pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Paiele din ieslea lui Isus

Nu încape îndoială că cele mai frumoase sărbători din timpul anului sunt Nașterea lui Isus (Crăciunul) și Învierea sau Paștele. Personal le-am simțit mereu ca pe un moment din care am putut să extrag curaj și încredere pentru a merge mai departe. Le pregăteam din timp cu multă minuțiozitate. De la curățenia casei la curățenia sufletului, de la mâncarea special pregătită la vizitele pe care le făceam rudelor cu această ocazie. O singură umbră părea să înnoreze seninătatea acestor sărbători.

Nu știu cum se făcea că, după ce terminam împreună cu mama și ceilalți frați ai mei toate pregătirile pentru sărbătoare, tatăl începea să reproșeze că nu ne pricepem la nimic, că nu suntem bune de nimic și, în consecință, începea scandalul. Era aceasta o mare suferință pentru noi. Și o spun pe cuvânt, aproape la toate sărbătorile era același scenariu. Fiind cu familia mea, după ce m-am căsătorit, aveam să experimentez același lucru. De data aceasta nu se întâmpla doar de sărbători, ci și după o zi de muncă asiduă. În loc să mă bucur după osteneala zilei sau după îndelunga pregătire a unei sărbători, mi se aduceau reproșuri, atât din partea soțului cât și a șefilor. Un timp am avut impresia că așa trebuie să fie, că noi, femeile, suntem sortite să suferim din partea soților noștri reproșuri și uneori violență fizică. O astfel de stare însă trebuia să aibă un sfârșit. Trebuia să mă bucur și eu cu toată familia mea de frumusețea sărbătorii.

Aveam deja experiență. Știam că de sărbători trebuie să se întâmple ceva, de aceea, încă de la începutul Adventului i-am pus pe copii să se roage și să ofere multe momente din zi pentru liniștea sărbătorilor de Crăciun și Revelion. Le-am amintit că orice faptă bună și orice rugăciune înseamnă un pai pus în ieslea lui Isus, și că, oferindu-le, aveau să asigure de Crăciun un culcuș bun pruncului Isus. În nevinovăția lor, copiii nu numai că au început să se roage, dar cum făcea unul o faptă bună, aducea un pai și îl așeza pe prichiciul de la sobă, deoarece, spuneau ei, de Crăciun să fie calde pentru pruncul Isus. După câtva timp grămada a început să crească. După mai bine de două săptămâni, văzând paiele, fără să întrebe pe nimeni, tatăl le-a luat și le-a aruncat în foc. Nemaivăzându-le, copiii, mici fiind, au spus tatălui lor: "Tată, pruncul Isus a venit și a luat paiele pe care noi le-am pus pe prichiciul sobei. Știi că acele paie erau rugăciunile și faptele noastre bune pe care mama ne-a pus să le facem pentru liniștea sărbătorilor de Crăciun și Revelion? Dar ne-a avertizat să nu-ți spunem. Acum că pruncul Isus a luat paiele, am zis să-ți spunem". Tatăl a rămas fără replică. Să-i certe? Erau prea mici. Să le spună că nu era adevărat ceea ce îi învăța mama să creadă? Știa că nu are succes. Pentru că totuși ținea la ei, le-a spus: "Da, le-a luat pruncul Isus. De Crăciun voi merge cu voi la ieslea din biserică și vi le voi arăta". Și și-a ținut promisiunea. Preocupat de a arăta copiilor paiele din ieslea lui Isus, nu a mai reproșat nimic soției. Ba, mai mult, împreună am pregătit cele necesare și am mers să arătăm copiilor ieslea de Crăciun. Acolo, cel mai mic dintre copii, care abia învățase să vorbească, a spus: "Vreau să avem și noi acasă o iesle tot timpul anului". (Margareta)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, decembrie 2004
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire