pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Experiențele tinerilor

 

Acea carte

Promisesem de câtva timp unei prietene că îi voi căuta o culegere de care avea mare nevoie. Imediat ce vedeam o librărie intram cu speranța că în sfârșit voi putea să-i dau lui Flori vestea mult așteptată: am găsit-o. Însă de fiecare dată speranța îmi era spulberată de fatidicul răspuns: s-a epuizat, mai încercați săptămâna viitoare!

Într-o zi, întorcându-mă acasă de la serviciu, am văzut o librărie mică, ascunsă printre numeroase alte magazine. Am intrat și am întrebat. Vânzătoarea, cu un gest larg, mi-a arătat rafturile din fața mea: vreo câteva sute de volume din toate domeniile, printre care, cu siguranță, aș fi găsit și ceea ce căutam. Cum mi se părea imposibil să găsesc culegerea într-un timp record, am mai întrebat-o încă o dată unde aș putea să mă uit mai precis. Fiind probabil foarte obosită, vânzătoarea nu a mai rezistat și a izbucnit, ridicând tonul și uitând de bunele maniere de care trebuia să dea dovadă în fața clienților, dintre care eu, ajunsă aproape de sfârșitul programului, eram cine știe a câta în acea zi.

Am înțeles imediat că nu puteam aștepta ca ea să fie drăguță cu mine, dimpotrivă mi se oferea o ocazie nouă în acel moment de a trăi iubirea față de celălalt așa cum hotârâsem de dimineață. Și totodată de a da la rândul meu din iubirea pe care și eu o primisem de-a lungul zilei prin gesturi poate aparent lipsite de importanță, ca de exemplu oprirea imediată a unei mașini la trecerea de pietoni din fața locului meu de muncă, unde de obicei se așteaptă câteva minute bune pentru a traversa cei patru metri care despart strada de trotuarul de vis-a-vis.

Și am început să caut cartea împreună cu ea, încercând să-i scuz reacția. Un schimb de cuvinte a readus pe chipul ei bunăvoința pe care și-a manifestat-o apoi nu numai prin a-mi găsi o culegere care ar fi putut-o înlocui pe cea căutată, ci și prin a-mi arăta listele din librărie cu toate editurile unde m-aș mai fi putut interesa.

Ne-am despărțit pline de voie bună. Iar în suflet am simțit că acea doamnă devenise din acea zi "sora mea", o soră de care eram legată de acum înainte prin iubirea universală care face din noi toți frați.

A.E.

 

Un simplu mesaj pe mobil

Cu câtva timp în urmă eram foarte prinsă cu treburile mele și făceam tot posibilul să nu mă gândesc la ceea ce mă îngrijora de fapt: un examen la facultate pe care nu reușeam să-l iau și sentimentele confuze pe care le aveam față de un prieten. Simțeam că raportul meu cu Dumnezeu avea nevoie de "ceva"...

Apoi am primit pe neașteptate un cadou frumos: o întâlnire de o zi la care am putut să particip împreună cu celelalte fete care vor să trăiască pentru o lume unită. La sfârșitul acelei zile am plecat cu multă pace în suflet pe care de mult nu o mai simțisem. Nu se rezolvase nimic în mod magic, dar din acea zi am găsit forța să trăiesc cu o mai mare seninătate fiecare lucru.

Într-o seară, în timp ce mă pregăteam să ies cu prietenii mei, am primit un mesaj pe mobil de la una dintre acele fete, un simplu salut prin care îmi spunea "Sunt cu tine". Pe moment nu i-am dat mare importanță, însă nu îmi puteam închipui cât de angajantă avea să fie pentru mine acea seară. Într-adevăr, m-am aflat într-una dintre acele situații în care, pentru a merge împotriva curentului lumii, trebuie să te ridici și să iei o hotărâre, chiar dacă vei fi luată poate peste picior. Câțiva dintre cei prezenți au început să folosească droguri ușoare. Prietenii mei mă cunosc și știu foarte bine ce gândesc eu despre ceea ce ne trebuie sau nu pentru a ne distra. Doi băieți pe care nu îi cunoașteam au început să mă provoace considerându-mă "un încurcă-lume". Prima reacție pe care am avut-o a fost aceea de a mă preface că nu aud, însă văzând privirile celor din jur am văzut că unii dintre prietenii cărora le povestisem de mai multe ori despre ideea lumii unite așteptau un răspuns, chiar dacă fumau și ei "de ochii lumii" acele țigări. Sinceră să fiu, mi-a fost teamă, poate și ca să nu-i pierd, dar în acel moment mi-am amintit mesajul pe care îl primisem pe mobil "Sunt cu tine." Deci nu eram singură. Și am început să vorbesc, să povestesc tot ceea ce facem împreună cu alți tineri care l-au pus pe Dumnezeu pe primul loc în viața lor. Am fost bombardată cu o mulțime de întrebări și s-a creat un dialog foarte frumos - deși câțiva continuau să se mențină pe poziție - care a făcut să se nască un raport nou între noi, mai ales cu o pereche de tineri.

M.I.

 

Arta de a iubi și în muzică

Studiez pianul de la vârsta de 11 ani. Întotdeauna m-am gândit că muzica este comoara vieții mele, până în momentul în care m-am întâlnit cu tineri care îl aleseseră pe Dumnezeu ca Ideal al vieții lor. Cu ei am simțit că pot să perfecționez o artă mai mare decât cea pe care o cunoșteam: arta de a iubi.

În urmă cu un an am frecventat un curs de perfecționare într-o orchestră pentru tineri muzicieni. Nu mi-a fost ușor să înfrunt repertoriul de muzică contemporană. Însă obstacolul cel mai mare a fost comportamentul dur al dirijorului în timpul repetițiilor, mai ales cu mine. Într-o zi, în timp ce dirija o piesă din muzica contemporană, m-a oprit pentru că greșisem și m-a insultat. Am reluat pasajul, dar am greșit încă o dată. Iar el s-a înfuriat și mai tare. În acel moment mi-am pierdut concentrarea. Am greșit și a treia oară, iar el m-a dat afară. Nimeni nu putea înțelege reacția care li se părea tuturor exagerată. În timp ce plângeam, mi-am amintit de fraza: "Iubește-i pe dușmanii tăi, fă bine celor care te urăsc." Nu o trăisem concret niciodată până atunci. "Sunt aici pentru a repeta și a mă perfecționa sau pentru a iubi?", îmi tot repetam în sinea mea. Și încercând să nu-l judec pe dirijor, am început să mă rog pentru el.

Când a ieșit din sală a trecut pe lângă mine fără să-mi adreseze un cuvânt. A doua zi l-am întâlnit din întâmplare pe stradă. S-a oprit și și-a cerut scuze: își pierduse controlul datorită oboselii și mi-a destăinuit că trecea printr-o perioadă dificilă. Am rămas fără cuvinte, mulțumindu-i lui Isus pentru mica minune ce se întâmplase.

La concert am fost cuprinsă de o mare emoție și de teamă nu mai vroiam să urc pe scenă. M-am gândit atunci că talentul meu trebuia să slujească publicului, mi-am regăsit curajul și am cântat încercând să redau ceea ce aveam în inimă. La sfârșitul concertului mulți au venit să mă felicite, spunându-mi vorbe frumoase. Iar bucuria mea a fost mare deoarece concertasem nu pentru a primi aplauze, ci pentru a iubi. Muzica este pentru mine un dar venit din cer, însă acum primul loc îl are Dumnezeu care m-a cucerit cu iubirea Sa.

B.I

Oraș nou, iul-aug 2004
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire