pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Cu Rozariul prin ploaie

Fiecare știe că rugăciunea Rozariului poate deveni oricând monotonă, din pricina repetiției și lungimii ei. Chiar dacă, așa cum am auzit pe mulți predicatori, este rugăciunea care-i place cel mai mult Maicii Domnului, cu toate acestea ea rămâne o rugăciune care necesită multă atenție, multă iubire și de ce nu, multă voință.

Mărturisesc că nici mie, care sunt într-un oarecare fel o persoană consacrată, nu mi-a fost niciodată ușor să spun Rozariul.

Fac parte dintr-o mișcare a Bisericii care își trăiește consacrarea în mijlocul lumii, în familie. Printre alte angajamente pe care mi le-am asumat este și recitarea Rozariului. Bineînțeles că nu reușesc mereu să mă rog cu familia. Sunt atâtea de făcut, atâtea responsabilități față de familie, față de serviciu și vreau să-mi trăiesc și consacrarea pe care am făcut-o în mod conștient și responsabil. Cu toate acestea, uneori nu reușesc să-mi spun la timp rugăciunile specifice, printre care, în mod special, rugăciunea Rozariului.

Era o zi specială pentru comunitatea din care fac parte. Fiecare era implicat în felul său; și copiii, și tinerii, și eu, care împreună cu alți adulți făceam parte din mișcare. Toți ar fi vrut să iasă cât mai bine, mai ales că era o zi la care participau foarte mulți tineri din întreaga dieceză. Spre seară, când aveam deja impresia că totul e gata, cineva a remarcat că aveam nevoie de o traversă pe care o găseam într-o parohie vecină. Am urcat în mașină și am pornit spre parohia vecină spre a aduce traversa. Pentru că eram singur mi-am zis că e o ocazie cum nu se poate mai potrivită să spun Rozariul, dar nu l-am spus. Nu știu, mi-a distras atenția drumul și ploaia care se apropia. Ba mai mult mi-a venit în minte ideea că muncisem destul pentru Biserică în acea zi și poate se compensează. Întorcându-mă cu mașina, deja ploua bine și am zărit o doamnă care mergea pe jos cu un copil în brațe și cu un bagaj în mână. Ploua destul de tare și mărturisesc că nu aveam o inimă atât de indiferentă ca să-i las să-și continue drumul în acest fel. Am oprit și i-am luat. După ce i-am întrebat unde merg și cum s-a făcut că i-a prins ploaia, în mașină s-a făcut tăcere. Curios, am privit spre ea, dar mi-am retras privirea imediat rușinându-mă. Doamna se ruga Rozariul. La capătul mâinii care ținea sacoșa avea rozariul. După câteva clipe l-a terminat și cu multă seninătate m-a întrebat dacă sunt catolic. I-am răspuns că da și că fac parte dintr-o mișcare a Bisericii. Mi-a spus atunci că avea probleme în familie, că fusese pentru un timp la părinți în localitatea de unde luasem traversa. Între timp totul se rezolvase, iar acum era așteptată acasă. Își propusese să parcurgă drumul pe jos ca mulțumire pentru înțelegerea care revenise în familia ei. Tot ca mulțumire a început să recite și Rozariul. Și eu care, între timp, îmi spusesem că am lucrat pentru Biserică..., care eram oarecum dator să-l recit..., până atunci nu-l recitasem.

Primisem pot să spun o palmă. Cu toate că ploua, că avea un copil în brațe și o sacoșă în cealaltă mână, doamna a găsit timp și dispoziție pentru un Rozariu, iar eu, care mergeam comod în mașină, fără să-mi pese de ploaia de afară, m-am gândit să-l amân. Sigur, nu l-am amânat, dar pe moment m-am gândit și la asta. Întorcându-mă acasă, am povestit totul soției și copiilor care au avut grijă să mă mustre. I-am invitat apoi pe toți și împreună am spus Rozariul atât pentru familia noastră cât și ca mulțumire pentru familia doamnei, în care răsărise din nou soarele. (Iosif)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, octombrie 2004
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire