pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Dacă n-am ascultat

"Am plecat în lume cu gândul de a mă realiza. Plecau prea mulți de vârsta mea pentru ca eu să rămân. În același timp, deja se întorceau unii și realizările erau vizibile. Nu puteam să rezist unei astfel de tentații". Acestea sunt cuvintele pe care o tânără le-a folosit pentru a descrie începutul aventurii sale.

Aveam 16 ani, făceam parte dintr-o familie bună, numeroasă, dar cu posibilități materiale reduse. În casă, la noi, rugăciunea era rugăciune. Cu toții ne spuneam în fiecare seară rugăciunea, în genunchi, în fața unui crucifix vechi. În discuțiile cu noi, atât mama cât și tata ne învățau de toate. Se vedea în ei dorința de a avea copii bine educați, care să știe să se descurce în orice moment.

Aceste greutăți ne-au marcat și pe noi, copiii. Personal, o apreciam pe mama pentru sacrificiile pe care le făcea și pentru răbdarea de care dădea dovadă de foarte multe ori. Ținea mult la aspectul moral al vieții copiilor ei. Spunea: "Orice greșeală se plătește scump. Feriți-vă să greșiți!" Dar lipsurile, care erau din ce în ce mai evidente, pentru că noi creșteam, m-au marcat atât de mult încât, fără să mă consult cu altcineva, am aranjat să plec în străinătate, cu gândul de a lucra. Auzisem de la o prietenă că din când în când un domn caută tinere pentru a le ajuta să ajungă la muncă în străinătate. Când l-am văzut mi s-a părut destul de serios și nu mi-a trecut nicidecum prin minte că are intenții rele. Cu timpul i-am vorbit și mamei despre dorința mea, bună de altfel, iar ea m-a sfătuit să-l întreb și pe tata, care bineînțeles că s-a opus. Dar nu am ascultat. În mintea mea era ceva de genul: "Voi merge, voi câștiga bani și-i voi ajuta pe ai mei să iasă din lipsuri". Realitatea însă avea să fie cu totul altfel. Am plecat cu acel domn, care mi-a promis că se va ocupa de toate. Gândul meu de a aduna bani, de a-i ajuta pe părinții și frații mei s-a spulberat. Am fost pusă să dansez într-un bar de noapte. Știam că sunt vinovată pentru că nu am ascultat. Acum plăteam prețul neascultării. Umilință amestecată cu impresia că sunt o simplă piesă de decor. Făcusem deja bătături la mâini și la genunchi, din cauza unei bare în jurul căreia trebuia să dansez, iar banii pe care îi visam atât de mult trebuia să-i predau după fiecare reprezentație. Speram, totuși, că într-o zi toate acestea se vor termina. Știam că sunt o victimă, dar una vinovată. Erau momente în care mă cuprindea disperarea, mă întrebam ce vor spune părinții, care, între timp, bănuiam că sunt foarte supărați pe ceea ce am făcut. Cum voi mai avea curajul să-i privesc în ochi? În final, nu câștigasem nimic, ci doar libertatea. Am scăpat de coșmarul acelei bare, de privirile pline de sine ale celor pentru care dansam. Eram liberă! Nu-mi mai trebuiau bani. Voiam doar să-mi văd părinții și frații și să-mi cer iertare pentru ceea ce făcusem, iar ei m-au înțeles. Au înțeles că intenționasem ceva bun, dar nu-i ascultasem. Cu toată bunătatea, mama, nu s-a putut stăpâni și mi-a spus că îmi trebuia ceva și mai rău. Doar așa aveam să primesc o lecție pentru toată viața. Deja au început să-mi treacă bătăturile... (Mihaela)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, iulie 2004
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire