fost și cel privitor la momentul în care am ajuns să fiu însărcinată. Prea mă luase prin surprindere și, sinceră să fiu, nici măcar nu eram pregătită. Deodată viața mea s-a schimbat. Nu mai eram nici adolescenta și nici tânăra curioasă să știe cât mai multe despre viața de căsătorie și mai ales despre viața de mamă. Acum eu însumi trebuia să fiu mamă în fapt. Purtam în mine un copil despre care auzisem de atâtea ori că e darul lui Dumnezeu, că nu noi îi dăm viața, ci Dumnezeu. Era o schimbare, nu doar fizică, ci și la nivel sufletesc. Faptul că trebuia să devin mamă m-a consumat atât de mult încât mi-am zis: "Nu, nu e timpul! Nu sunt pregătită!" Fără știrea soțului am plănuit să merg să fac avort.

La poarta spitalului era o cerșetoare cu un copil în brațe care m-a întâmpinat cu cuvintele: "Dă-mi și mie un ban. Copilul să-ți trăiască!" La intrarea în spital erau alți doi cerșetori, doi copii de vreo patru sau cinci ani. Și ei mi-au cerut ceva de pomană spunând: "Nu ne lăsați să murim..." Brusc, ca trezită din somn, am realizat ce vreau să fac. Dumnezeu mi-a deschis ochii prin acei cerșetori. Mai întâi femeia de la poartă, apoi copiii. Acele cuvinte: "Copilul să-ți trăiască!" sau "Nu ne lăsați să murim!", m-au zguduit pur și simplu. De fapt, copilul meu era conceput pentru a trăi, nu pentru a muri. Înțelesesem că nu trebuia să măresc și eu numărul din statistici, mai ales că nici soțul nu știa de planul meu. Acum cei doi copii cerșetori sunt deja adolescenți, dar sunt tot acolo, iar fiul meu le dă deseori din mânuța sa câte ceva de mâncare. Și cerșetorii au rolul lor... (Magdalena)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, august 2005
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire