pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Acordul dintre doi îngeri păzitori

Este o zi frumoasă de primăvară, însorită, ce mă atrage la contemplarea creației și a iubirii lui Dumnezeu.

Pedalez în jos, printre serpentinele drumului, gândindu-mă intens la acel Isus pe care îl port cu mine și, mai ales, neatent la pericolul ca bicicleta, la o curbă sau alta, s-o ia razna.

Un bolnav, pe care îl vizitasem cu o zi înainte, mă așteaptă să-i dau Sfânta Împărtășanie.

Deseori mi se întâmplă să depășesc granițele parohiei mele ca să slujesc. Dar în ziua respectivă nu eu "conduceam"... La un moment dat mă trezesc într-un sat pierdut și aproape în mod automat mă opresc: "Unde mă aflu? Ce mi s-a întâmplat? Cum am pierdut drumul pe care îl cunosc atât de bine?"

Mă uit în jur ca să mă asigur că nu visez și observ o căsuță, iar în fața mea o ușă care se deschide chiar în acel moment. Apare o femeie înlăcrimată care mă privește cu ochii plini de uimire. Dându-și seama de ceea ce vedea, a început să strige de fericire, chiar dacă avea lacrimi în ochi: "Un preot, un preot! Mulțumesc, îngerul meu păzitor, mulțumesc că m-ai ascultat și că mi l-ai trimis!".

Se apropie de mine și îmi spune: "Veniți, Sfinția voastră, veniți. Soțul meu este pe moarte și tocmai a întrebat dacă poate să vorbească cu un preot. Eram disperată și, fiind singură, nu puteam să-l las și nici nu știam încotro s-o iau ca să găsesc un preot. Eu mi-am dorit foarte mult ca el, care refuza mereu, să vrea să vorbească cu un preot. M-am adresat îngerului meu păzitor ca să aibă el grijă. M-am rugat intens și eram în așteptare. Și iată că a plouat cu un preot din cer. Mulțumesc, Sfinția voastră, mulțumesc, veniți!".

Acum îmi dau seama că, în ultima jumătate de oră, îngerul acelei femei, înțelegându-se cu al meu, m-a condus fără ca eu să-mi dau seama acolo unde era nevoie mai urgentă de slujirea mea.

Întâlnirea cu bolnavul, deja în ultimele clipe ale vieții sale pământești, este un paradis, un paradis de milostivire și de iubire, o sărbătoare care se revarsă din cer asupra noastră, aproape răpiți într-un extaz de miracol și de recunoștință.

Dar o altă surpriză mă așteaptă: în timp ce iau Ostia din suport ca s-o ofer bolnavului, îmi dau seama cu mare uimire că în suport se află două ostii, în timp ce eu eram sigur că am pus una singură. Rămân în adorație alături de muribundul care, cu câteva momente mai târziu, se stinge din viață.

Apoi îmi reiau drumul spre casa bolnavului la care trebuia să merg încă de la început.

Când ajung acolo mi se spune: "Părinte, cum de ați ajuns așa târziu, dumneavoastră, care sunteți mereu atât de punctual?". Le explic motivul întârzierii mele și rămân atât de surprinși și încântați, încât se întărește în ei o propunere hotărâtă și sinceră: "Știți, părinte, că, ascultându-vă pe dumneavoastră, ne-am gândit că și noi vrem duminica viitoare să ne spovedim și să primim Sfânta Împărtășanie." Sunt tata, mama, fratele și sora bolnavului care de mai mult timp nu mergeau la biserică.

În zilele următoare simt mai mult decât înainte prezența îngerului păzitor alături de mine care, zâmbind, și poate dojenindu-mă cu blândețe, îmi repetă: "Să nu uiți niciodată de mine. Eu voi fi mereu cu tine."

A.B.

Oraș nou
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire