pregateste pagina pentru tiparire

































 
 FAMILIA 

Mărturii

Inapoi la cuprins 

Demnitatea înainte de toate

Purtând un nume, trebuie să fiu demn de el și consider că Dumnezeu ne-a creat cu demnitate, iar demnitatea noastră este mult mai mare decât a animalelor și a celorlalte lucruri din jurul nostru. Știu că noi, oamenii, suntem singurii creați de Dumnezeu cu minte. Și cred că cel care are minte trebuie să țină și la demnitatea lui, aceea de om, poate de tată, poate de mamă, de persoană creată de Dumnezeu. Omul nu este la întâmplare în această lume. E cineva!

Bineînțeles, mă veți întreba dacă așa am gândit din totdeauna. Nu, sigur că nu! Și eu, de multe ori, m-am pierdut în multele vicii ale acestei lumi fără să realizez cât de important sunt pentru Dumnezeu și pentru cei din jurul meu. O spun fără să-mi fie rușine; am fumat și am consumat alcool. Rezultatul? Mult scandal și multe neplăceri în jurul meu. Nu eu eram inițiatorul, alții mă provocau, alții mă invitau, mai întâi la o bere, care se transforma în două, apoi în mai multe și fumam foarte mult. Întorcându-mă acasă, simțeam că trebuie să mă descarc pe cineva și începeam scandalul. Un timp soția m-a sfătuit să fiu mai atent cu cine ies. Ea spunea: "Cei pe care îi ai de prieteni nu-ți vor binele. Privește la tine. Erai chipeș, sănătos și pentru familie. Acum arăți jalnic! Ori de câte ori te întorci după o ieșire cu prietenii și eu și copiii trebuie să suferim. Amintește-ți de acea promisiune pe care ne-am făcut-o la câteva zile după căsătorie; atunci când unul dintre noi va merge pe o cale greșită, celălalt să-i atragă atenția, fără ca cel care a greșit să se supere. Cred că e timpul să faci ceva". Dar cum să fac ceva atâta timp cât eu mă complăceam în ceea ce făceam.

Postul Mare se apropia și vreau să spun că la biserică mai mergeam. Simțeam și eu că ceea ce făceam nu era tocmai bine, dar îmi era atât de greu să renunț... Cu toate acestea în perioada Postului Mare mi-am propus să nu mai beau și să nu mai fumez. Era o hotărâre pe care doream s-o țin cu orice preț. Primele două săptămâni mi-am ținut cuvântul, dar între timp apăruse altceva. Nu mai fumam și nu mai beam, dar eram atât de nervos, încât nimeni nu putea să discute cu mine. Învățasem chiar și o rugăciune prin care îl certam parcă pe Dumnezeu pentru că nu mă ajuta. Când mă enervam, spuneam: "Doamne, iar mă apuc...". Într-o zi voiam să intru în casă, când am surprins o discuție între soție și fiul meu mai mare. "Mamă, spunea fiul, tata nu are demnitate. Degeaba și-a propus să nu mai fumeze și să nu mai bea dacă este atât de nervos. Mai bine ar continua să fumeze și să bea". Mereu îmi propusesem să fiu exemplu pentru copiii mei. Acum, nu numai că nu am fost exemplu, dar i-am și scandalizat prin atitudinea mea.

Înainte de Paști, în Săptămâna Mare, ajutat de către un preot, am făcut o spovadă generală. Am terminat cu două vicii deodată și cu o atitudine care făcea din mine o persoană, după părerea fiului meu, lipsită de demnitate. Abia acum realizez cât de ușor se poate dobândi un viciu și cât de greu este să scapi de el. E necesară o voință tare, chiar ceva mai tare decât cea pe care o avem în mod obișnuit. Și vreau să spun: "Nu se merită să-ți vinzi demnitatea atât de ușor!" (Ștefan)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba

Lumina creștinului, martie 2004
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire