pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Am savurat apa

Cum poți vorbi despre calitățile apei fără a o gusta? Și cum poți s-o guști, dacă nu este limpede și bună de băut? Da, despre apă poți vorbi în momentul când o guști, când o atingi cu mâinile, când îți umezești fața sau când îi vezi efectele binefăcătoare. E incoloră, dar se vede; nu e solidă, dar se poate gusta; nu e stabilă, dar se poate cuprinde în recipiente.

Cum poți vorbi despre Dumnezeu fără a-i fi experimentat prezența? Și cum poți vorbi despre Fiul său, despre Biserică, despre cei care compun Biserica, despre sacramente, fără a-l fi cunoscut pe Dumnezeu? E simplu de dat cu părerea, dar și mai simplu este atunci când această părere este destructivă, când caută să dărâme în loc să construiască.

Totul s-a întâmplat undeva într-o comunitate, în cadrul unui dialog cu o persoană. Protagoniști: un preot și un credincios, iar credinciosul sunt chiar eu.

Mereu am trăit cu impresia că, nevăzându-l pe Dumnezeu, tot ceea ce se întâmplă în numele lui este o simplă tradiție, o modalitate prin care unii, în loc să muncească asemenea nouă, "muncesc" pentru Dumnezeu.

Noi, oamenii, suntem obișnuiți să vedem lucrurile, să le pipăim, să le gustăm, să ne folosim de cele cinci simțuri. Nu vedem curentul electric, dar credem că el există pentru că îi vedem efectele. Nu vedem aerul, dar fără el știm că nu putem trăi, nu-l vedem pe Dumnezeu, dar știm că el este creatorul lumii. Acest adevăr ni-l spune Sfânta Scriptură.

Fără îndoială, și eu am fost un tributar al lumii materialiste și consumiste de astăzi și, fără să mă implic prea mult în cele ce țin de Biserică, am avut curajul să înfrunt, cu multe din concepțiile mele, pe care le credeam cele mai bune, un preot, un ales, un chemat special de Dumnezeu tocmai pentru a-și arăta prin el existența. De fapt, mai mult pentru asta m-am dus să-l înfrunt. Când am ajuns acolo, deși pornisem de la existența lui Dumnezeu, vorbisem și despre Biserică, despre oamenii care o formează, cu lipsurile și calitățile lor, amintind despre colectă, preotul, privindu-mă fix în ochi, mi-a zis: "Îmi vorbești despre calitățile apei fără să o fi gustat vreodată! Doar ai sorbit-o la viața ta, dar nu ai gustat-o, n-ai savurat-o niciodată!" Și știți că avea dreptate? N-am savurat niciodată apa, doar am băut-o cu nesaț pentru a-mi potoli setea. Era exact ceea ce îmi lipsea în relația mea cu Dumnezeu. Am trecut mereu mai departe; m-am grăbit să primesc sfânta Împărtășanie atunci când eram mic; m-am grăbit să mă căsătoresc și nu am văzut cu ochi buni pregătirea pe care preotul ne-a invitat s-o facem. Îmi pierdeam răbdarea în timpul Liturghiei până nu am mai mers deloc și în toate acestea eram "mare specialist". Eu eram cel care singur știam că Dumnezeu nu există pentru că nu-l vedem; eu simțeam inutilitatea participării la Liturghie; eu am văzut botezul copiilor mei doar ca o modalitate de a aduna câțiva bani în plus de la cei invitați; eu am găsit de cuviință că în locul crucifixului din camera noastră, a părinților, trebuie pus un peisaj de iarnă. Oare de ce? Nu cumva pentru că inima mea era înghețată? Am discutat mult cu preotul, iar, dacă la început am avut impresia că l-am învins, spre final am înțeles că nu pot vorbi despre apă fără s-o fi gustat. Nu pot vorbi despre Dumnezeu, despre Biserică și despre toate cele ce țin de ea fără a experimenta prezența lui Dumnezeu în viața mea, o prezență care se manifestă, după cele spuse de preot, în fiecare clipă. (Valentin)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, noiembrie 2004
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire